- Home
- Life-Inedit
- (17.03.2017, 11:48)
FOTO Aşteptarea a luat sfârşit: Totul despre noua consolă a celor de la NITENDO
După multe luni de aşteptare, Nintendo Switch a fost lansat oficial pe 3 martie, cu un design care permite folosirea pe post de consolă de jocuri sau transformarea într-o miniconsolă portabilă, scrie Business Magazin.

Aşteptarea a luat sfârşit: totul despre noua consolă a celor de la Nintendo
Din punctul de vedere al designului, Nintendo Switch este greu de comparat cu alte dispozitive similare; şi asta pentru că Switch a fost gândit să funcţioneze în mai multe feluri, nu doar ca o cutie ce se conectează la televizor.
Principalul element este în esenţă o tabletă, fiind prin urmare nevoie de ancorarea sa pentru a folosi modul TV. Celelalte moduri de utilizare sunt cel portabil şi tabletop - un mod care permite detaşarea joystickurilor şi utilizarea tabletei ca monitor. Introducerea tabletei în staţia de ancorare sau scoaterea din staţie nu necesită prea mult efort: utilizatorii pot face aceste operaţiuni chiar şi în timpul jocului, fără a fi nevoie să apeleze la butonul de pauză, scrie Business Magazin.
Opţiunea tabletop e interesantă şi folositoare (nu există pe PS4 sau Xbox One), dar ecranul relativ mic (de 6,2 inchi) poate fi obositor de urmărit.
Portabilitatea Switch este însă ceea ce scoate device-ul în evidenţă. Faţă de PS4 sau Xbox One, Nintendo este singura consolă care oferă o experienţă completă în modul portabil. Cu cele două controllere Joy-Con ataşate de o parte şi de alta a tabletei, Nintendo Switch-ului este uşor şi surprinzător de confortabil. Marginile joystickurilor sunt curbate, eliminând astfel disconfortul apărut după perioade mai lungi de joc. Singura problemă în acest mod este, desigur, viaţa bateriei.
Controllerele Joy-Con sunt impresionante, mai ales datorită motorului integrat HD, care produce un nivel mare de precizie. Iar asta îmbunătăţeşte în mod semnificativ experienţa de joc.
Displayul măsoară 6,2 inchi, fiind astfel mai mic decât multe tablete disponibile astăzi pe piaţă şi cu doar 0,3 inchi mai mare decât Huawei Mate 9. Este destul de mic, iar asta poate avea un efect negativ asupra modului de joc. Şi deşi dimensiunea este perfectă pentru modul portabil, modul tabletop are clar de suferit.Există şi câteva semne de întrebare legate de calitatea imaginii, ecranul HD având o rezoluţie maximă de 720 p. Chiar dacă diferenţa faţă de un ecran full HD (1.080p) nu este substanţială, în anumite momente ale jocului se pot vedea texturi care ar trebui să arate mai bine. Pe de altă parte, ecranul e luminos şi oferă suficiente detalii pentru a te bucura de jocuri complexe precum The Legend of Zelda: Breath of the Wild. Un alt element interesant: pentru prima dată în istoria Nintendo: consola vine cu un ecran multitouch.
Atunci când vine vorba de performanţe, Switch nu se poate compara cu PS4 sau Xbox One. În ceea ce priveşte stocarea, consola celor de la Nintendo vine într-o singură variantă, de 32 de GB; memoria poate fi totuşi extinsă folosind carduri microSD. Încărcătorul e de tip USB-C, varianta folosită de tot mai mulţi producători, iar conectarea la televizor se face printr-un cablu HDMI. Folosită în modul portabil, Switch are o autonomia bateriei de până la 6 ore.
Pentru preţul de 1.399 de lei, cei care aleg Switch vor primi consola principală, staţia de ancorare, o pereche de joystick-uri Joy-Con, benzi pentru prinderea pe mână, un cablu HDMI şi încărcătorul.
Dezamăgitor este preţul accesoriilor --> Citeşte continuarea pe Business Magazin







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:55
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1102. Trump ia în calcul oprirea totală a ajutorului militar pentru Ucraina după confruntarea de la Casa Albă / Italia solicită un summit urgent între SUA şi Europa după întâlnirea Zelenski-Trump / Liderii europeni îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina după întâlnirea Zelenski-Trump
-
astăzi, 09:24