Clipul, cu durata de 30 de secunde, circulă deja pe internet şi prezintă un cuplu care face dragoste într-o cameră întunecată, fără a se putea distinge însă trăsăturile bărbatului. Acestea apar doar în ultimul cadru al clipului, Adolf Hitler uitându-se fix spre obiectivul unei camere de filmat. Sloganul campaniei, vizibil la finalul videoclipului, este "SIDA este un ucigaş în masă. Protejaţi-vă".
Agenţia de publicitate germană Das Comitee, care a realizat campania, a conceput postere urmând aceeaşi idee creativă, dar utilizând în acestea chipurile lui Saddam Hussein şi Stalin.
"Ne-am întrebat ce chip am putea să îi dăm virusului, căci acesta nu putea să aibă o faţă drăguţă", a explicat Dirk Silz, directorul de creaţie al agenţiei.
Campania de publicitate a fost concepută pentru "a scutura conştiinţa oamenilor", pentru a repune maladia SIDA în centrul preocupărilor omenirii şi pentru a inversa tendinţa actuală a comportamentului sexual uman, în care predomină raporturile neprotejate, potrivit declaraţiilor lui Silz.