Ian McKellen întâmpină dificultăţi serioase în memorarea rolurilor noi
Artistul, în vârstă de 76 de ani, a declarat pentru revista Radio Times: „Atunci când eram tânăr, dacă oamenii m-ar fi întrebat cum fac pentru a-mi aminti toate acele replici, le-aş fi spus: «Asta este partea cea mai uşoară!». Ei bine, în aceste zile, a devenit una dintre probleme. Mi se întâmplă să-mi spun: «Cum voi putea să îmi amintesc aceste replici?»”.
„Există perioade în viaţă în care memoria chiar se înrăutăţeşte, iar mintea nu mai funcţionează aşa cum ar trebui. Şi, dacă eşti nevoit să urci pe scenă şi nu-ţi mai aminteşti absolut nimic, ei bine, ar fi extrem de neplăcut. Din fericire, nu am ajuns încă în acea situaţie”, a adăugat starul britanic.
La începutul acestei luni, Ian McKellen dezvăluia într-un alt interviu faptul că distracţia reprezintă elementul-cheie pentru o persoană care vrea să se simtă tânără.
Starul britanic spune că îşi menţine tinereţea spirituală acceptând în mod constant diverse provocări.
Invitat să vorbească despre metodele pe care le foloseşte pentru a-şi menţine mintea tânără, Ian McKellen a spus: „Continuă să lucrezi, continuă să faci mişcare, continuă să faci exerciţii fizice, continuă să gândeşti, continuă să te simţi bine în pielea ta”.
Sir Ian McKellen, născut la Burnley, în Marea Britanie, pe 25 mai 1939, este considerat de critici unul dintre cei mai talentaţi actori de cinema, teatru şi televiziune britanici. Pe lângă rolul Gandalf din trilogiile cinematografice „Stăpânul inelelor” şi „Hobbitul”, regizate de Peter Jackson, Ian McKellen l-a interpretat pe diabolicul Magneto din filmele „X-Men”, de Bryan Singer.