Dan Bittman a primit un inel „mare cât inima lui”, de ziua lui

Publicat: 28 03. 2011, 13:51
Actualizat: 07 11. 2012, 16:19

Ediţia de duminică a emisiunii „Dănutz S.R.L.” de la TVR 1 a fost una plină de surprize pentru gazda show-ului, Dan Bittman. Cu două zile înainte ca vedeta să împlinească 49 de ani, echipa de la „Dănutz S.R.L”. i-a organizat o petrecere în direct. Astfel, deşi credea că deţine controlul asupra desfăşurătorului, Dan Bittman s-a trezit dintr-o dată personajul principal al propriei emisiuni.

Actorul Vasile Calofir, purtând un costum absolut inedit, de tort cu lumânări, i-a oferit lui Dan Bittman ocazia să-şi pună o dorinţă şi să sufle în lumânările aprinse de pe jobenul său, apoi l-a scos pe sărbătorit afară din platou, pentru a-i arăta banner-ul de 15 metri de pe Turnul TVR, pe care scria „La Mulţi Ani, Dănutz!”. Iar după o asemenea urare, colegii i-au făcut şi un cadou pe măsură: un violoncel în care artistul să-şi depoziteze vinurile.

Tot în ediţia de duminică a emisiunii de la TVR 1, Cătălin Măruţă şi echipa lui „i-au dat un inel” cu diametrul de trei metri – „mare cât inima lui Dan”. Inelul, ce avea înscrise pe el urări de la sute de fani, a fost expus în platou pe tot parcursul emisiunii.

Un alt moment emoţionant pentru gazda de la „Dănutz S.R.L.” a fost mesajul video primit de la copiii lui. În timp ce Dan Bittman repeta înainte de începerea emisiunii, câţiva membri ai echipei sale i-au făcut o scurtă vizită acasă, de unde cei trei băieţi ai săi i-au transmis artistului urările lor.

Nelu Ploieşteanu, Hi-Q, Phoenix, Nancy Brandes şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, trupa Sensor, dar şi mii de admiratori ai artistului i-au fost alături lui Dan Bittman pentru a-l sărbători. Aproape 550.000 de telespectatori, în medie, la nivel naţional, au urmărit emisiunea de la TVR 1.

Dan Bittman s-a născut pe 29 martie 1962, în Bucureşti. Din 1985, el este membru al trupei Holograf. În 1994, el a reprezentat România în cadrul concursului muzical Eurovision, cu piesa „Dincolo de nori”. Între anii 2001 – 2003, el a moderat emisiunea-concurs „Bravo Bravissimo”, difuzată de TVR 1. Din noiembrie 2004, el este gazda emisiunii de televiziune „Dănutz S.R.L.”, de la TVR 1.