Membrii celor două trupe nu mai sunt însă în forma pe care o aveau când au fost în culmea gloriei. Cel mai bătrân membru al formaţiei New Kids on the Block are 43 de ani, iar cel mai tânăr – 39, scrie dailymail.co.uk.
Şi fanele celor două trupe par să se fi schimbat de-a lungul timpului. Sălile de spectacole nu mai sunt pline de adolescente, ci de femeile în care s-au schimbat adolescentele de acum 10 sau 20 de ani.
Cele două trupe cântă unele dintre cele mai cunoscute piese ale lor, în turneul care a debutat în Europa, după ce în America de Nord a avut un succes enorm în august şi septembrie anul trecut.
„Fanii noştri ne vor, aşa că vom cânta în continuare. Avem fani dedicaţi, care vor continua să vină să ne vadă”, a declarat Donnie Wahlberg, în vârstă de 42 de ani, membru al New Kids on the Block.
New Kids on the Block este un grup american de pop-dance, alcătuit din fraţii Jordan şi Jonathan Knight, Joey McIntyre, Donnie Wahlberg şi Danny Wood. Înfiinţat în 1984 în oraşul american Boston, grupul s-a bucurat de o imensă popularitate la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 şi a vândut peste 80 de milioane de discuri pe plan mondial. Grupul s-a destrămat în 1994, însă membrii săi s-au reunit în secret în 2007 şi au lansat un nou album de studio, intitulat „The Block”, pe 2 septembrie 2008.
Backstreet Boys este un grup pop american înfiinţat în Orlando (Florida), în 1993, de A. J. McLean, Howie Dorough, Brian Littrell, Nick Carter şi Kevin Richardson. Grupul Backstreet Boys a lansat şapte albume de studio, vândute în peste 130 de milioane de copii pe plan mondial. Cel mai recent material discografic al trupei – „This Is Us” – a fost lansat în octombrie 2009.