GALERIE FOTO Leacuri din coarne de cerb şi sânge de capră, expuse la Muzeul Farmaciei, din Cluj

Muzeograful Ana Maria Gruia a declarat, miercuri, presei, că în vechile farmacii cu cât erau medicamente mai exotice, cu atît se vindeau mai bine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am deschis în cadrul Colecţiei de Istorie a Farmaciei a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) expoziţia temporară <Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală în vechile farmacii transilvănene>, care spune povestea ingredientelor bizare, obţinute din animale şi insecte, folosite ca leacuri în vechile farmacii din Transilvania. Până în secolul al XIX-lea erau utilizate pentru proprietăţile lor vindecătoare ingrediente obţinute de la specii locale, precum praf de gândaci de frasin, scarabei de trandafir, untură de porc, coarne de cerb, bilă de taur şi sânge de capră, dar mai ales ingrediente scumpe, aduse de departe, de la specii de animale exotice: ambergris de la caşaloţi, oase de sepie, excremente fosilizate de hyrax, care este un rozător sau glande de castor din Rusia. Acestea din urmă se credea că vindecă holera, isteria, epilepsie. Cu cât erau medicamente mai exotice, cu atât se vindeau mai bine”, a spus Gruia.

Potrivit acesteia, alte ingrediente folosite ca leacuri în trecut sunt bezoarele, pietre din stomacul rumegătoarelor, al caprelor, care erau pisate şi folosite în vindecarea unor boli de stomac, dar şi ca tratament în caz de otrăvire.

"Se folosea ca pudră, dar şi ca pietre întregi pentru detectarea otrăvurilor. Sunt pocale cu un loc pentru aceste pietre, montate în lucrătură de aur, despre care se credea că neutralizează otrăvurile. Mai avem ca ingrediente ochiul de rac, care este, de fapt, un depozit de calciu, rezultat din schimbarea exo-scheletului racilor de râu. Era sursă de calciu şi se folosea şi împotriva hiperacidităţii gastrice. Mai avem osul de sepie care se folosea ca supliment de calciu”, a explicat muzeograful MNIT.

Ana Maria Gruia a adăugat că, în cazul unui alt leac, preparat dintr-o specie de şopârlă din zona Mediteranei, efectele curative erau contradictorii.

"Scheletul şopârlei se pisa şi se distribuia sub formă de pulbere. Unii susţineau că este afrodisiac, iar alţii îl recomandau ca un diuretic puternic. Un alt medicament este Theriaca Veneta, care avea până la 64 de ingrediente, printre care carnea de viperă, şi se folosea sub formă de pudră, ca antidot pentru muşcătura de viperă. Cornul de cerb era dat pe răzătoare sau pisat şi era folosit împotriva leşinului, iar sângele de capră, probabil coagulat, se folosea împotriva retenţiei de apă în ţesuturi”, a spus Gruia.

Expoziţia Colecţiei de Istorie a Farmaciei este deschisă până la sfârşitul lunii iunie, iar materialele explicative sunt bilingve, în limbile română şi engleză.