Fostul soţ al lui Meghan Markle s-a recăsătorit. Petrecerea de lux pe care a dat-o la un resort de fiţe din California | FOTO

Publicat: 12 05. 2019, 14:39
Actualizat: 21 07. 2021, 07:04

Noua soţie a lui Trevor Engelson este fiica lui Stanford Kurland, un milionar american controversat.

La nuntă, invitaţii s-au bucurat de cele mai fine preparate şi băuturi, printre care salate delicioase, burgeri, scoici şi un tort pe măsură. Mireasa a purtat o rochie superbă, albă, cu foarte multe detalii florale.
 
Hotelul la care s-a ţinut petrecerea percepe taxe foarte mari. O noapte petrecută într-una dintre camere costă nu mai puţin de 745 de dolari.
 
Cei doi s-au cunoscut după divorţul lui Engelson de Meghan Markle, în 2013. Engelson şi ducesa de Sussex s-au cunoscut în 2004 şi s-au căsătorit în 2011, însă relaţia lor s-a deteriorat după ce Meghan s-a întors pe platoul de filmare al serialului ”Suits”, care a făcut-o celebră.