Halloween Charity Ball 2014, organizat pe 25 octombrie, la Palatului Parlamentului

Halloween Charity Ball 2014 se va desfăşura pe 25 octombrie, la Palatului Parlamentului din Bucureşti, şi va marca zece ani de la înfiinţarea Asociaţiei OvidiuRo, organizatorul evenimentului.

Urmărește
475 afișări
Imaginea articolului Halloween Charity Ball 2014, organizat pe 25 octombrie, la Palatului Parlamentului

Halloween Charity Ball 2014, organizat pe 25 octombrie, la Palatului Parlamentului

Halloween Charity Ball se adresează celor care cred în educaţie, vor să investească în viitorul copiilor săraci din România şi, de asemenea, vor să petreacă o seară minunată alături de oameni cu aceleaşi valori, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Tema Halloween Charity Ball din această toamnă le dă ocazia participanţilor să se costumeze în personajele sau actorii lor preferaţi de la Hollywood, trăind împreună, timp de o seară, "Magia Filmului".

Balul din acest an este cu atât mai important cu cât Asociatia OvidiuRo, fondată de Leslie Hawke, mama celebrului actor Ethan Hawke, şi Maria Gheorghiu, sărbătoreşte 10 ani de când schimbă destinul a mii de copii săraci. Fondurile strânse în seara balului vor susţine continuarea programului "Fiecare Copil în Grădiniţă", lansat în 2010.

Acesta a crescut spectaculos rata de înscriere şi prezenţă a celor mici la grădiniţă, pas fără de care copiii nu au şansa de a se adapta mai târziu în şcoală, se mai arată în comunicatul citat.

Halloween Charity Ball va reuni, pe 25 octombrie, personalităţi din mediul de afaceri, politicieni, ambasadori, reprezentanţi ai mass-media şi ai societăţii civile.

Mai multe informaţii despre eveniment se găsesc pe site-ul www.ovid.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici