Iggy Pop va juca rolul lui Sandman într-un film horror regizat de Dario Argento

Cântăreţul american Iggy Pop va interpreta rolul Sandman într-un film regizat de specialistul genului horror Dario Argento, iar cei doi sunt implicaţi în prezent într-o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea peliculei.

Urmărește
109 afișări
Imaginea articolului Iggy Pop va juca rolul lui Sandman într-un film horror regizat de Dario Argento

Iggy Pop va juca rolul lui Sandman într-un film horror regizat de Dario Argento (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noul film de groază, al cărui titlu este "The Sandman" şi care îl va avea ca protagonist pe cântăreţul Iggy Pop, în vârstă de 67 de ani, este inspirat din nuvela scrisă în 1816 de E.T.A. Hoffmann, "Der Sanmann", despre un personaj ciudat care fură ochii copiilor care nu dorm, informează contactmusic.com.

Regizorul Dario Argento şi cântăreţul american încearcă să strângă bani din donaţiile fanilor şi ale celor care consideră că proiectul merită să fie realizat, prin intermediul site-urilor de finanţare participativă. Pop, care a mai jucat în filme ca "Lacrimi de fată/ Cry-Baby", "Stăpânii apei/ Tank Girl" şi "Corbul: Oraşul Îngerilor/ The Crow: City of Angels ", îşi îndeamnă fanii să doneze pentru a putea să joace rolul vieţii sale.

"Am fost dintotdeauna încântat şi fascinat de filmele minunate ale domnului Argento, toate fiind capodopere şi totodată extrem de ciudate, frumoase şi pline de teroare nesfârşită. Dacă aş putea să îl joc pe Sandman în filmul său, aş spune că am făcut tot ce trebuia", a declarat Iggy Pop.

Campania de strângere de fonduri a debutat miercuri şi, în câteva ore, strânsese peste 9.800 de dolari. Fanii pot dona până pe 8 noiembrie.

Dario Argento şi Iggy Pop oferă vizite pe platoul de filmare şi mai multe întâlniri la cină celor care vor dona sume considerabile, în timp ce un fan va avea posibilitatea să apară în film, alături de Pop, dacă va participa la finanţarea filmului.

Iggy Pop, pe numele său adevărat James Newell Osterberg, a avut un succes răsunător pe scena muzicii rock, numeroşi artişti, precum Sex Pistols şi Nirvana, declarându-se influenţaţi de stilul său inconfundabil. Considerat un inovator al punk rockului, fapt pentru care a fost numit "The Godfather of punk" şi "The rock Iguana", Iggy Pop este recunoscut pentru prestaţiile live cu adevărat spectaculoase, debordând de energie. Iggy Pop a fost primul cântăreţ care a plonjat de pe scenă, sărind pe spectatorii din public (stage-dive), cu ocazia unui concert pe care l-a susţinut în Detroit, SUA - s-a şi rănit destul de grav de câteva ori cu ocazia unor astfel de salturi ulterioare. Rockerul obişnuia să le pipăie pe femeile din public, să se tăvălească pe scenă pe cioburi de sticlă, să se dezbrace în public şi să vomite pe scenă.

Iggy Pop şi-a început cariera ca toboşar în diferite trupe de liceu, The Iguanas - prima dintre ele - fiind şi cea al cărei nume l-a inspirat în alegerea pseudonimului de scenă. În perioada anilor '60 - '70, Iggy Pop a fost membru de bază al trupei de punk-garage rock The Stooges, însă popularitatea sa a crescut odată cu cariera sa solo, hituri precum "Lust for Life", "I'm Bored", "Real Wild Child", "Candy", "Tonight" şi "The Passenger" fiind deosebit de bine primite de public.

Dario Argento, în vârstă de 74 de ani, este un regizor, scenarist şi producător de film italian, cunoscut mai ales pentru genul cinematografic horror, cu teme ce implică mistere, crime şi erotism. Filmele lui Argento au influenţat peliculele de groază moderne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici