- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (24.11.2019, 19:38)
- Razvan Tupa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gaudeamus 2019 | Cele mai căutate cărţi şi premiile organizatorilor
La încheierea Târgului de Carte Gaudeamus 2019, care a arătat că până şi noile spaţii de la Romexpo, se pot dovedi în unele momente neîncăpătoare pentru cei care ţin să participe la lansări, multe dintre cele mai importante edituri au anunţat care au fost cele mai căutate volume.
Urmărește
1766 afișări
Gaudeamus 2019 | Cele mai căutate cărţi şi premiile organizatorilor
Organizatorii târgului Gaudeamus au decernat duminică după amiază premiile ediţiei. Votul publicului a decis ca trofeele Gaudeamus să meargă în 2019 spre editura Humanitas (locul I), editura Polirom (locul 2) şi grupul editorial Art (locul 3).
Titlul pentru cea mai râvnită carte a târgului stabilită tot prin Votul Publicului, s-a acordat Editurii Humanitas, pentru volumul „Omul care mută norii. Şapte întâmplări”, de Radu Paraschivescu.
Premiul Educaţia: Academia de Studii Economice din Bucureşti
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
-
„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 10 ani
Premiul de Excelenţă, acordat de un juriu format din domnii Ion Bogdan Lefter, Cristian Teodorescu şi Cosmin Ciotloş , se acordă Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fondată în pe data de 3 ianuarie 1990 de către profesorul de germanistică, teoreticianul literar şi eseistul Andrei Corbea – Hoişie, una dintre cele mai performante edituri universitare din România, la aproape 30 de ani de la start.
Premiul pentru traducere “Antoaneta Ralian”, a fost acordat de un juriu alcătuit din doamna Denisa Comănescu şi domnul Ion Bogdan Lefter pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română Luminiţei Munteanu, pecialistă în limba şi literatura turcă, profesoară a Universităţii din Bucureşti, pentru traducerea din limba turcă a seriei „Orhan Pamuk”, publicată de Editura Polirom; cea mai recentă apariţie din serie fiind volumul ” Alte culori”.
Pentru traducerea din limba română într-o limbă străină, premiul a ajuns la Daniel Ioniţă, coordonatorul antologiei ”Testament. 400 de ani de poezie românească/ 400 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva), ediţie bilingvă, realizată în Australia, traducerile fiind semnate de Daniel Ioniţă, Daniel Raymond, Adriana Paul şi Eva Foster.
Ficţiune în luptă cu documentarele
Editura Litera a clasificat lalolaltă vânzările pentru ficţiune şi pe cele de nonficţiune. Cea mai căutată carte a editurii la Gaudeamus a fost ”Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici, urmată de ”Trei femei” de Lisa Taddeo, ”Crăciunul lui Poirot”, de Agatha Christie, ”Toamna”, de Karl Ove Knausgård şi ”Dorinţă”, de Richard Flanagan.
Volumul semnat de ”laureata Premiului Nobel pentru Literatură, este cartea-fenomen care a inspirat cel mai vizionat serial al momentului (Cernobîl) o cronică a trecutului dar şi un avertisment pentru viitor. O carte crucială care, datorită forţei emoţionale şi onestităţii sale, lasă o amintire de neşters în mintea cititorului”, arată reprezentanţii editurii.
În Top 5 pentru volumele de la Litera mică conduce după târg volumul ”Zăpadă”, de Walter de la Mare cu ilustraţii de Carolina Rabei, urmat de ”Cum a salvat Felix Crăciunul” de Alex T. Smith, ”Miau, Miorlau şi Miaunici”, de Simona Epure, cu ilustraţii de Alexia Udrişte, ”Poveşti clasice de Crăciun” şi ”Călătoria lui Albie Bright”, de Christopher Edge.
”«Zăpadă» este un poem perfect pentru această perioadă a anului, scris de unul dintre cei mai semnificativi poeţi englezi. Minunat ilustrat de Carolina Rabei, această carte este prima sa lucrare de ilustraţie, primită cu entuziasm de public şi de critică şi nominalizată la prestigioasa medalie Kate Greenaway”, au arătat cei de la Litera.
Grupul editorial Nemira a participat la Gaudeamus 2019 cu noutăţi pentru toată familia, cu o listă de cadouri pentru toate tipurile de cititori: cărţi pentru copii de la Nemi, science fiction, fantasy şi thriller de la Armada, literatură străină, literatură română şi nonficţiune. Ca mai căutată carte de la această ediţie a fost, potrivit editurii, ”Suspicious Minds”, de Gwenda Bond (publicat laimprintul Armada). Este vorba despre primul roman dintr-o serie de poveşti inspirate de universul serialului Stranger Things. În ”Suspicious Minds” este spusă povestea mamei lui Unsprezece şi a omului de ştiinţă care a pus bazele experimentului întunecat ce va aduce monştri în Hawkins. Lista continuă cu ”Străinul”, de Stephen King (imprintul Armada), ”Soldatul iernii”, de Daniel Mason (colecţia Babel), ”Soţia imperială”, de Irina Reyn (colecţia Damen Tango) şi ”Reţeaua şoaptelor”, de Chandler Baker (imprintul Armada.
Lista celor mai căutate cărţi pentru copii de la Nemi e deschisă cu ”O dorinţă de Crăciun”, de Katherine Rundell, poveste nominalizată la Cilip Carnegie Medal 2019 şi Cilip Greenaway Medal 2019, din care copiii învaţă cea mai importantă lecţie: când îţi doreşti ceva, trebuie să fie din toată inima. În continuare, editura citează ”Nevermoor. Probele de admitere ale lui Morrigan Crow”, de Jessica Townsend, ”Lama lama de Crăciun”, de Anna Dewdney, ”Poveste muzicală de Crăciun”, de Cristina Andone şi ”Eu şi Moş Crăciun”, de Matt Haig.
Povestea vedetelor şi legendele imaginaţiei
Grupul Editorial Corint a declarat pentru MEDIAFAX volumul ”Maria Tănase. artista, omul, legenda”, de Stejărel Olaru, drept cea mai solicitată carte de la stand la Gaudeamus. ” Stejarel Olaru ne ofera cu totul altfel de carte, remarcabila prin valoarea ei documentara si cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă”, a notat despre volum criticul Alex Ştefănescu. Lista de la Corint continuă cu ”Jaclyn Hyde”, de Annabeth Bondor-Stone şi Connor White, ”Politica viitorului. Tehnologia digitală şi societatea”, de Jamie Susskind, ”Până şi monştrii se spală pe dinţi”, de Jessica Martinello şi Gregoire Mabire şi ”Manuscrisele roşii ale magiei”, de Cassandra Clare.
Editura Trei anunţă că la târg Cele mai vândute volume de ficţiune au fost cele care se află şi în topurile internaţionale. Cea mai căutată carte de ficţiune a editurii a fost ”Fata care trebuia să moară”, de David Lagerctantz (colecţia Fiction Connection, Editura Trei). În continuarea clasamentului, cititorii au stabilit ”Pasărea cu piept roşu”, de Jo Nesbø (serie de autor, Editura Trei), ”Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens (colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M), ”Un an şi o zi”, de Pascal Bruckner (serie de autor, Editura Trei) şi ”Fidelitate”, de Marco Missiroli (colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M).
Colecţiile de psihologie au fost, de asemenea, apreciate de vizitatorii târgului, cele mai cumpărate cărţi ale editurii Trei fiind ”Viaţa interioară”, de Christophe André (colecţia Psihologie Practică, Editura Trei), ”Ce-ar face Freud în locul tău?”, de Sarah Tomley (colecţia Psihologia pentru toţi, Editura Trei), ”Expresia psihopatologică în pictură”, de Aurel Romila (colecţia Psihologie-Psihoterapie, Editura Trei), ”Psihicul politic”, de Andrew Samuels (colecţia Misterele inconştientului colectiv, Editura Trei) şi ”Cum să formezi oameni de succes”, de Esther Wojcicki (colecţia Psihologie practică pentru părinţi, Editura Trei).
Nici cărţile de istorie sau cele dedicate stilului de viaţă modern nu au fost ocolite de cititori, cei de la Trei fiind mulţumiţi de clasarea în ordine în topul vânzărilor pentru volumele ”Arta subtilă a disperării, de Mark Manson (Editura Lifestyle Publishing), ”Drumurile mătăsii”, de Peter Frankopan (colecţia Istorie, Editura Trei), ”Pompeii”, de Mary Beard (colecţia Istorie, Editura Trei), ”Oamenii”, de Tom Philips (Editura Trei) şi ”Nebunie şi vindecare”, de Barbara K. Lipska şi Elaine McArdle (Editura Trei).
Cei mai mici cititori care au ajuns la standul Trei s-au bucurat de întâlnirea cu personajele lor preferate, spun reprezentanţii editurii. Cele mai dorite titluri din colecţiile Literati şi PanDA au fost, în ordine, ”Astrofizica pentru copii grăbiţi”, de Neil deGrasse Tyson (colecţia Literati, Editura Pandora M), ”Findus se mută”, de Sven Nordqvist (colecţia PanDa, Editura Pandora M), ”Noi suntem aici”, de Oliver Jeffers (colecţia PanDa, Editura Pandora M), ”Victoraş greieraş”, de Antoon Krings (colecţia PanDa, Editura Pandora M) şi ”Unde este Turnul Eiffel?”, de Dina Anastasio (colecţia Cine? Ce? Unde?, Editura Pandora M).
Suspans pentru toate vârstele
Grupul editorial Rao a avut în prim plan volumul ”Ziua răzbunării”, de John Grisham, romanul care ”ne poartă din junglele din Filipine şi tranşeele războiului până în lumea plină de secrete a unui azil de boli mintale şi sălile de tribunal în care avocaţii încearcă disperaţi să îi salveze viaţa lui Pete Banning”, arată editorii. Alte titluri căutate la standul Rao sunt ”Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, de Bogdan Bucur, ”România în perioada Administraţiei Emil Constantinescu”, de Alex Mihai Stoenescu, ”Enciclopedia de diplomaţie”, de Dan Dungaciu şi ”Viaţa după Auschwitz”, de Eva Schloss.
Topuri de vînzări al editurii Polirom la Gaudeamus 2019 a fost dominat de volumul ”Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor”, de Olga Tokarczuk, urmat de volumele din Colecţia Biografii romanţate: ”Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”, de Simona Antonescu; ”Enescu. Caiete de repetiţii”, de Dan Coman; ”Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare”, de Moni Stănilă; ”Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu. Între primele titluri vândute se găsesc şi ”Cei rămaşi şi cei plecaţi”, de Parinoush Saniee, la egalitate cu ”Fetele Căpitanului”, de Maria Dueñas, ”Alte culori”, de Orhan Pamuk, la egalitate cu ”Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin”, de Orlando Figes şi ”Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lume”, de Malala Yousafzai.
Dintre volumele de literatură română, vânzările Polirom au fost dominate de ”Contaminare”, de Mihai Radu, ”Sonia ridică mână”, de Lavinia Branişte, ”Părul contează enorm”, de Dan Lungu, ”Homeric”, de Doina Ruşti şi ”Ultima cruciadă”, de Simona Antonescu.
Top 5 traduceri din literatura universală este condus, la Polirom, de ”Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor”, de Olga Tokarczuk, urmat de ”Cei plecaţi şi cei rămaşi, Parinoush Saniee”, la egalitate cu ”Fetele Căpitanului”, de Maria Dueñas, ”Lumina de veghe”, de Michael Ondaatje, ”Din pântecul balenei”, de Sjón şi volumul de versuri ”Flacăra”, de Leonard Cohen.
Colecţia Biografii romanţate: ”Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”, de Simona Antonescu; ”Enescu. Caiete de repetiţii”, de Dan Coman; ”Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare”, de Moni Stănilă; ”Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu conduce şi Top 5 nonfiction al editurii. Urmează ”Aşteptarea Penelopei”, de Aurora Liiceanu, ”Alte culori”, de Orhan Pamuk, la egalitate cu ”Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin”, de Orlando Figes, ”Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lume”, de Malala şi de volumul ”Despre viitor. Perspectivele umanităţii”, de Martin Reeves, la egalitate cu ”Naufragiul civilizaţiilor”, de Amin Maalouf.
Cei mai mici cititori au decis şi Top 5 Polirom Junior, unde cea mai căutată carte este ”Mopşi la Polul Nord”, de Philip Reeve şi Sarah McIntyre. Urmează ”Uşa cu trei încuietori”, de Sonia Fernandez-Vidal, ”Balada Unicornilor”, de Ledicia Costas, ”Jurnalul Lottei”, de Alice Pantermuller şi Daniela Kohl şi ”Ninja Timmy şi rîsetele furate”, de Henrik Tamm.
Poveşti citite şi istorii desenate
Bestsellers Humanitas la Gaudeamus 2019 sunt ”Omul care mută nori. Şapte povestiri” de Radu Paraschivescu, ”Ludice. Exerciţii de umor criptic”, de Gabriel Liiceanu, ”Ne facem bine. O antologie de fapte extraordinare văzute şi vorbite la ROMANIA, TE IUBESC!” de Cosmin Savu, Rareş Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu, Cristian Leonte, ”O călătorie prin univers. Astrofizica povestită” de Cristian Presura, cu ilustraţii de Ana Alfianu, în colecţia Humanitas Junior, ”Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)” de Lucian Boia.
Dintre cărţile pentru copii, Humanitas junior top 5 este condus de ”O călatorie prin Univers. Astrofizica povestită de Cristian Presura”, ilustraţii de Ana Alfianu. Urmează ”Băiatul care nu credea în Moş Crăciun”, de Liana Alexandru, ilustraţii de Ana Alfianu, ”Visătorul de visuri”, de Maria, Regina Romaniei, ilustraţii de Sidonia Călin, ”Poveşti cu animale din lumea întreagă. 50 de basme şi legende”, text de Angela Mc Allister, ilustraţii de Aitch, şi ”Darwin. Expediţia pe Beagle”, de Fabien Grolleau şi Jeremie Royer.
Dintre volumele Humanitas Fiction, cititorii de la Gaudeamus au ales în primul rând volumul lui Evgheni Vodolazkin, "Brisbane", urmează romanul lui Eric Emmanuel Schmitt, "Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin" , iar pe locul trei este cartea semnată de Władysław Szpilman, ”Pianistul. Amintiri din Varşovia, 1939-1945”. Clasamentul este completat de romanul lui Liu Zhenyun, "Nu mi-am omorât bărbatul" şi de volumul semnat de Melanie Benjamin, "Soţia aviatorului".
Grupul editorial Art anunţă că Editura Arthur a înregistrat cele mai bune vânzări pentru ”Harry Potter şi piatra filosofală”, de J.K. Rowling, ilustraţii de Jim Kay, traducere din engleză de Florin Bican. Pe locul al doilea este ” Jurnalul unui puşti 14. Marea demolare”, de Jeff Kinney, traducere din engleză de Ioana Vîlcu, iar podiumul este completat de ”Povestea fără sfârşit”, de Michael Ende, traducere din germană de Yvette Davidescu.
În seria Arthur Retro, cei mici au redescoperit titluri precum ”Poveşti despre Păcală şi Tândală”, de Alexandru Mitru, ilustraţii de Done Stan, şi ”Doctorul Aumădoare”, de Kornei Ciukovski, ilustraţii de V. Cijikov, traducere din rusă de Nic. Iliescu.
Dintre cărţile autorilor români de la Arthur, ”Cartea albă cu Apolodor sau apolododecameronul”, de Florin Bican, ilustraţii de Dan Ungureanu, şi ”Cronicile Domnişoarei Poimâine I. Vremea Vrăjitoarei Niciodată”, de Adina Rosetti, ilustraţii de Oana Ispir, au fost cele mai căutate.
Editura Vlad şi Cartea Genius au anunţat că vânzările cele mai bune le-au avut volumele ”Dacă-i dai un fursec unui şoricel, de Laura Numeroff, ilustraţii de Felicia Bond, traducere din engleză de Vlad Zografi, şi ”Noile aventuri ale lui Peter Iepuraşul”, de Emma Thompson, ilustraţii de Eleanor Taylor, traducere din engleză de Andreea Caleman.
Editura YoungArt a remarcat interesul pentru ”Băieţii din strada Pál”, de Molnár Ferenc, ilustraţii de Reich Károly, traducere din maghiară de V. Micu, Colecţia youngretro, şi pentru ”Miss Peregrine 4. Harta zilelor”, de Ransom Riggs, traducere din engleză de Laura Ciobanu.
În ceea ce priveşte titlurile editurii Art, cea mai căutată carte a fost ”Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire”, de Peter Handke, traducere din limba germană şi postfaţă de Mariana Lăzărescu, urmată de ” Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri”, de Peter Handke, traducere din limba germană de Corina Jiva, şi de titlul ”Cei aleşi şi cei damnaţi”, de Primo Levi, traducere din italiană de Doina Condrea Derer, Colecţia Desenul din covor.
În colecţia musai, editura a reţinut interesul cumpărătorilor pentru ”Rămâi cu mine”, de Ayòbámi Adébáyò, traducere din engleză de Iulia Gorzo, şi ”Fata cu Leica”, de Helena Janeczek, traducere din italiană de Liviu Ornea.
Colecţia Sapiens a celor de la Art a trezit interesul cititorilor prin ”Familia Romanov. Asasinat, revoluţie şi prăbuşirea Rusiei imperiale”, de Candace Fleming, traducere din engleză de Gabriel Tudor şi ”Charles şi Emma. Crezul familiei Darwin”, de Deborah Heiligman, traducere din engleză de Andrei Bontaş.
Dintre cărţile de la Paladin atenţia vizitatorilor a fost reţinută mai ales ”Artemis”, de Andy Weir, traducere din engleză de Mihai-Dan Pavelescu şi de ”Poarta lui Abaddon”, de James S.A. Corey, traducere din engleză de Cezar Petrilă, Editura Paladin
”Asterix şi goţii”, cu un text de René Goscinny, desene de Albert Uderzo, traducere de franceză de Ioana Pârvulescu şi ”Îndrăzneşte să dezamăgeşti. O copilărie în Turcia”, de Özge Samanci, traducere din engleză de Mădălina Buican, au fost cele mai bine vândute titluri pentru Editura Grafic.
Cât despre colecţia minigrafic, de la editura Grafic, vânzările ei la Gaudeamus au fost dominate ”Garfield 3: mai mare, mai grozav”, de Jim Davies, traducere din engleză de Florentina Hojbotă, ”Colecţia esenţială Calvin şi Hobbes”, de Bill Watterson, traducere din engleză de Florin Bican, şi de ”Cele douăsprezece prinţese dansatoare”, de Maria Surducan.
A XXVI-a ediţie a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din Bucureşti a avut loc între 20 şi 24 noiembrie, sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Peste 8.000 mp de standuri au găzduit sute de mii de titluri şi aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe şi dezbateri cu teme ce au acoperit un spaţiu vast, de la ficţiune şi suspans până la gastronomie şi poezie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: VIDEO | Un prototip al rachetei Starship, cu care Elon Musk vrea să transporte oameni pe Marte, a explodat în timpul unor teste
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe