Fraţii Coen vor scrie scenariul unui film care va fi regizat de Angelina Jolie
Proiectul cinematografic are la bază romanul scris de Laura Hillenbrand despre Louis Zamperini, un atlet american în vârstă de 95 de ani, care alerga în curse pe distanţe lungi. Zamperini a participat la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin şi, deşi a terminat pe locul al optulea în finala probei de 5.000 de metri, a alergat un ultim tur de pistă extrem de repede, atrăgându-i atenţia lui Adolf Hitler, care a ţinut să vină să îl salute la finalul cursei, informează contactmusic.com.
După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Louis Zamperini s-a înrolat în armata americană, dar a fost capturat de trupele japoneze şi a devenit prizonier de război.
Angelina Jolie a intrat în proiect ca regizor în decembrie anul trecut, când l-a înlocuit pe Francis Lawrence. De asemenea, vedeta va fi coproducător al filmului.
Angelina Jolie, care a câştigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinereţe furată/ Girl, Interrupted”, a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood. Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza „Lara Croft” şi a jucat în multe producţii cu succes la public, precum „Domnul şi doamna Smith”, „Speranţa moare ultima/ A Mighty Heart”, „Gia”, „Dispari în 60 de secunde”, „Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted” şi „Kung Fu Panda”. Angelina Jolie a debutat ca regizoare în 2011, cu filmul „In the Land of Blood and Honey”, o peliculă despre iubirea dintre un soldat sârb şi o femeie bosniacă, în timpul sângerosului război din Bosnia din anii 1990. Acest lungmetraj a fost bine primit de criticii de specialitate şi a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.
Fraţii Coen sunt regizori, scenarişti şi producători. Pelicula lor „Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country For Old Men” (2007) a fost recompensată cu patru premii Oscar. Cei doi cineaşti au primit de-a lungul anilor alte nominalizări la premiile Academiei americane, pentru filme precum „Adevăratul curaj/ True Grit” (2010), „Un tip serios/ A Serious Man” (2009) şi „Fargo” (1996), care a fost de altfel premiat pentru scenariu. Printre cele mai cunoscute filme ale lor se mai numără „Marele Lebowski” (1998), „Dragostea costă/ Intolerable Cruelty” (2003) şi „Citeşte şi arde/ Burn After Reading” (2008).