Prima pagină » Life-Inedit » Keanu Reeves, dat în judecată de un paparazzo

Keanu Reeves, dat în judecată de un paparazzo

Actorul american Keanu Reeves a fost dat în judecată de un paparazzo pe care care l-a rănit în martie, în timp ce rula cu maşina cu viteză redusă, potrivit autorităţilor din Los Angeles, transmite AFP.
Keanu Reeves, dat în judecată de un paparazzo
06 nov. 2007, 09:55, Life-Inedit

Fotograful Alison Silva spune că a fost rănit în timpul incidentului şi că a avut nevoie de spitalizare.

Fotograful l-a dat în judecată pe Reeves şi i-a cerut despăgubiri a căror valoare nu a fost dată publicităţii.

Incidentul a avut loc pe 19 martie, în timp ce starul trilogiei "Matrix" îşi conducea maşina, marca Porsche 911, pe strada Rancho Palos Verdes, într-un cartier situat la malul mării, la sud-vest de Los Angeles, a indicat biroul şerifului oraşului.

După accident, autorităţile au precizat că fotograful a fost rănit uşor şi spitalizat.

Purtătorul de cuvânt al actorului în vârstă de 43 de ani nu a făcut, deocamdată, nici un comentariu.