Ducesa de Cambridge, care a purtat o rochie de seară roz pal creată de Jenny Packham, şi soţul ei, prinţul William, au fost invitaţii de onoare la gala de caritate organizată de magnatul din lumea finanţelor Arpad Busson, în beneficiul fundaţiei ARK, ce sprijină copiii din lumea întreagă.
Întâmpinaţi de Arpad Busson, tinerii căsătoriţi s-au alăturat grupului de celebrităţi, printre care se aflau artiştii Tracey Emin şi Anish Kapoor şi actorul Kevin Spacey. Invitaţii au plătit fiecare 10.000 de lire sterline (16.000 de dolari) pentru a asista la acest banchet din centrul Londrei.
William, care a purtat un costum şi un papion negru, şi Catherine au asistat la această gală în numele organizaţiei de caritate pe care prinţul o susţine alături de fratele său mai tânăr, prinţul Harry.
Dineul a avut loc sub un imens cort, amenajat special pentru această ocazie în grădinile palatului Kensington, fosta reşedinţă a mamei lui William, prinţesa Diana.
Înainte de acest dineu, invitaţii au asistat la spectacolul oferit de o trupă de artişti care a evoluat într-o piscină special amenajată pentru eveniment.
Pe 30 iunie, William şi Catherine vor efectua prima lor călătorie oficială după căsătorie. Ei vor merge mai întâi în Canada, iar apoi în Statele Unite ale Americii, în California.