- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (07.05.2015, 16:56)
- Florin Badescu
Hugh Jackman, dezvăluire despre boala sa: Am avut patru cancere de piele în ultimele 18 luni
Actorul australian Hugh Jackman a dezvăluit într-un interviu recent faptul că a suportat în ultimele 18 luni patru operaţii de extirpare a unor cancere de piele şi că va fi nevoit de acum înainte să meargă la controale medicale la fiecare trei luni, pentru tot restul vieţii sale.
Urmărește
9458 afișări
Hugh Jackman, dezvăluire despre boala sa: Am avut patru cancere de piele în ultimele 18 luni (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)
Hugh Jackman a fost diagnosticat prima dată cu carcinom bazocelular, la nivelul nasului, în anul 2013, informează dailymail.co.uk.
Încercând să contribuie la creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei generale în privinţa riscului de cancer de piele, o afecţiune frecvent întâlnită în ţara sa natală, starul australian a dezvăluit într-un interviu acordat revistei WHO, joi, că a suportat patru intervenţii de extirpare a unor celule canceroase în ultimele 18 luni şi că este foarte probabil să suporte din nou astfel de operaţii şi în anii următori.
Hugh Jackman, în vârstă de 46 de ani, spune că medicul lui personal a încercat să îl liniştească în legătură cu această "luptă de-o viaţă" cu cancerului: "dacă asta este singura cruce pe care trebuie să o porţi în viaţă, atunci ar trebui să te consideri norocos".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Starul australian, care de acum înainte va trebui să meargă la un consult medical la fiecare trei luni, a suportat prima intervenţie de extirpare a unor celule canceroase, în noiembrie 2013. Starul australian a mers la medic după ce un artist în machiaj a observat o mică pată sângerie ceva mai pronunţată pe nasul său, în timpul filmărilor de la pelicula "X-Men: Viitorul este trecut/ X Men: Days of Future Past".
Actorul spune că soţia lui, Deborra-Lee Furness, cu care este căsătorit din 1996 şi cu care are doi copii - Oscar, în vârstă de 14 ani, şi Ava, în vârstă de nouă ani -, l-a încurajat şi a insistat ca el să fie consultat de un medic.
"Deb mi-a spus să merg la medic, pentru a vedea ce se întâmplă cu acea pată de pe nasul meu. Băiete, câtă dreptate a avut! Aveam carcinom bazocelular. Vă rog, nu fiţi delăsători ca mine. Mergeţi periodic la control medical. Şi, neapărat, folosiţi cremă de protecţie solară", a scris actorul australian într-un mesaj publicat pe contul său de pe reţeaua Instagram.
Apoi, Hugh Jackman a ajuns din nou la medic după ce i-a apărut pe faţă un fel de pistrui, care s-a dovedit a fi tot cancer. A treia intervenţie, cauzată tot de un grup de celule canceroase, a suportat-o după ce a descoperit o nouă pată sângerie în zona nasului.
Hugh Jackman fusese la un control medical cu doar o săptămână înainte de apariţia celui de-al treilea cancer, iar medicii i-au spus atunci că era sănătos.
"Cel de-al treilea cancer a crescut într-o singură săptămână şi a fost probabil cel mai mare dintre toate", a spus starul australian.
Cu ocazia premierei din China a filmului "X-Men: Days of Future Past", anul trecut, actorul a vorbit despre lupta pe care o duce cu cancerul de piele: "Sunt realist în legătură cu viitorul şi este mai mult decât probabil că voi avea cel puţin încă un cancer de piele, poate chiar mai multe, fapt care nu este deloc neobişnuit pentru un australian, în special pentru unul de origine britanică, crescut în Australia şi care nu-şi aminteşte să-i fi spus cineva vreodată că trebuie să folosească cremă de protecţie solară".
Hugh Jackman spune că face eforturi pentru a-şi menţine o atitudine pozitivă în legătură cu starea sa de sănătate şi că merge cu regularitate la controale medicale.
"Frumuseţea acestui aspect constă în faptul că boala poate fi prevenită. Trebuie doar să mergi cu regularitate la control. Sunt uneori genul acela de bărbat tipic, puţin cam leneş, care nu se deranja pentru nimic în lume. Însă acum nu mai sunt leneş deloc", a adăugat actorul australian.
Carcinomul bazocelular este o formă de cancer de piele care poate fi tratată, precizează Skin Cancer Foundation.
Hugh Jackman, câştigător al unui premiu Tony pentru rolul din "The Boy From Oz", are reputaţia unui actor talentat, care a fost distribuit în filme de acţiune, precum "Cod de acces: Swordfish", franciza "X-Men" - pentru care a obţinut un premiu Saturn, în 2001 - şi "Van Helsing", şi romantice - "Australia" (2008). Actorul a mai putut fi văzut în filme precum "Prestigiul", "Fântâna", "Bomba zilei/ Scoop" şi în filmele din franciza "Wolverine".
Născut la Sydney, Hugh Jackman a debutat ca actor într-un serial de televiziune australian, în 1994. În 2008, Hugh Jackman a fost desemnat de revista People cel mai sexy bărbat în viaţă, iar, în 2009, a prezentat gala premiilor Oscar.
Pentru interpretarea din "Mizerabilii" (2012), Jackman a fost nominalizat la premiile Oscar şi BAFTA şi recompensat cu un Glob de Aur pentru cel mai bun rol principal masculin.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20