Gandul
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Argeş, căprioara s-a îndepărtat cel puţin cinci kilometri de pădurea de unde se presupune că a venit, iar primii care au văzut-o au fost angajaţii Romtelecom din Piteşti, aceştia sunând imediat la 112.
Căprioara era foarte speriată, iar vânătorii spun că a ajuns în oraş în căutare de hrană şi s-a rătăcit.
În încercarea de a scăpa de vânătorii care voiau să o prindă, căprioara a fugit pe bulevardul Republicii, refugiindu-se în curtea unei grădiniţe, unde a fost prinsă de vânători, fără a fi tranchilizată.
Căprioara a fost transportată cu o maşină în pădurea Trivale de la marginea municipiului Piteşti.