Ursoaica neagră de peste 220 de kilograme, una dintre multiplele ursoaice identificate de public ca fiind „Hank the Tank”, a fost capturată împreună cu cei trei pui masculi ai săi, a declarat Departamentul de Pescuit şi Faună Sălbatică din California (CDFW).
Biologii statului intenţionează să ducă ursul, numit oficial Bear 64F, la un adăpost pentru animale sălbatice din Colorado, invocând pericolul de a o păstra în comunitate. Dovezile ADN au legat-o de 21 de spargeri de locuinţe şi este suspectată că a provocat daune materiale şi a pătruns în alte câteva case, relatează
CNN.
„Relocarea nu este, de obicei, o opţiune pentru animalele aflate în conflict din cauza îngrijorării că relocarea unui animal va răspândi comportamentul conflictual într-o altă comunitate”, a declarat CDFW.
„Cu toate acestea, având în vedere interesul sporit faţă de acest urs şi riscul semnificativ al unui incident grav în care să fie implicat ursul, CDFW foloseşte o soluţie alternativă pentru a proteja familia de urşi, precum şi oamenii din comunitatea South Lake Tahoe.”
Puii, despre care oficialii din domeniul faunei sălbatice spun că şi-au însoţit mama la recentele spargeri de locuinţe, urmează să fie mutaţi la o unitate de reabilitare a animalelor sălbatice din Sonoma County, în speranţa că vor fi în cele din urmă readuşi în mediul natural. Unul dintre pui se recuperează în urma rănilor suferite probabil după ce a fost lovit de o maşină la începutul acestei luni, potrivit autorităţilor.
Oficialii din domeniul vieţii sălbatice au monitorizat ursoaica încă din 2022 şi au descoperit că ea şi puii ei îşi făcuseră o vizuină de iarnă sub o casă din South Lake Tahoe.