Potrivit lui Luca Valentin, Flair Angel este un loc aparte, cu multe poveşti.
„Numele barului este un tribut adus unui fost coleg care, din păcate, nu mai este printre noi. Am încercat să creăm un loc special, altfel. Flair Angel este, de exemplu, singurul bar din România şi unul dintre puţinele din Europa de Est care folosesc gheaţa provenită din apa de izvor. În fiecare zi pregătim gheaţa manual, pentru că nu folosim maşina de gheaţă. Meniul barului este tip revistă şi este de fapt o poveste despre fiecare cocktail. Cei care ne trec pragul află astfel care este istoria băuturii pe care o consumă, iar meniul îl pot lua apoi acasă, pentru că el conţine şi câteva reţete de băuturi pe care le pot prepara chiar ei”, a spus Valentin.
„Pe pereţi se află pictate cinci maimuţe, iar dacă ajungeţi la noi, o să aflaţi povestea fiecăreia dintre ele”, a mai povestit Valentin.
La deschiderea barului, Valentin şi-a servit invitaţii cu cocktailuri speciale şi fiecare băutură a fost însoţită şi de o poveste. A preparat pentru ei punch, primul cocktail din lume, şi bellini, o combinaţie savuroasă de suc natural de piersici şi şampanie. Seara s-a încheiat cu o demonstraţie spectaculoasă de flair, cu sticle în flăcări şi super distracţie.
Valentin a avut alături o mulţime de prieteni. Printre aceştia s-au aflat şi Pavel Bartoş şi Andi Moisescu, care au devenit adevăraţi fani ai lui Valentin după ce i-au văzut şi jurizat prestaţiile din cadrul show-ului de la Pro TV. De asemenea, alături de el au fost Marian Vasilescu şi Adrian Ţuţu, doi dintre colegii lui de la „Românii au talent”. „Ne-am pregătit foarte mult să deschidem barul şi m-am bucurat că atâta lume mi-a fost alături”, a spus Luca Valentin.