Prima pagină » Life-Inedit » Creatorul reţelei Facebook ar putea deveni subiect de film

Creatorul reţelei Facebook ar putea deveni subiect de film

Regizorul american David Fincher, nominalizat la Oscar, în februarie, pentru filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", ar putea realiza un lungmetraj despre creatorul popularei reţele de socializare Facebook, Mark Zuckerberg.
24 iun. 2009, 14:36, Life-Inedit

Dacă va ajunge la o înţelegere cu producătorii, David Fincher va începe lucrul la acest film spre sfârşitul acestui an.

Aaron Sorkin, scenaristul serialului de televiziune "Viaţa la Casa Albă/ The West Wing", va semna scenariul acestui lungmetraj, care va fi produs de studiourile Columbia Pictures.

Mark Zuckerberg, născut pe 14 mai 1984, este un analist programator american. În perioada studenţiei, petrecută la Harvard, el a creat reţeaua de socializare Facebook, împreună cu alţi doi studenţi la informatică şi, totodată, colegii săi de cameră – Dustin Moskovitz şi Chris Hughes. În 2008, revista Time l-a inclus pe Mark Zuckerberg în topul celor mai influente persoane din lume.

Facebook reprezintă în acest moment una dintre cele mai populare reţele de socializare din lume. Utilizatorii pot intra în această reţea şi pot socializa din orice loc unde există acces la internet. În prezent, Facebook are peste 200 de milioane de utilizatori activi.

David Fincher a fost foarte aproape de a regiza thrillerul "Torso", despre un criminal în serie pe care agentul Trezoreriei americane Eliot Ness încearcă să îl prindă, însă conducerea studiourilor Paramount a amânat începerea filmărilor pentru acest proiect.

David Fincher va regiza, de asemenea, în 2009 şi tot pentru Paramount, horror-ul SF "Black Hole". Regizorul în vârstă de 46 de ani este cunoscut pentru stilul său dark-cinema, în special pentru filmele "Fight Club" şi "Se7en".