Video FOTO | Pâinea la ţest, o tradiţie veche de secole, salvată de un tânăr de 28 de ani din Teleorman

George Dumitru a învăţat meşteşugul de la nişte bătrâne din comuna lui natală, după ce bunicii sale i s-a spart într-o vară ţestul în care pregătea pâinea de casă. De atunci, el se ocupă în fiecare sfârşit de săptămână de confecţionarea acestor dispozitive, conştient că duce mai departe o tradiţie pe cale de dispariţie din România.

Pentru fabricarea ţesturilor, care trebuie uscate la soare vreme de o lună, George foloseşte o argilă specială, luată chiar din localitatea Beuca, locul său natal din Teleorman.

„Pasiunea mea a început oarecum din întâmplare, în vara anului 2012, când eram în vacanţa de vară în curtea bunicii mele din comuna Beuca. Întâmplarea a făcut ca în acea vară, ultimul ţest al bunicii mele să se spargă, nu mai avea altul şi a fost nevoită să-şi confecţioneze unul nou. La procesul acesta de fabricare au participat două vecine, iar eu, fiind în vacanţă, am zis să le ajut. Atunci am învăţat procedura, modul de confecţionare. Tehnica nu e deloc grea, doar că presupune multă răbdare şi multă ambiţie şi muncă. În primul rând, e necesară materia primă, care este un amestec de argilă roşie şi bălegar de cal, în proporţii ştiute foarte bine de bunici. Aceste două materii prime se amestecă, se udă cu apă şi după o zi se omogenizează prin călcare cu piciorul de nouă ori. E o cifră simbolică. Apoi se usucă la soare”, povesteşte George Dumitru.

În general, el produce cam 100 de ţesturi pe an, pe care le vinde online, deşi numărul cumpărătorilor este fluctuant.

El rezistă, însă, pe această nişă, găsind destui nostalgici sau oameni care ştiu că pâinea la ţest e, de fapt, „regina pâinii”. Pentru că, spune George, gustul şi, mai ales, mirosul ei nu se poate compara cu niciun alt produs de panificaţie preparat prin tehnologia modernă.

Pentru că nu poate trăi doar din fabricarea ţesturilor, George are şi o altă meserie, consultant pe proiecte cu fonduri europene, pe care o practică la Bucureşti, dar se întoarce periodic în localitatea natală şi face ţesturi noi, reuşind să ducă modelarea lor la nivel de artă.

„Mi-e destul de greu să fac foarte mult, pentru că fac asta în timpul meu liber, eu având un job full time şi asta fac seara după program şi în weekenduri. Dar reuşesc să fac 100 de bucăţi anual. Nu se poate supravieţui din asta, este ceva ce eu fac ca activitate pe care o practic din considerente sufleteşti. Eu şi tatăl meu suntem acum singurii producători de ţesturi din România. Dacă noi astăzi am renunţa, produsul ăsta ar dispărea. Şi pentru asta lupt să-l ţin în viaţă”, spune tânărul.

Clienţii lui George Dumitru se împart în două categorii: persoanele trecute de 45 de ani, care au crescut cu acest dispozitiv de coacere a pâinii în curte şi doresc să retrăiască acele momente din copilărie, şi persoanele tinere, care nu au cunoscut pâinea la ţest, dar fac asta pentru că li se pare ceva inedit şi total ecologic.

Despre gustul pâinii la ţest, George vorbeşte cu pasiune oricând este întrebat, pentru că, de fapt, de la asta a început totul: de la dorinţa de a păstra vie amintirea unui gust de excepţie.

„Diferenţa între pâinea la ţest şi alte tipuri de pâine este colosal de mare. Din toate punctele de vedere. În primul rând, mă refer la gust, dar, mai ales, la miros. Pâinea la ţest are un gust specific, care nu poate fi redat de niciun tip de cuptor. Tocmai asta o face pâine-unicat. Ăsta e motivul pentru care merg mai departe cu acest produs, mă zbat, ca să nu piară, ca să-l păstrez viu”, susţine el.