"Gamer - Jocul supravieţuirii", din 25 septembrie, în cinematografele româneşti

Filmul "Gamer - Jocul supravieţuirii", care îl are în distribuţie pe actorul britanic Gerard Butler, va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 25 septembrie.

Urmărește
122 afișări
Imaginea articolului "Gamer - Jocul supravieţuirii", din 25 septembrie, în cinematografele româneşti

"Gamer - Jocul supravieţuirii", din 25 septembrie, în cinematografele româneşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Controversatul film, care îi mai are în distribuţie, pe lângă Gerard Butler, pe Chris "Ludacris" Bridges, Michael C. Hall, Kyra Sedgwick şi Amber Valletta, este adus în România în format digital, în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cluj, Timişoara, Piteşti) şi Băneasa Drive-In.

Un action-thriller halucinant, "Gamer-Jocul supravieţuirii" vine pe marile ecrane cu un nou concept, pe cât de antrenant, pe atât de şocant: ilustrează o realitate în care jocurile pe calculator şi noile metode de divertisment au evoluat într-un hibrid extrem de periculos. Oamenii folosesc manipularea în masă asupra semenilor prin reţelele de jocuri pe calculator, controlul minţii este deja un instrument la îndemâna tuturor, iar motorul acestui joc sângeros este însusi creatorul său, miliardarul Ken Castle (Michael C. Hall).

Jocul "Slayers", cea mai proaspătă creaţie a lui Ken, în care indivizii pot ucide cu sânge rece, permite milioanelor de utilizatori să îşi indeplinească on-line şi în văzul tuturor cele mai demente fantezii, folosind ca avatare fiinţe umane pe care le forţează să lupte în acest joc până la moarte.

Kable (Gerard Butler) este vedeta de necontestat a ultraviolentului joc Slayers. El este controlat de Simon, un tânăr jucător cu tabieturi de star rock, care sfidează toate regulile, reuşind să îl conducă pe Kable către victorie, în fiecare înfruntare săptămânală. Despărţit de familie, ţinut captiv şi forţat să lupte împotriva voinţei sale, acest gladiator modern este nevoit să supravieţuiască suficient de mult pentru a putea sa învingă jocul, să îşi recapete identitatea şi să salveze omenirea de tehnologia ucigaşă a lui Castle.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici