Artizanul reunificării Germaniei în 1990, Helmut Kohl şi-a anunţat "familia şi prietenii cei mai apropiaţi" de planurile sale de căsătorie cu Maike Richter, cu toate că se află în prezent într-o clinică de recuperare, după o cădere suferită în februarie.
Fostul cancelar conservator şi-a întâlnit noua parteneră, economistă în cadrul Ministerului german al Economiei, la patru ani după ce soţia sa, Hannelore, s-a sinucis în 2001.
Căderea suferită de Kohl, la sfârşitul lunii februarie, în domiciliul său din Ludwigshafen (vestul Germaniei) se pare că "a fost mai gravă decât" părea iniţial, se arată în materialul publicat de Bild.
Medicii din cadrul clinicii universitare din Heidelberg (sud-vest) au pus diagnosticul de "traumatism cranian şi l-au operat pe fostul cancelar chiar în noaptea" accidentului. Helmut Kohl a părăsit clinica două săptămâni mai târziu şi a început un program de recuperare.
Fostul cancelar are doi fii, Walter şi Peter, din căsătoria sa cu Hannelore.