Prima pagină » Life-Inedit » „Bebeluşa” Oana, amendată pentru provocarea unui accident

„Bebeluşa” Oana, amendată pentru provocarea unui accident

Oana Ioniţă, una din dansatoarele emisiunii "Cronica Cârcotaşilor", a fost amendată pentru un accident rutier provocat din cauză că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic.
14 mai 2009, 16:17, Life-Inedit

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, joi, că accidentul s-a produs, miercuri seară, pe Bulevardul Corneliu Coposu.

Oana Ioniţă conducea un autoturism marca Volkswagen Golf şi pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic a tamponat un autoturism marca Logan care, la rândul lui, a lovit un altul marca Peugeot aflat în faţă.

În urma accidentului au fost provocate pagube estimate la 10.000 de lei.