- Home
- Life-Inedit
- (25.09.2010, 10:04)
În Germania, câinii merg şi ei la şcoală
După câinii-salvatori, sau însoţitori ai persoanelor oarbe, au apărut câinii-şcolari: în Germania, tot mai mulţi profesori apelează la ei, pentru a ameliora ambianţa din şcolile germane şi pentru a spori încrederea elevilor în ei înşişi.
Urmărește
42 afișări
În Germania, câinii merg şi ei la şcoală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Deşi cerul de septembrie este adeseori gri în timpul toamnei, atmosfera este animată şi veselă în clasa a VII-a a colegiului Leopold din oraşul german Karslruhe, deoarece Paula, o căţeluşă în vârstă de şase ani, cu blana de culoare aurie şi o privire blândă, este prezentă la ora de geografie.
"Paula, vino aici!". Unul după altul, elevii o cheamă pe această căţeluşă din rasa Golden Retriever, care le aduce întrebările, scrise pe foi de hârtie răspândite pe parchet, de care sunt lipite dopuri de plută, pentru ca animalul să le poată ridica.
Înainte de a merge la tablă pentru a răspunde la întrebarea primită, fiecare elev îi mulţumeşte mai întâi câinelui printr-o mângâiere sau oferindu-i o crochetă.
"Cu Paula aici, e o plăcere să mergi la tablă, chiar şi în timpul orei de matematică", consideră una dintre eleve, Meryem, în vârstă de 12 ani.
"Cu toţii suntem răspunzători pentru binele câinelui. De exemplu, nu trebuie să îl deranjăm când se află în boxa lui, nu trebuie să aruncăm nimic pe jos pentru ca el să nu mănânce acele lucruri şi ne asigurăm că are întotdeauna apă în castronelul lui", a declarat un alt elev, Sergen, în vârstă de 13 ani.
Unii dintre părinţi au fost sceptici la început, afirmă profesoara Bettina Brecht, care lucrează împreună cu căţeluşa sa de peste cinci ani. "Unii se întrebau dacă fiul sau fiica lor va mai învăţa ceva la şcoală, alţii se temeau să nu le muşte copiii".
Însă Paula a reuşit să îi convingă pe toţi. În această clasă pentru copiii care întâmpină dificultăţi şcolare, "un câine contribuie la spargerea gheţii dintre tineri şi profesor" şi le oferă elevilor încredere şi afecţiune, spre deosebire de privirile critice ale celorlalţi, afirmă Bettina Brecht.
După folosirea câinilor în cadrul şedinţelor de psihoterapie pentru copii şi adolescenţi, integrarea lor în mediul şcolar a apărut în Germania la sfârşitul anilor 1990, după o idee importată din Statele Unite.
Aproape 120 de câini-şcolari sunt astăzi în activitate în Germania, de la creşă până la liceu, iar numărul lor înregistrează o creştere constantă, a declarat Lydia Agsten, profesoară într-un centru de educaţie specializat pentru copiii cu handicap din Iserlohn, din apropiere de Dortmund.
Cifrele nu sunt însă complete, deoarece această metodă pedagogică nu este oficial recunoscută de sistemul educativ german, care ţine de competenţa fiecărui land.
Fenomenul "nu este încă destul de cunoscut în ministere" şi nu există încă un curs de formare conceput pentru câini şi profesori, explică Lydia Agsten, care se luptă să organizeze în cadrul reţelei de învăţământ o serie de evenimente private.
În anumite regiuni, atelierele de lucru cu câini-şcolari încep să fie recunoscute în calitate de cursuri de formare şi de perfecţionare, atrăgând astfel proiecte de finanţare şi de asigurare mai bine concepute. O serie de cercetări ştiinţifice ar putea şi ele să contribuie la recunoaşterea mai rapidă a acestor programe.
"Pentru moment, nimic nu dovedeşte cu certitudine că aceşti câini au un efect determinant asupra progreselor şcolare ale elevilor", a declarat Susanne Wille, o dresoare de câini-şcolari, care îşi pregăteşte o teză de doctorat la Universitatea din Jena pe această temă.
Într-adevăr, este posibil ca elevii să obţină rezultate mai bune graţie motivaţiei şi creativităţii profesorului, stimulaţi de prietenul lor canin, explică Susanne Wille. Ea intenţionează să compare rezultatele şcolare ale elevilor din clasele în care există un câine-şcolar cu cele obţinute de elevii din clase cu un nivel similar în care nu există acest tip de însoţitor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe