Imaginea de pe copertă o prezintă pe modelul australian Nicole Trunfio, în vârstă de 29 de ani, în timp ce îl alăptează pe fiul ei Zion, în vârstă de patru luni.
Justine Cullen, editorul-şef al publicaţiei, a explicat decizia de a plasa pe coperta revistei Elle Australia o femeie care alăptează.
„Nu a fost o situaţie planificată. Zion avea nevoie să fie hrănit, Nicole a început să îl alăpteze, iar atunci când am văzut cât de frumoşi erau amândoi, i-am cerut să revină pe platoul în care se efectua şedinţa fotografică. A fost un moment complet natural, care a avut ca rezultat o fotografie cu un impact puternic”, a spus Justine Cullen.
La rândul ei, modelul Nicole Trunfio s-a declarat încântată de acea fotografie şi speră că tipărirea pe coperta unei reviste atât de prestigioase a unei imagini cu o femeie care alăptează le va încuraja pe toate celelalte mame din lumea întreagă.
Nicole Trunfio s-a logodit în toamna anului trecut cu chitaristul şi actorul american Gary Clark, Jr., iar fiul lor, Zion, s-a născut pe 11 ianuarie.