Naveta Discovery revine pe Pământ

Publicat: 11 06. 2008, 15:50
Actualizat: 06 11. 2012, 08:55

Desprinderea de ISS, care a avut loc la 344 de kilometri deasupra sudului Oceanului Pacific, la est de continentul australian, pune capăt unei misiuni de construire de zece zile, pe parcursul căreia doi astronauţi din echipajul de pe Discovery au efectuat trei ieşiri în spaţiu.

Pe parcursul misiunii Discovery a fost ataşat la ISS modulul principal al laboratorului japonez Kibo. De asemenea, astronauţii au înlocuit un rezervor de azot destinat sistemului de presurizare al Staţiei şi au reparat toaletele defecte de pe ISS.

Instalarea laboratorului japonez Kibo necesită trei zboruri de navetă. Misiunea Discovery, a 124-a din istoria navetei, a fost a doua. Ultimele elemente ale laboratorului nipon vor fi aduse pe Staţie ulterior.

Lung de 11,2 metri, Kibo poate găzdui simultan patru cercetători, fiind cel mai mare dintre laboratoarele de pe ISS. Kibo este considerat esenţial pentru experimentele în condiţii de microgravitate pentru pregătirea viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe Lună şi Marte.

Cu Kibo ("speranţă", n.r.) Japonia a devenit membru cu drepturi depline al ISS alături de Statele Unite, Rusia şi Europa.

Continentul european a devenit membru al Staţiei Spaţiale în februarie, când naveta spaţială Atlantis a livrat pe avanpostul spaţial laboratorul Columbus. Japonia a rezervat aproximativ 2,8 miliarde de dolari acestui program.

Discovery va ateriza la Centrul spaţial Kennedy, din Florida, sâmbătă, la ora 15.15 GMT, dacă o vor permite condiţiile meteorologice.