- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (02.03.2014, 15:46)
- Teodora Nicolau
Google a realizat un spot de promovare a filmelor anului, care va fi difuzat la gala premiilor Oscar
Compania Google, prin intermediul magazinului său online, Google Play, a realizat un spot de promovare a filmelor anului trecut, care va fi difuzat la ceremonia de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc duminică noaptea, la Los Angeles.

Google a realizat un spot de promovare a filmelor anului, care va fi difuzat la gala premiilor Oscar (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
În fiecare an, Academia americană de film nominalizează nouă pelicule la categoria cel mai bun film. Aceste lungmetraje fac parte dintr-un grup de elită. Însă, este important să fie recunoscute şi cele câteva sute de filme care nu apar pe lista de nominalizări la premiile Oscar, informează people.com.
Astfel, Google Play - magazinul online al motorului de căutare Google - a realizat o reclamă care şi-a propus să celebreze magia celei de-a şapte arte, în ansamblul său. Clipul de promovare cuprinde imagini din filme diverse, de la "Vacanţă de primăvară/ Spring Breakers", cu James Franco, până la "Sunt un mic ticălos 2/ Despicable Me 2".
Clipul de promovare va fi difuzat, duminică noaptea, la ceremonia premiilor Oscar, potrivit people.com.
Gala de decernare a premiilor Oscar 2014 va avea loc duminică, la Los Angeles.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe