Gyuri Pascu a murit. Ţara tot arde, babele se tot piaptănă

De fapt, ce deplângem când vorbim despre trecerea întru nefiinţă a lui Gyuri Pascu?

Divertişii îşi plâng prietenul. Rar întâlneşti în România un grup atât de longeviv, de o performanţă egală şi fără de cusur.

Ioan T.Morar declară: ”Sunt foarte trist. Cu Gyuri se duce şi ceva din trecutul meu, ceva din anii fericiţi în care am rîs împreună şi ne-am crezut invincibili. Nu s-au inventat cuvintele care să-mi cuprindă Tristeţea. Doamne, odihneşte-l pe prietenul nostru!”

Gyuri Pascu era egalul între egalii întru umor din Divertis. Greu de găsit valori egale într-un grup, creativitate explozivă ca-n Divertis, camaraderie de o asemenea magnitudine, încât, atunci, târziu şi fără motive de fapt, când separarea s-a produs, s-a produs iremediabil. Dintre toţi, parcă Gyuri Parscu a căzut ”din trenul prieteniei” cel mai departe de o reconciliere. Glasul său, auzit prin concerte de muzică, se auzea tot mai palid faţă de ce fusese în Divertis. Şi cumva şi viaţa lui personală a luat-o în zone imprevizibile.

Dar Divertis înseamnă o lungă prietenie trecută prin focul unei dictaturi, Divertis înseamnă un hohot peste cel puţin o tranziţie fără sfârşit, precum cea a preşedintelui Iliescu. Când plângem după Gyuri Pascu, plângem după atitudinea civică rară astăzi. Acel tip de bombă care-l face pe duşman să râdă de propria lui prostie. În acest sens, Gyuri Pascu cu Divertis a făcut la glume de-a rupt sălile şi duşmanii de atâta hohot.

Divertişii înseamnă, în paralel cu Piaţa Universităţii (februarie-iunie 1990), ziarul Caţavencu şi ProTv (1995), societatea civilă a lui 1990. Democraţia a fost instaurată în România prin umor şi ProTv mai mult decât prin pârghii economice şi sociale. Fără Gyuri să râdă pe atâtea voci greu de râs.

Umorul Divertis are Istorie. Divertis a tras şi a creat breşe în zidurile reci ale dictaturii lui Ceauşescu. Când tranziţia Iliescu nu mai trecea odată, ProTv a apărut şi Gyuri şi Divertişii au dat acel ”Eu vreau Preşedinte”- lovitura de graţie. Auziţi-l aici pe Gyuri. Emoţie, aparentă poezie, lovitură la lingurica preşedintelui etern, îndemn la revoltă, la a ieşi din inerţie. Glasul lui Gyuri se potrivea inocenţei copilului. Da, glasul lui ingenuu transpus într-o simplă serbare de sfârşit de an şcolar, de mandat prezidenţial. Serios, inocent? O fi de bine, o fi de rău, măi dragă? A fost de rău pentru Iliescu:

Gyuri construia totul pe un delir verbal infernal. Stâlcea cuvintele, vorbea limbi străine, aducea motivaţii aberante. Versul îi era dureros. Şi peste toate cântecul. Shogunul este una dintre bijuteria coroanei Divertis, mândria unei generaţii care a trăit-o pe viu:

Ce bătaie de joc pentru inculţi, ce punere la punct a cântăreţilor fără voce!

Ce palmă dată exoticelor plecări în decor ale artiştilor poporului. Gyuri Pascu a făcut mereu diferenţa între derutaţii artişti.

Iată-l necruţător cu Tudor Gheorghe implicat în politica lui Ponta, în 2014.

Gyuri Pascu Show. Uite-i umorul şi vocea, acum la câteva luni înainte de stopul inimii sale de azi dimineaţă: