Prima pagină » Life-Inedit » Un nou fenomen arhitectural devine o modă în America de Sud – GALERIE FOTO

Un nou fenomen arhitectural devine o modă în America de Sud – GALERIE FOTO

Clădiri colorate, cu o arhitectură îndrăzneaţă şi deosebită au început să răsară pe străzile oraşului El Alto din Bolivia, dând naştere unui nou curent arhitectonic, informează BBC.
Într-un oraş cu case preponderent din cărămidă nevopsită, multe dintre ele neterminate, vile ostentativ viu colorate au început să fie ridicate. Arhitectul Freddy Mamani este cel care a venit cu această idee, dând naştere unui nou curent care a prins foarte bine în contextul unui plan de urbanism, informează BBC
 
 
 
„El Alto este caracterizat prin climă rece, un peisaj muntos şi uscat. Cu ajutorul culorilor vii vom adăuga mai multă viaţă pe străzile din El Alto”, a declarat Freddy Mamani, arhitect local ale cărui creaţii pot fi văzute acum nu numai în El Alto, dar şi în alte localităţi din Bolivia şi în alte ţări din America de Sud, cum ar fi Peru şi Brazilia.
 
 
Freddy Mamani a proiectat până în prezent nu mai puţin de 70 de vile în El Alto şi continuă să primească din ce în ce mai multe comenzi în fiecare zi.
 
Arhitectul este inspirat de iconografia Andină indi. Nu departe de El Alto, pe malul Lacul Titicaca, se află ruinele Tiwanaku, capitala unei civilizaţii pre-incaş. Modelele geometrice folosite de arhitect  seamănă cu cele găsite în structurile Tiwanaku.
 
 
Pentru noua clasa a locuitorilor bogaţi din El Alto, aceste vile au devenit un simbol al bunăstării. Oamenii sunt dispuşi să plătească între 150.000 de $  şi 300.000 $ pentru o astfel de locuinţă.
 
 
În proiect, arhitectul prevede camere spaţioase, bucătării încăpătoare şi chiar un loc destinat petrecerilor. Culorile abundă în acest stil arhitectural şi se pune mare importanţă pe simbolurile pre-incaşe. Întrebat ce anume îl inspiră la acest curent, Freddy Mamani a răspuns: „Arhitectura mea are o esenţă care nu poate fi descrisă în cuvinte, are propria sa limbă, propria sa identitate unitară”.