Helen Mirren va fi recompensată de Academia de Film Europeană cu un premiu pentru întreaga carieră

Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu premiul pentru întreaga carieră pe 2012 - European Achievement in World Cinema Award, ce îi va fi decernat de Academia de Film Europeană (EFA).

Urmărește
143 afișări
Imaginea articolului Helen Mirren va fi recompensată de Academia de Film Europeană cu un premiu pentru întreaga carieră

Helen Mirren (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa britanică, a cărei carieră strălucită include roluri notabile precum cele din "Age of Consent" (regizat de Michael Powell, 1969), "Calendar Girls" (regizat de Nigel Cole, 2003) şi "Gosford Park" (regizat de Robert Altman, 2001), va primi acest trofeu la cea de-a 25-a gală de decernare a premiilor Academiei de Film Europene, ce va avea loc pe 1 decembrie, în Malta, informează hollywoodreporter.com.

Printre cele mai recente roluri jucate de Helen Mirren este cel din pelicula "The Door", regizată de Istvan Szabo.

Actriţa britanică interpretează rolul soţiei lui Alfred Hitchcock, Alma Reville, în mult aşteptata peliculă biografică "Hitchcock", de Sacha Gervasi, şi va interpreta din nou personajul Victoria în "Red 2", o continuare a filmului de acţiune cu accente comice din 2010, ce va fi regizată de Dean Parisot.

În vârstă de 67 de ani, actriţa britanică Helen Mirren a primit de-a lungul unei bogate cariere în film, teatru şi televiziune numeroase distincţii importante, inclusiv câteva premii Emmy şi BAFTA. Mirren a fost recompensată în 2007 cu premiul Oscar pentru rolul din "Regina/ The Queen" şi a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din "The Madness of King George", "Gosford Park" şi "The Last Station". Helen Mirren a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2003.

Helen Mirren a început să joace încă din liceu, iar mai târziu a făcut studii clasice de actorie la New College of Speech and Drama din Londra. La 20 de ani, ea s-a alăturat Teatrului Naţional pentru Tineret, unde şi-a făcut debutul pe scenă în rolul Cleopatrei, după care a jucat în numeroase piese de William Shakespeare. Deşi Mirren este deseori descrisă ca fiind cea mai respectată actriţă clasică a Marii Britanii, ea a fost mereu dispusă să iasă din zona sigură a convenţionalului, aşa cum poate fi observată în filme precum "Cal" şi "Monteriano". În ambele producţii, ea joacă roluri de femei mature îndrăgostite de bărbaţi mai tineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici