George Michael a dispărut de acasă, în plină noapte

Poliţia britanică a fost chemată la reşedinţa din Londra a cântăreţului George Michael, după ce artistul a dispărut de acasă în plină noapte, informează femalefirst.co.uk.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului George Michael a dispărut de acasă, în plină noapte

George Michael a dispărut de acasă, în plină noapte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreţul britanic a plecat din reşedinţa lui din nordul Londrei, evaluată la cinci milioane de lire sterline (5,69 milioane de euro), lăsând uşa de la intrare larg deschisă. Acest detaliu l-a determinat pe un gardian public să sune imediat la poliţie, la primele ore ale dimineţii de marţi.

După căutări intense, George Michael, în vârstă de 46 de ani, a fost descoperit de forţele de poliţie. Cântăreţul era sănătos şi se afla în apropierea locuinţei sale.

Nu este deocamdată clar dacă artistul îşi vizita unul dintre vecini sau dacă se afla în studioul său de înregistrări, aflat la o distanţă de 180 de metri de reşedinţa sa.

Comportamentul ciudat al artistului britanic a provocat încă o dată îngrijorare în rândul fanilor săi şi a ridicat din nou semne de întrebare referitoare la stilul său de viaţă. Într-un interviu foarte sincer, acordat în 2009, George Michael a mărturisit că a redus numărul de ţigări cu marijuana pe care le fumează într-o zi, ajungând "doar" la 7-8, faţă de 25 câte fuma în trecut.

Cântăreţul britanic, care are o relaţie de mulţi ani cu un comerciant de artă (Kenny Goss), s-a declarat "frustrat" de faptul că oamenii îl judecă pentru dependenţa de droguri şi pentru faptul că preferă aventurile de-o noapte cu parteneri de acelaşi sex.

În iunie 2007, cântăreţului britanic i s-a anulat permisul de conducere pentru o perioadă de doi ani, după ce artistul a recunoscut, în timpul unui proces, că a condus sub influenţa drogurilor. El a fost anchetat în acea perioadă pentru avarierea a trei automobile parcate în mod regulamentar şi pentru fugă de la locul accidentului.

George Michael a fost de două ori arestat şi pentru posesie de canabis. De altfel, în ultimii ani, cântăreţul a fost arestat de mai multe ori pentru că a fost surprins adormit la volan, din cauza drogurilor sau a alcoolului.

Artistul a mai fost arestat, în aprilie 1998, pentru acte indecente într-o toaletă publică din Los Angeles. După incident, Michael a încheiat ani întregi de speculaţii cu privire la orientarea sa sexuală, anunţând public că este homosexual. În urma "evenimentului", Michael a scris un cântec, "Outside", ale cărui versuri şi videoclip au fost inspirate de incidentul din toaletă.

În 2006, George Michael, care a vândut 80 de milioane de albume cu hituri precum "Careless Whisper" şi "Faith", a înfuriat reprezentanţii organizaţiilor de sănătate caritabile din Marea Britanie după ce a dat un interviu televizat, în cursul căruia a fumat canabis şi a declarat: "Chestia asta mă ajută să mă menţin sănătos şi fericit".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici