Video Fotografii cu Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni, în trei publicaţii săptămânale franţuzeşti

Trei publicaţii săptămânale din Franţa vor publica miercuri fotografii în care preşedintele francez Nicolas Sarkozy apare alături de cântăreaţa şi fostul top model Carla Bruni.

Urmărește
4 afișări

Preşedinţia franceză nu a dorit să facă nici un comentariu asupra acestor fotografii.

Potrivit lexpress.fr, site-ul de internet al săptămânalului L'Express, revistele Point de vue, Paris Match şi Closer vor dedica ediţia din această săptămână instantaneelor în care şeful statului francez apare alături de Carla Bruni, sâmbătă, în parcul de distracţii Disneyland din Paris.

Tot potrivit site-ului L'Express, Sarkozy şi Bruni par "foarte în largul lor în aceste instantanee, realizate pe 15 decembrie, de aproximativ zece fotografi aflaţi acolo (în parc n.red.) care nu au fost nevoiţi să se ascundă pentru a lucra".

Preşedinţia franceză a anunţat, pe 19 octombrie, divorţul dintre Nicolas şi Cécilia Sarkozy.

Anunţul divorţului a creat o situaţie total inedită pentru un preşedinte francez, punând astfel capăt unor luni de speculaţii.

Primul divorţat ales la palatul Elysée (se afla deja la a doua căsătorie n.red.), Nicolas Sarkozy, în vârstă de 52 de ani, este, de asemenea, primul şef de stat francez care a divorţat în timpul mandatului.

Carla Bruni, născută la Torino şi trăind în Franţa de la vârsta de cinci ani, are un copil de şase ani, Aurélien, din legătura cu Raphaël Enthoven. Înainte de a se apuca de muzică, Carla Bruni a excelat în meseria de top model, o profesie dificilă, dar care i-a adus nenumărate compensaţii. Astfel, nu de puţine ori a fost văzută la braţul unor celebrităţi, precum Mike Jagger, Eric Clapton, Donald Trump sau Vincent Perez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici