Funeraliile lui George Michael au fost amânate: Trupul neînsufleţit nu a fost ridicat de familie
Purtătorii de cuvânt ai poliţiei din districtul Thames Valley au declarat în 30 decembrie 2016 că autopsia iniţială a superstarului s-a dovedit „neconcludentă” şi că se vor face teste pentru a determina cauza exactă a morţii lui George Michael. Decesul superstarului nu este, însă, investigat drept moarte suspectă de către autorităţi.
Poliţia a anunţat că a solicitat teste toxicologice amănunţite. Rezultatele încă nu au fost emise, informează presa britanică. Darren Salter, anchetator şef în districtul Oxfordshire, care se ocupă de cazurile de deces violent sau neaşteptat, nu a putut demara o anchetă asupra morţii superstarului. Trupul neînsufleţit al lui George Michael nu va putea fi ridicat de familie decât după finalizarea anchetei.
Managerul lui George Michael declarase anterior că superstarul a murit în urma unei insuficienţe cardiace. Purtătorul de cuvânt al lui Geroge Michael a anunţat că superstarul s-a stins din viaţă „în pace, linişitit, în reşedinţa sa”, pe 25 decembrie 2016.
În contextul morţii premature a superstarului, care a generat speculaţii în presa internaţională, familia lui George Michael a emis o declaraţie în care răspunde informaţiilor despre presupusa sinucidere a superstarului: „În săptămâna ce a urmat trecerii în nefiinţă a lui George au existat numeroase speculaţii şi comentarii în ceea ce priveşte circumstanţele decesului. Inevitabil, astfel de afirmaţii vor continua să apară. Familia este greu încercată de moartea lui George şi nu doreşte să comenteze aceste speculaţii din prezent sau altele care s-ar putea răspândi în presă”, a declarat familia lui George Michael pentru Buzzfeed, informează revista New Musical Express.
„Rezultatele textelor toxicologice nu vor fi cunoscute în următoarele săptămâni. Moartea lui George Michael este încă tratată drept inexplicabilă, dar nu suspectă”, au mai precizat membrii familiei artistului.
Fadi Fawaz, partenerul lui George Michael a negat afirmaţiile apărute pe contul său de Twitter despre tentativele de sinucidere repetate ale superstarului, adăugând că postările au fost scrise de hackeri, după ce contul de Twitter i-a fost spart, informează usmagazine.com.
O serie de mesaje care au fost ulterior şterse de pe contul de Twitter al partenerului lui George Michael relatau, în numele lui Fadi Fawaz, că superstarul ar fi încercat să se sinucidă în repetate rânduri. .
„Ne-am iubit nespus şi eram împreună aproape 24 de ore din 24”, au scris hackerii pe contul de Twitter al lui Fadi Fawaz. „Până la urmă a reuşit…a încercat de câteva ori să se sinucidă…singurul lucru pe care şi-l dorea era să moară.”, se afirma în mesajul pe care hackerii l-au postat de pe contul de Twitter al partenerului lui George Michael.
Contul de Twitter – pe care Fawaz l-a folosit pentru a anunţa că el a fost cel care a găsit trupul neînsufleţit al superstarului în dimineaţa zilei de 25 decembrie 2016 – a fost şters.
„Sunt şocat după întâmplarea legată de contul de Twitter. Contul meu a fost spart şi apoi şters. E puţin înfricoşător, să fiu sincer. Nu am scris eu acele mesaje.”, a declarat Fawaz pentru Daily Mirror.