Prima pagină » Life-Inedit » Zece primari din Argeş s-au întrecut la tăiatul porcului, la Festivalul Ignatului

Zece primari din Argeş s-au întrecut la tăiatul porcului, la Festivalul Ignatului

Zece primari din judeţul Argeş şi echipele lor s-au întrecut, marţi, la Festivalul Ignatului de la Piteşti, la tăiatul porcului şi la prepararea acestuia.
Zece primari din Argeş s-au întrecut la tăiatul porcului, la Festivalul Ignatului

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Profesionale de Turism şi Alimentaţie Publică Argeş, fiecare primar a venit cu un porc şi cu o echipă de bucătari pentru a demonstra asistenţei că se pricep şi la altceva decât administraţie publică locală.

Competiţia a fost câştigată de primarul comunei argeşene Albota, care a tăiat un porc de peste 200 de kilograme, el primind titlul de „Gospodarul anului”.

„Concurenţa între primari a fost acerbă, toţi dorind titlul de «Gospodarul anului», aşa că am muncit din greu ca porcul de Crăciun să ajungă rapid tobă, cârnaţi, lebăr şi fripturi, cel mai căutat fiind bineînţeles, şoriciul. Concursul are scopul de a promova tradiţiile locale şi de a arăta că şi noi, primarii, suntem pricepuţi la tăierea porcului. Au participat zece edili din judeţ, iar toţi am demonstrat că suntem pricepuţi nu numai la administraţie. Eu am fost cel mai bun”, a declarat câştigătorul concursului, primarul localităţii Albota, Ion Dumitru.

Publicul a luat parte apoi la „pomana a porcului”, carnea de la cele zece animale sacrificate fiind preparată într-un cazan uriaş.

Competiţia de la Piteşti s-a încheiat cu un concert cu lăutari şi cu ţuică fiartă.

Festivalul Ignatului de la Piteşti a ajuns la cea de-a patra ediţie.