- Home
- Life-Inedit
- NAGOYA, (27.10.2010, 17:13)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Harrison Ford: Trebuie să acţionăm repede în lupta pentru protecţia biodiversităţii pe pământ
Actorul Harrison Ford, angajat în lupta pentru protecţia biodiversităţii de foarte mulţi ani, susţine că "trebuie să se acţioneze repede" în ceea ce priveşte protecţia pământului, subliniind că absenţa unei reacţii a responsabililor politici ar putea periclita fragilul echilibru al vieţii pe Terra.
Urmărește
30 afișări
Harrison Ford: Trebuie să acţionăm repede în lupta pentru protecţia biodiversităţii pe pământ (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Ceea ce se află în joc este capacitatea naturii de a aduce servicii comunităţii umane. Ecosistemele intacte furnizează apă curată, aer respirabil, soluri sănătoase, permiţând regenerarea resurselor noastre alimentare şi reprezintă o sursă pentru resursele genetice de pe Terra, din care pot fi produse medicamente", a declarat actorul american, citat de AFP, la Nagoya, în centrul Japoniei, unde reprezentanţi din 193 de state participă la cea de-a zecea ediţie a Convention on Biological Diversity (CBD).
"Trebuie să creăm un anumit simţ al urgenţei, să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă că deşi ele nu sunt întotdeauna vizibile în viaţa de zi cu zi, efectele dispariţiei accelerate a speciilor se manifestă peste tot şi trebuie să acţionăm foarte repede", a adăugat Harrison Ford.
Harrison Ford, care în 2008 s-a epilat pe piept cu ceară într-un spot publicitar pentru a denunţa exploatarea excesivă a resurselor de lemn din pădurile tropicale, se află de peste 20 de ani în consiliul de administraţie al organizaţiei ecologiste Conservation International.
Actorul american este un înflăcărat adept al politicii de mărire a numărului de zone naturale protejate pe Terra.
Extinderea suprafeţelor protejate pe întreaga planetă până în anul 2020 este unul dintre punctele aprig negociate la Nagoya, unde sunt prezenţi, pentru 10 zile, reprezentanţi din 193 de ţări.
În prezent, 13% din suprafaţa terestră şi 1% din zonele oceanice de pe Terra beneficiază de statutul de arie protejată.
Mai multe grupuri de state, inclusiv UE, au propus creşterea semnificativă a acestor cifre. Una dintre propunerile dezbătute luni - 20% pentru suprafeţele terestre şi 10% pentru cele oceanice, până în anul 2020 - nu s-a bucurat de consensul participanţilor, China şi India în special exprimându-şi rezervele faţă de această iniţiativă.
"Ne aflăm într-un punct determinant, trebuie să luăm decizii curajoase şi decisive", a declarat actorul american, sperând că un acord ambiţios va putea fi semnat în seara de vineri.
"Cu toţii facem mici eforturi în vieţile noastre şi acest lucru contează, bineînţeles, dar trebuie să facem o schimbare cu adevărat radicală, iar acest lucru nu se va putea realiza decât prin intermediul unor angajamente internaţionale", a declarat actorul american.
Starul american speră că propria lui ţară, una dintre puţinele de pe planetă care nu au ratificat Convention on Biological Diversity, va face în cele din urmă acest lucru, în urma presiunii opiniei publice.
Atunci când i s-a sugerat să asocieze angajamentul său faţă de cauza ecologistă de profesia lui de actor, Harrison Ford a refuzat această propunere.
Deşi consideră că un film documentar, precum cel realizat de fostul vice-preşedinte american Al Gore despre încălzirea globală - "Un adevăr incomod/ An Inconvenient Truth" - poate fi instructiv, "fiind un film pedagogic şi având efecte pozitive", ficţiunea nu are nimic de-a face cu această chestiune, a explicat actorul american.
"Cinematograful înseamnă divertisment. Putem, desigur, să îi «atingem» pe oameni, din punct de vedere emoţional, însă soluţiile la problemele de mediu sunt mult mai complexe. Nu sunt deloc convins că industria cinematografică, orientată către obţinerea de profituri, este locul ideal unde pot fi puse aceste întrebări", a concluzionat Harrison Ford.
Cunoscut pentru rolurile din seriile "Indiana Jones" şi "Războiul Stelelor", Ford declară că preferă ca publicul să-şi amintească de el pentru roluri precum cele din "Martorul" - care i-a adus singura nominalizare la premiul Oscar pentru rol principal - şi "The Mosquito Coast", cu Helen Mirren şi River Phoenix, două filme de Peter Weir. Ford, în vârstă de 67 de ani, a mai jucat în filme precum "Sabrina", în regia celebrului Sydney Pollack, "Crossing Over", în regia lui Wayne Kramer.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone