Gillian Anderson, interpreta lui Scully din "Dosarele X", va scrie o serie de romane SF

Actriţa Gillian Anderson, protagonista francizei "Dosarele X", a semnat un contract cu prestigioasa editură Simon & Schuster pentru a scrie o serie de romane SF.

Urmărește
206 afișări
Imaginea articolului Gillian Anderson, interpreta lui Scully din "Dosarele X", va scrie o serie de romane SF

Gillian Anderson (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Astfel, actriţa va reveni la genul care a făcut-o celebră, graţie editurii Simon & Schuster, care are o nouă divizie, dedicată romanelor de ficţiune, denumită Simon451, informează contactmusic.com.

Gillian Anderson va dezvolta în colaborare cu Jeff Rovin o nouă franciză SF, denumită "EarthEnd Saga".

Primul volum din noua serie, "A Vision of Fire", prezintă aventurile unui psihiatru specializat în tratarea copiilor care au suferit diverse traume din cauza unor dezastre şi a războaielor.

Actriţa spune că aşteaptă cu nerăbdare să înceapă această nouă colaborare şi timpul petrecut pe platourile de filmare de la serialul "Dosarele X" i-a oferit o pregătire perfectă pentru acest proiect literar.

Romanul "A Vision of Fire" va fi lansat în librării în octombrie 2014.

De-a lungul celor nouă sezoane ale serialului "Dosarele X", actriţa Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul actorilor americani. După încheierea serialului, actriţa a jucat în câteva lungmetraje - "The House of Mirth" (2000), "The Mighty Celt" (2005) şi "Ultimul rege al Scoţiei" (2006) -, dar şi în producţii de televiziune, fiind nominalizată la premiile BAFTA, Emmy şi Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul "Casa umbrelor/ Bleak House" (2005), produs de BBC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici