InStyle, ediţia de septembrie, acum la chioşcuri
„Am învăţat să nu mă mai las intimidată de marii actori sau de regizori experimentaţi fiindcă este în detrimentul meu – dar, la început, am păţit-o de multe ori… nu mai ştiam replica, mă blocam, rămâneam ca un spectator privind la jocul actorilor mai experimentaţi. Cu Florin Călinescu, n-am interacţionat foarte mult. El este un tip mai retras, îşi face treaba lui, nu stă nici la dicuţii, nici la bere… În schimb, cu Andi Vasluianu, am simţit o „chimie” autentică, încă de la bun început. Cu Andi a fost… „wow”. Asta e o chestie pe care n-am mai spus-o până acum”, povesteşte Diana.
Perioada de tranziţie, de la hainele de vară la cele de toamnă, este surprinsă şi în articolul 75 de idei de shopping inteligent. Află câteva strategii câştigătoare cu ajutorul cărora vânătoarea ta de piese cool pentru noul sezon va fi rapidă, targetată şi încadrată în buget. Sau învaţă, de la stilişti şi designeri, cum poţi transforma piesele vestimentare şi accesoriile mai vechi în lucruri originale “made by you”, din materialul Personalizează-ţi stilul!