GALERIE FOTO | Mii de oameni, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România: Ceremoniale, târguri de meşteri populari şi drumeţii montane

Câteva mii de persoane participă, duminică, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România, atestată documentar în 1816. Manifestarea cuprinde ceremoniale solemne, religioase, târguri de meşteri populari, drumeţii montane şi educaţie culturală.

Urmărește
2745 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO | Mii de oameni, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România: Ceremoniale, târguri de meşteri populari şi drumeţii montane

GALERIE FOTO | Mii de oameni, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România: Ceremoniale, târguri de meşteri populari şi drumeţii montane

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

Târgul de Fete este organizat atât în comuna Avram Iancu, localitatea de la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou de pe munte, la o altitudine de aproape 1.500 de metri.

Târgul de Fete a început sâmbătă în Avram Iancu, cea mai apropiată comună de Muntele Găina. Deschiderea oficială a fost dată de tulnicăresele din Apuseni şi de cântecul unic al tulnicelor, instrument simbol al Târgului de Fete dar şi al Ţării Moţilor.

În centrul comunei Avram Iancu, manifestările culturale au început cu târgul meşterilor populari din judeţul Alba şi expoziţia de fotografie etnografică ”Timp străvechi” semnată de Vasile Sârb şi elevii săi, acestea fiind organizate sub coordonarea Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba.

La prânz, la Muzeul Memorial ”Avram Iancu”, a avut loc un moment evocator în memoria lui Avram Iancu, cel care a fost declarat de Parlamentul României erou al naţiunii române, la bustul căruia au fost depuse coroane de flori. Cel mai emoţionant moment a fost reprezentaţia lui Dumitru Fărcaş, care a cântat din taragot cât şi cu vocea şi a spus poezii.

Câteva ore mai târziu, în centrul comunei Avram Iancu s-a organizat un spectacol folcloric cu Ansamblul Folcloric ”Arieşul” din Câmpeni, Ansamblul Folcloric ”Brădeana” din Sohodol, Ansamblul Folcloric ”Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş, Ansamblul Folcloric ”Augustin Bena” al judeţului Alba şi Ansamblul de dansuri coordonat de Alexandra Oargă şi Flaviu Mârza.

De asemenea, pe scenă au urcat şi maestrul Dumitru Fărcaş dar şi soliştii Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, conducerea muzicală fiind asigurată de Alexandru Pal.

Seara a avut loc un foc de artificii în localitatea Avram Iancu, iar apoi participanţii au urcat pe Muntele Găina.

De asemenea, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad, una dintre instituţiile publice implicate în Târgul de Fete de pe Muntele Găina, a organizat, sâmbătă, drumeţii în împejurimile platoului de pe Vârful Găina. Acestea continuă şi duminică.

Salvamontiştii arădeni îi invită astfel pe iubitorii de natură să parcurgă împreună o porţiune din traseul turistic Hălmagiu – Hălmăgel – Muntele Găina.

Duminică dimineaţa, Târgul de Fete a continuat cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde a avut loc o slujbă Te Deum şi oficialităţile prezente la eveniment au depus coroane de flori.
Momentul solemn a fost accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara „Augustin Bena” a judeţului Alba. La ora 10.30 a fost deschis Târgul Meşterilor Populari la care meşteri iscusiţi îşi prezintă roadele muncii lor respectiv obiecte tradiţionale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani.

De la ora 11.00 a început spectacolul de folclor la care participă Ansamblul Folcloric ”Urmaşii Magherilor” din Albeni (Gorj), Ansamblul Folcloric ”Doina Mureşului” din Arad, Ansamblul Folcloric ”Floarea Barcăului” din Marghita (Bihor), Ansamblul Folcloric din Cluj, Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba, alături de: Nicolae Furdui Iancu, Ioana Ardelean, Mirela Mănescu, Leontina Fărcaş, Nicolae Tuhuţ, Roxana Reche, Nicolae Plută, Cătălin Haşa, Maria Filimon, Floricica Moga, Dorina Nariţa. De asemenea, va evolua şi Ansamblul de dansuri al Centrului de Cultură Augustin Bena Alba coordonat de Alexandra Oargă şi Flaviu Mârza, iar conducerea muzicală a întregului spectacol va fi asigurată de Alexandru Pal.

Managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Alexandru Pal, instituţie organizatoare, a declarat că evenimentul promovează meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile dar şi muzica populară autentică.

”Târgul de Fete de pe Muntele Găina este pe drept cuvânt un brand important al României, iar manifestarea este cunoscută ca fiind cea mai mare sărbătoare populară în aer liber. În vechime sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească venind din localităţile apropiate Muntelui Găina, să îşi revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii şi chiar să se căsătorească. În prezent Târgul de Fete de pe Găina reprezintă şi încercarea noastră de a susţine şi promova meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile dar şi muzica populară autentică. Sperăm ca şi în acest an mii de oameni să urce pe Muntele Găina pentru a preţui împreună tradiţiile noastre strămoşeşti invitaţia organizatorilor fiind ca în fiecare an: Hai pe Muntele Găina! Hai pe muntele dragostei!”, a spus Alexandru Pal.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816.

Tradiţia spune că la Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii.

Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte, iar duminică cu noaptea în cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu ”strigături”, iar fetele ”se luau”, nu se cumpărau.

Astăzi, Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care îşi dau concursul locuitorii din zona Munţilor Apuseni, din judeţele apropiate şi chiar din ţinuturi mai îndepărtate ale ţării.

AAA

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici