Gorillaz face cadou de Crăciun fanilor un album nou, gratuit

Gorillaz va lansa un nou album, care va putea fi descărcat gratuit, pe 25 decembrie, de pe site-ul trupei, informează nme.com.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Gorillaz face cadou de Crăciun fanilor un album nou, gratuit

Gorillaz va lansa un nou album, gratuit, pe 25 decembrie (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Damon Albarn, liderul trupei britanice, a declarat că va lansa noul album, înregistrat pe iPad-ul său, pe site-ul Gorillaz.com.

Jamie Hewlett, colegul său din trupa Gorillaz, a declarat pentru publicaţia australiană Perth Now: "În Ajunul Crăciunului, vom lansa videoclipul uneia dintre piesele incluse în acest album. Apoi, în prima zi de Crăciun, fanii vor putea să descarce gratuit întregul album. Acesta este cadoul nostru de Crăciun pentru fanii noştri".

În noiembrie, Damon Albarn a declarat într-un interviu acordat revistei New Musical Express că întregul album a fost înregistrat în timpul turneului mondial întreprins de trupa Gorillaz în a doua parte a acestui an.

Cel de-al treilea album al grupului Gorillaz, intitulat "Plastic Beach", care dă şi numele acestui turneu mondial, a fost lansat în luna martie şi a ajuns pe locul al doilea în topurile muzicale britanice.

Trupa Gorillaz a cântat în iunie la festivalul de la Glastonbury, unde a fost cap de afiş, după ce rockerii de la U2 şi-au anulat prezenţa la eveniment din cauza recentei operaţii la spate la care a fost supus solistul grupului, Bono.

Gorillaz este un proiect britanic compus din 4 personaje virtuale: 2D, Murdoc, Noodle şi Russell. Trupa a fost creată de Damon Albarn şi Jamie Hewlett. Lor li s-au alăturat DJ Dan "The Automator" Nakamura şi rapper-ul Del Tha Funkee Homosapiens. Mixând cu succes ritmuri de hip hop cu cele de pop, reggae şi influenţe folclorice din Orientul Mijlociu, cărora le-au fost asociate o serie de personaje de desene animate, trupa Gorillaz a înregistrat câteva succese notabile, precum piesele "Clint Eastwod" şi "Feel Good Inc."

Primul album al formaţiei, "Gorillaz" (2001), s-a vândut în peste trei milioane de exemplare. Al doilea, "Demon Days" (2005) a depăşit 4,5 milioane de copii.

Gorillaz a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai de succes formaţie virtuală din lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici