- Home
- Life-Inedit
- PARIS, (03.03.2011, 13:40)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Galliano va fi judecat pentru injurii rasiale, deşi şi-a cerut scuze public
Stilistul britanic John Galliano, acuzat de proferarea unor insulte antisemite, va apărea în faţa unui tribunal francez, unde va fi judecat pentru comentarii rasiste, în ciuda scuzelor publice pe care le-a prezentat miercuri.
Urmărește
54 afișări
Galliano va fi judecat pentru injurii rasiale, deşi şi-a cerut scuze public (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Designerul britanic va apărea în al doilea trimestru al acestui an în faţa Tribunalului corecţional din Paris, pentru "injurii publice" la adresa a trei persoane, "din cauza originii lor şi a apartenenţei lor la o religie", au anunţat reprezentanţi ai justiţiei franceze.
John Galliano a fost concediat, marţi, de casa Dior. El riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Rupând tăcerea, acest "uriaş" al modei, aşa cum îl numeşte presa, a încercat, miercuri, să dezamorseze polemica din jurul acestui incident, prezentându-şi scuzele în mod public, dar continuând "să nege complet acuzaţiile" ce i-au fost aduse.
"De la evenimentele de joi seară, nu am putut să exprim în mod public punctul meu de vedere asupra evenimentelor", dar "trebuie să îmi clarific poziţia", a explicat stilistul într-un comunicat publicat de avocaţii săi londonezi.
"Îmi cer scuze fără nicio rezervă dacă purtarea mea a şocat", a adăugat designerul britanic. "Antisemitismul şi rasismul nu au loc în societatea noastră", a continuat Galliano, adăugând că "s-a bătut întreaga viaţă cu prejudecăţile, intoleranţa şi discriminările", cu care s-a confruntat el însuşi.
Scandalul a început joi seară, când John Galliano a fost arestat la Paris, după o altercaţie cu un cuplu, pe terasa unei cafenele din Marais, ce l-a acuzat de insulte cu caracter antisemit şi rasist. Potrivit cuplului, intervievat de postul de radio Europe 1, creatorul ar fi strigat: "Dirty jewish face, you should be dead" (un nenorocit de evreu, ar trebui să fii mort) şi "Fucking Asian bastard, I will kill you" (nenorocit de bastard asiatic, te voi omorî). John Galliano era în stare de ebrietate în momentul arestării.
Arestat imediat de poliţie, creatorul a fost condus la un comisariat parizian din arondismentul 8. În urma testelor, s-a stabilit că avea o concentraţie de 1,1 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Creatorul de modă, care este subiectul a două plângeri în această chestiune, a fost eliberat provizoriu, au precizat aceleaşi surse.
Totodată, potrivit informaţiilor din cotidianul francez Le Parisien, o tânără a mers, vineri după amiază, la comisariatul din arondismentul III Paris pentru a denunţa nişte comentarii cu caracter antisemit pe care le-ar fi făcut John Galliano în octombrie 2010. Acesta şi-ar fi bătut joc de aspectul ei fizic, înainte de a profera insulte antisemite la adresa ei.
Luni, tabloidul britanic The Sun a postat pe site-ul său oficial o înregistrare video realizată de un anonim într-o cafenea din Paris, în care John Galliano poate fi auzit spunând că îl "adoră pe Hitler".
Pe internet, chiar şi cei mai înfocaţi dintre admiratorii lui Galliano condamnă cuvintele sale, iar în lumea modei, declaraţiile întristate despre talentul celebrului creator sunt întrerupte de momente de tăcere jenată.
Mai multe surse, inclusiv în cadrul casei Dior, susţin că designerul, intrat într-o "spirală a alcoolului", nu a mai venit la studiourile de creaţie de câteva luni. Pe lângă presiunea exercitată de fiecare nouă colecţie, creatorul de modă nu şi-a revenit complet după moartea lui Steven Robinson, prietenul şi principalul său colaborator timp de 20 de ani, decedat în 2007.
Potrivit declaraţiei lui Suzy Menkes, editor de modă la Herald Tribune, designerul John Galliano a părăsit Franţa, miercuri, pentru a se interna într-o clinică de dezintoxicare.
Multe alte surse citează cazurile altor mari designeri de modă care au avut probleme în viaţa privată, căzuţi în capcana propriilor excese, cedând în faţa presiunilor din mediul lor profesional: Yves Saint-Laurent şi celebra lui depresie cronică sau Alexander McQueen, care s-a sinucis în urmă cu un an.
"Sunt furios din cauza celor întâmplate. Nici nu mai contează ce a spus el cu adevărat acolo. Imaginea a făcut înconjurul lumii. E o imagine oribilă pentru lumea modei, deoarece acum toată lumea va crede că toţi designerii şi că toate lucrurile din industrie sunt la fel ca el", a declarat Karl Lagerfeld, designerul casei Chanel. "Am devenit o industrie globală, în special datorită internetului, iar în zilele noastre trebuie să fii mai atent ca niciodată, mai ales dacă eşti o persoană publică. Nu poţi să mergi să te îmbeţi pe stradă - există anumite lucruri pe care nu ai voie să le faci. Sunt furios pe el, mai ales pentru răul pe care el l-a făcut celor de la LVMH şi directorului Bernard Arnault, care este un prieten şi care l-a susţinut mai mult decât l-a susţinut pe oricare alt designer din grup, deoarece Dior este marca lui favorită. E ca şi cum i-ar fi lovit propriul copil", a adăugat Lagerfeld pentru wwd.com.
Deşi prezentarea noii colecţii a casei Dior, prevăzută pentru vineri, la muzeul Rodin din Paris, a fost menţinută, viitorul profesional al designerului John Galliano, adulat atât de mulţi ani, pare destul de sumbru - cu atât mai mult cu cât propria lui marcă este controlată în proporţie de 90% de casa Dior.
La rândul lor, reprezentanţii casei Dior consideră că imaginea şi vânzările casei Dior, extrem de longevivă şi o demnă reprezentantă a mărcilor de lux, nu vor avea de suferit de pe urma scandalului generat de John Galliano. În opinia lor, casa Dior ar putea chiar să profite de această schimbare a stilistului principal, pentru a găsi un suflu nou şi noi modalităţi de exprimare.
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Galliano îl adoră pe Hitler - VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe