- Home
- Life-Inedit
- BRAŞOV, (10.11.2020, 10:44)
- Petru Mazilu
Imagini rare în Munţii Bucegi: umbra unui om a fost proiectată pe un nor şi pe ceaţă
- O imagine rară a fost surprinsă în munţii Bucegi de un ranger al parcului natural.
- Umbra sa a fost proiectată pe un nor şi pe ceaţă, în interiorul unui nimb colorat.
- Specialiştii spun că este vorba despre un fenomen rar format de nori, ceaţă, soare şi picături de ploaie.

Imagini rare în Munţii Bucegi: umbra unui om a fost proiectată pe un nor şi pe ceaţă
Reprezentanţii Romsilva au anunţat pe Facebook că imaginile au fost surprinse de Valentin Bălan, unul dintre rangerii Administraţiei Parcului Natural Bucegi. Specialiştii au explicat că este vorba despre un fenomen foarte rar numit efectul Gloria.
Acesta mai poartă numele de Spectru montan ori Spectru Brocken şi înseamnă că, în condiţii propice, umbra observatorului este proiectată pe ceaţă. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.
„Condiţiile rare se referă la refracţia şi dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceaţa situată mai jos decât poziţia acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat”, au explicat reprezentanţii Romsilva.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere
-
astăzi, 14:42
Schi alpin: Mikaela Shiffrin intră în istorie după ce a obţinut a 100-a victorie la Cupa Mondială