- Home
- Life-Inedit
-
N'DJAMENA, (23.01.2008, 10:34)
George Clooney, în Ciad, ca Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite
Actorul american George Clooney, un fervent apărător al cauzei refugiaţilor din Darfur, Sudan, a sosit la N'Djamena, Ciad, în cadrul noii sale misiuni ca Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite, potrivit unei surse diplomatice.
![Imaginea articolului George Clooney, în Ciad, ca Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/2346104/1/clooney-5.jpg?width=560)
George Clooney, în Ciad, ca Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite
Actorul trebuie să meargă în estul ţării, unde se află tabere care grupează aproximativ 240.000 de refugiaţi sudanezi veniţi din Darfur, o regiune limitrofă Ciadului, a precizat sursa diplomatică.
Actorul a fost desemnat Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite pentru eforturile sale importante depuse pentru atragerea atenţiei asupra unor crize politice şi sociale internaţionale, a indicat, vineri, purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Michèle Montas.
George Clooney a declarat că se simte "profund onorat", adăugând că este "nerăbdător să lucreze cu Naţiunile Unite pentru a obţine sprijinul publicului pentru activitatea crucială (a ONU, n.red.) în locurile cele mai cumplite şi periculoase din lume".
Actorul joacă un rol important în campania internaţională de mobilizare în beneficiul situaţiei din Darfur, unde s-au înregistrat 200.000 de morţi în ultimii cinci ani şi de unde au fugit 2,2 milioane de persoane, potrivit cifrelor ONU, pe care autorităţile sudaneze le contestă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe