Video INTERVIU | Adrian Perjovschi, hairstylist: Cel mai important e să trăiesti liber. Urmează să mă căsătoresc

Adrian Perjovschi, unul dintre cei mai cunoscuţi hairstylişti din România, specialist în transformări radicale de look şi fondator Jovsky Studio a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate Gandul.info şi MEDIAFAX despre valori şi carieră.

Urmărește
3738 afișări

„Ca primă opţiune a fost parfumeria... dar la noi nu există un institut ca la Paris şi părinţii nu aveau posibilitatea să mă trimită. Fiecare obstacol a fost… o lecţie. Primul meu salariu a fost de 150 de lei. În prezent am trei locaţii la nivel de standard top. Mă hrănesc cu recunoştinţă şi cu rezultate“

Adrian Perjovschi a declarat că sursa puterii sale sunt prietenii şi familia. „Cei care sunt cel mai aproape de tine indiferent ce s-ar întâmplă“.

Cea mai fericită zi pe plan personal a fost atunci când împreună cu partenerul său au hotărât să se căsătorească: „Urmează să mă căsătoresc. ..luna următoare, chiar plec într-o vacanţă, este o căsătorie mai neconvenţională”

Redăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de Adrian Perjovschi:

Reporter: În ce stă libertatea ta?

Adrian Perjovschi: Libertatea mea stă în faptul că mă exprim, din punct de vedere creativ, liber. Prin prisma meseriei, am un program flexibil, o viata liberă, prin faptul că te plimbi, cunoşti o groază de oameni şi, da, cel mai important e că te exprimi liber şi că ai ce să arăţi practic din interior în exterior.

Reporter: În ce stă puterea ta?

Adrian Perjovschi: Puterea mea? Mă hrănesc foarte tare cu recunoştinţă şi cu rezultate, pentru că sunt un perfecţionist, îmi place să am rezultate bune, de fapt foarte bune, şi mă hrănesc foarte tare prin ce transmit mai departe, prin oamenii educaţi şi crescuţi de mine, prin echipa formată, prin prietenii care-mi sunt alături. Şi puterea mi-o regăsesc cel mai bine în mine, în sufletul meu, pentru că, dacă am aceste lucruri, sunt împlinit.

Reporter: Dacă te-ai întâlni cu tine, cel de la 14-15 ani, El ar fi mulţumit de tine?

Adrian Perjovschi: El ar fi foarte mulţumit de mine, da! (râde). Poate că eu nu aş fi destul de mulţumit de cel de la 14 ani.

Reporter: De ce?

Adrian Perjovschi: Păi, dă-i omului, nu numai românului, mintea cea de pe urmă, normal! Aş schimba unele lucruri. Adică, normal, înveţi în viaţă din greşeli şi, probabil, aş fenta un pic, sau aş fi pregătit, sau aş face lucrurile să meargă mai repede un pic.

Reporter: Cât din cel care eşti acum este rezultatul greşelilor pe care le-ai făcut?

Adrian Perjovschi: (râde) Rezultatul greşelilor, cred că 50% de fapt. Da, cu fiecare greşeală, cu fiecare boacănă, am învăţat câte ceva, şi fiecare obstacol de fapt a fost, într-adevăr, o lecţie. Şi acum rectific practic răspunsul anterior, că nu aş ocoli aceste obstacole, cred că aş fi pregătit eu altfel să le înfrunt, să am o altfel de abordare şi o altă atitudine asupra lor.

Reporter: Ce consideri că este extraordinar în viaţa ta?

Adrian Perjovschi: Mai multe lucruri... Cam tot e extraordinar în viaţa mea, dacă stau bine să mă gândesc, şi, atunci să şi enumăr: familie, prieteni, relaţiile cu oamenii, echipa, jobul, călătoriile …

Reporter: Care este cea mai mare şansă pe care ai primit-o de la viaţă?

Adrian Perjovschi: Cea mai mare şansă?! N-o pot considera cea mai mare şansă pentru că, practic, tot ce s-a întamplat îmi pare natural şi normal (râde). Dar, ca să spunem aşa, o şansă, da, am avut o şansă! Am prins un tren foarte bun atunci când m-am apucat de meserie şi m-am lăsat de facultate pentru a continua această meserie. Îmi plăcea foarte, foarte tare şi am avut şansa de a intra în echipa Getei Voinea şi de a evolua împreună cu aceasta. Practic, a fost mentorul meu. Şi, de acolo, am crescut şi am prins aripi.

Reporter: La ce facultate erai?

Adrian Perjovschi: La ASE, la IDD, la relaţii economice internaţionale şi la Politehnică, la chimie industrială. Voiam să fac parfumerie şi cosmetică, dar la noi în ţară nu există un institut, cum există la Paris, pentru aşa ceva. Şi, cum în acele vremuri, părinţii nu aveau posibilitatea să mă trimită la această şcoală, sau chiar eu să mă întreţin să merg la această şcoală, am abandonat ideea, deoarece la noi la chimie industrială, de aia am şi dat acolo, de abia din anul trei se făcea un semestru de chimie organică pe parfumerie şi cosmetică. Dar, acel segment şi acel curs, practic nu cuprindea ce îmi doream eu să fac. Pentru că mie imi plăceau foarte mult laboratoarele de chimie şi îmi plăcea să combin substanţele, mirosurile şi aşa mai departe şi, practic, eu îmi doream să creez parfumurile. Ori, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat la noi. Sau, mă rog, din fericire, că altfel nu aş fi ales meseria asta. Dar, ca primă opţiune, de fapt, a fost parfumeria.

Reporter: Familia te-a susţinut în această alegere?

Adrian Perjovschi: La început n-au fost de acord pentru că atunci când m-am apucat eu de coafură, acum 17 ani, încă nu era o meserie atât de, nu ştiu, cu care să te mândreşti. Erau acele preconcepţii, mai comuniste un pic. Ce-or să zică vecinii, ce-o să zică lumea, ce-or să zică rudele, cum renunţi la facultate şi te faci coafor! Adică, nu era neapărat termenul de hair stilist, de abia începuse. Iar apoi, m-au susţinut pentru că n-au avut de ales. Şi acum, presupun că sunt mândri de mine. (râde)

Reporter: Ce înseamnă familia pentru tine?

Adrian Perjovschi: Înseamnă mult, foarte mult. Înseamnă prietenie, în primul rând, cei care sunt cel mai aproape de tine indiferent ce s-ar întâmpla. Adică, cred că atunci când ai cea mai mare problemă unde te duci? La mama, de fapt. Tata. Şi apoi fraţi, surori.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în carieră?

Adrian Perjovschi: În carieră… păi, a fost chiar de curând, (râde) cea mai frumoasă zi… Cred că de la an la an, pe măsură ce înaintăm în timp şi facem mai multe evenimente sau progresăm în domeniul carierei, cred că apar zile care pot fi din ce în ce mai frumoase şi atunci acea zi ia locul celeilalte. Deci, cea mai frumoasă zi din cariera mea a fost de curând, în luna septembrie, când am lansat, am reuşit să lansăm o colecţie a noastră, a salonului şi, practic, a fost realizabil acest lucru. E un eveniment pe care mi-l doream de foarte mult timp, de când m-am apucat de meserie, din plecările mele la Londra, Paris, Milano, Los Angeles. Cred că orice stilist şi-ar dori acest lucru: să realizeze şi să creeze un eveniment de prezentare de coafuri. Şi acest lucru a fost făcut, l-am realizat. Practic, l-am facut posibil. Bine, cu ajutorul unor sponsori, sunt şi brand ambasadorul unor produse de hair-care şi astfel m-au susţinut în acest vis. Pentru a-mi împlini acest vis.

Reporter: În ce a constat, ce ai vrut să faci, ce ai vrut să exprimi?

Adrian Perjovschi: Cum sunt prezentările de modă, exact asa sunt şi prezentările de coafură. Acestea nu sunt atât de mediatizate, să spunem. Se organizează evenimente pentru noi, hair- stiliştii, dar pentru public, nu. Şi practic, publicul nu vede exact ce putem şi noi să realizăm pentru că avem şi noi o creativitate foarte mare. Şi atunci când eşti lăsat liber îţi exprimi tu viziunea ta asupra acestei meserii. Şi tema a fost despre culoare, despre schimbare şi am cuprins o gamă foarte variată de culori care pot fi puse în păr, culori să zicem oarecum nenaturale pentru păr, dar ele sunt foarte naturale pentru că le găseşti peste tot în natură, cum ar fi rozul, verdele, rosu, movul, vorbesc de culori chiar aprinse. Şi ce am mai exprimat? Eu sunt de părere că accesoriul cel mai important pentru un om este coafura, pentru că această coafură reprezintă un accesoriu pe care tu îl croieşti, deci practic noi croim acest material, părul, şi îi dăm o formă pentru a realiza acest accesoriu, care să-ţi vină ţie bine şi să te simţi foarte bine zilnic. Asta am vrut să exprimăm. Asta am vrut să exprim prin această colecţie.

Reporter: Cu câţi bani ai început afacerea?

Adrian Perjovschi: (râde) Au… dacă-mi aduc aminte, cred că au fost şapte mii de euro, am fost asociat cu încă două persoane. Deci, salonul a costat 21.000 de euro la început, acum 11 ani. Pentru deschidere. Bineînţeles, acum lucrurile s-au schimbat. Am început cu un salon mai improvizat, să spunem, adică nu a fost la nivelul la care mi-l doream, să cumpăr aparatură, mobilierul pe care mi-l doream şi să fie la cele mai înalte standarde, cum ar fi fost unităţile de spălat, cu masaj, cu piele scaunele, cu pompă, deci au fost mai basic făcute. Dar, în timp, am crescut foarte repede şi am tot investit, banii nu i-am cheltuit, şi atunci am schimbat şi uite că în prezent am ajuns la trei locaţii care sunt la nivel de standard top.

Reporter: Şi o cifră de afaceri de…?

Adrian Perjovschi: (râde) Asta nu ştiu să spun exact, cifrele de afaceri, contabila este cu partea asta. Saloanele merg bine, asta ştiu sigur, nu am cum să zic o cifră, sunt împărţite pe trei firme, eu sunt şi asociat cu încă două persoane, cu Valentin şi cu Bianca, pentru celelalte două locaţii, pentru că de unul singur nu ai cum să reuşeşti şi bine, nu ai cum să reusesti nici cu … nici fără o echipă în spate, o echipă de care sunt foarte mândru şi le mulţumesc foarte tare.

Reporter: Cât a fost primul tău salariu?

Adrian Perjovschi: Primul meu salariu, ţin minte şi acum, 150 de lei, un million jumate era pe vremea aceea, aveam în milioane, echivalentul a 150 de lei. Şi mai mare impactul a fost, ţin minte şi acum, crescusem la un salon anterior unde lucrasem, unde mi-am făcut eu mâna, unde am experimentat, am facut practică, şi apoi m-am mutat la Geta Voinea, deja acolo (la primul salon) crescusem cu salariul, aveam în jur de 1.000 de lei, 1.000-1.100 de lei (11 milioane lei vechi) şi m-am dus la Geta şi din prima lună salariul a fost tot ceva de genul foarte jos de 170-200 de lei (doua milioane), ceva de genul ăsta.(zâmbeşte) Da! Ăsta a fost cel mai mic salariu.

Reporter: Care sunt oamenii cei mai importanţi în viaţa ta?

Adrian Perjovschi: Păi, prietenul meu, familia mea, mama, şi am încă câţiva pe care îi număr pe degete, Maria Apostol, Valentin, asociatul meu, Bianca, Adelina, ca prieteni, avem un grup al nostru care e restrâns şi, practic, ei sunt persoanele importante.

Reporter: Cum te simti, în România, ca persoană cu o altă orientare sexuală?

Adrian Perjovschi: Eu acum mă simt liber, dar a fost foarte greu. Şi oricum, adică, da, mă simt liber pentru că, spre norocul meu, sunt şi într-o zonă şi lucrez cu nişte oameni deschişi la minte şi frumoşi. Dar, dacă ies în adevărata Românie, de fapt, când te duci prin ţară sau dacă te duci prin alte cartiere sau să fac cumpărături în supermarketuri, practic nu te simţi prea ok, pentru că acolo vezi adevărata Românie, oamenii nu sunt atât de deschişi la minte. În domeniul meu mă simt foarte bine dar, în rest, nu mă simt foarte confortabil pentru că eşti constrâns.

Reporter: Cum ai perceput referendumul pentru familie?

Adrian Perjovschi: Nu m-a afectat practic. Pentru că mi-am dat seama că nu era vorba despre comunitatea gay. Sunt în spate, nu ştiu, jocuri politice. În schimb, ce m-a deranjat, reacţia unor oameni din agenda telefonului, am primit pe what’s up chiar unele mesaje. Am fost şocat. Da, eu sunt gay, sunt ok cu treaba asta, sunt ok cu familia mea, toată lumea e ok cu treaba asta, n-am nicio problemă şi despre ce valori vorbim aici până la urmă….Nu mi se pare normal şi ok.

Reporter: Te vezi căsătorit?

Adrian Perjovschi: Da, cu un bărbat (râde). De fapt, urmează să mă căsătoresc.

Reporter: Unde?

Adrian Perjovschi: Nu la noi!

Reporter: Când?

Adrian Perjovschi: De fapt este… luna următoare, chiar plec într-o vacanţă, este o căsătorie mai neconvenţională, să spunem aşa. E o unire mai mult spirituală. Pentru că nu e la un preot, este pur şi simplu la un şaman şi este o ceremonie, să spunem aşa. Fără petrecere, ci pur şi simplu, este aşa, pentru noi.

Reporter: Dacă legea ar permite, ai adopta un copil? Crezi că ai fi un părinte bun sau aţi fi nişte părinţi buni?

Adrian Perjovschi: Dacă aş fi un părinte sau daca am fi nişte părinti buni? Da, cu siguranţă. Dacă aş adopta un copil? Nu ştiu. Îmi dau seama cât de greu este să creşti un copil, mai ales având-o lângă mine pe prietena mea, pe Adelina Pestriţu, şi văd că nu este uşor să creşti un copil, asta e clar, e o responsabilitate enormă.

Reporter: Ce te-ar face atât de fericit încât să spui: Clipă opreşte-te!

Adrian Perjovschi: Clipă opreşte-te….Aaaa, într-un moment în care aş fi pe plajă, la plaja perfectă, (râde) cu apă superbă şi da, acolo aş spune timpului să se oprească. Îmi place foarte mult căldura şi îmi plac ţările tropicale, de aceea şi călătoresc foarte tare în aceste ţări şi acolo mă încarc foarte tare de energie pozitivă. Plus că şi apa, apa oceanului sau a mării, este un foarte bun curăţător, şi preia tot ce e negativ. Este o curăţare, e un ciclu foarte frumos şi normal.

Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?

Adrian Perjovschi: Cu toată mizeria politică şi cu tot ce se întâmplă cu sistemele cu, pentru că noi ne lovim zilnic, mai ales că ai un business şi te loveşti de tot felul de autorităţi, să le spunem în ghilimele, unde ştim cum funcţionează treburile, văd şi partea frumoasă. Întâlneşti tot felul de oameni frumoşi, talentaţi, creativi, buni, săritori, umani, o ţară cu nişte peisaje foarte frumoase şi da, asta iubesc la România! În rest, tot ce înseamnă sistem , nu!

Reporter: Cum îţi imaginezi România peste 10 ani?

Adrian Perjovschi: Peste 10 ani… Mai bine, clar mai bine. Adică, sunt o fire optimistă şi văd generaţia din spate, care vine (zâmbeşte), care ne ia urma, o generaţie total schimbată, de copii mult mai inteligenţi şi mai evoluaţi practic şi atunci, nu ştiu, eu am convingerea că va apărea acea generaţie tânără care, pur şi simplu, va detrona şi va dărâma absolut toată mizeria de acum şi vor apărea acei oameni corecţi şi verticali care să conducă această ţară.

Reporter: Unde te vezi pe tine peste 10 ani?

Adrian Perjovschi: Cum am şi spus, că iubesc foarte tare căldura şi apa, plajă (zâmbeşte), mă văd, să mai strâng nişte bani, să mai fac nişte bani şi să mă mut, să mă retrag undeva pe o insulă, ştiu şi care, am câteva destinaţii, ori în Bali, ori în Cuba, ori în Mexic, deci în una din aceste destinaţii şi mă văd acolo. Nu stând degeaba, ci lucrând şi acolo, nu ştiu dacă în acelaşi domeniu, poate şi …mă văd şi având un bar sau un mic restaurant, pentru că mie îmi şi place să gătesc foarte mult, pe plajă, ceva foarte simplu care să-ţi asigure o existenţă modestă şi să ai o ocupaţie.

Reporter: Şi o ultimă întrebare: care a fost cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în viaţa personală?

Adrian Perjovschi: În viaţa personală… Cea mai frumoasă zi? Atunci când ne-am hotărât, eu şi partenerul meu, să ne căsătorim. Da! Asta a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea recentă. Până acum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici