Aceste fotografii-portret ale cântăreţului american au fost realizate de fotograful francez Arno Bani, în iulie 1999, în timpul unei şedinţe foto care a avut loc la Paris. Potrivit casei de licitaţii Pierre Bergé & Associés, Michael Jackson a descoperit din întâmplare, cu câteva luni înainte de şedinţa foto, câteva imagini realizate de Arno Bani pentru suplimentul Style al publicaţiei Sunday Times, hotărând pe loc că doreşte să colaboreze cu artistul francez.
În octombrie, editura Chêne/Hachette va lansa în Franţa şi în străinătate un volum care grupează cele 700 de fotografii ale starului. Având acordul fotografului Arno Bani, casa de licitaţii Pierre Bergé & Associés a explicat această alegere prin „caracterul excepţional şi istoric al acelei şedinţe fotografice, pentru care un eventual catalog clasic de licitaţie ar fi împiedicat difuzarea pe scară largă a fotografiilor”.
Michael Jackson a solicitat acea şedinţă fotografică cu scopul de a ilustra coperta albumului său „Invincible”, prevăzut pentru lansare în anul 2001. Între timp, starul american a fost nevoit să renunţe la această idee, deoarece casa sa de discuri Sony Music i-a impus în ultimul moment o altă copertă pentru acel album.
Michael Jackson şi Arno Bani au decis să creeze împreună patru look-uri şi ambianţe distincte pentru şedinţa fotografică din iulie 1999, considerată ulterior „ea însăşi o operă şi o performanţă artistică”.
Singura fotografie prezentată presei, marţi, la Paris, îl arată pe celebrul cântăreţ american într-un smoching cu paiete creat de designerul Yves Saint Laurent, pozând în postura unui clown trist, cu un ochi machiat în albastru.
Arno Bani şi casa de licitaţie citată au hotărât să nu fixeze niciun preţ de rezervă, fiecare dintre cele 12 fotografii iniţiale având un preţ estimativ de 1.000 de euro.