INTERVIU: Alice in Chains: Ne place foarte mult România şi ne vom întoarce la anul aici

Solistul William DuVall şi basistul Mike Inez au vorbit în interviu despre noul album al trupei, "Black Gives Way To Blue", despre colaborarea cu Elton John, dar şi despre planurile de viitor şi muzică, în general.

Alice in Chains este o trupă rock americană înfiinţată în oraşul american Seattle, în 1987, de chitaristul Jerry Cantrell şi solistul Layne Staley. Stilul acestui grup a fost adeseori asociat cu muzica grounge, deşi încorporează numeroase elemente heavy metal şi acustice. Alice in Chains a devenit celebră la începutul anilor 1990, alături de celelalte trupe grunge din Seattle, precum Nirvana, Pearl Jam şi Soundgarden, şi a vândut peste 17 milioane de albume pe plan mondial. Deşi Alice in Chains nu s-a destrămat niciodată oficial, activitatea trupei a fost afectată pentru o lungă perioadă de timp din cauza dependenţei de droguri a membrilor ei, culminând cu moartea solistului Layne Staley, în 2002. Alice in Chains s-a reîntregit în 2005, cu noul solist William DuVall, şi a lansat pe 29 septembrie 2009 materialul "Black Gives Way to Blue", primul album de studio al grupului din ultimii 14 ani.

Trupa Alice in Chains a concertat pentru prima dată în România duminică, la complexul Romexpo din Capitală, în cadrul Sonisphere Festival.

Redăm interviul acordat MEDIAFAX de William DuVall şi Mike Inez:

Reporter: Cum v-aţi simţit când aţi lansat "Black Gives Way To Blue", primul album Alice in Chains din ultimii 14 ani, şi sunteţi mulţumiţi de modul în care a fost primit de public?

William DuVall: Suntem entuziasmaţi şi suntem foarte fericiţi de modul în care a fost primit. E nemaipomenit. Asta e partea pe care nu o poţi controla. Poţi controla ce faci, dar nu poţi controla cum reacţionează oamenii la munca ta. E nemaipomenit. Suntem recunoscători.

Mike Inez: E ca atunci când eliberezi o pasăre: nu vei şti niciodată unde o să zboare şi cine o să o placă. A fost un întreg proces prin care a trebuit să trecem ca trupă pentru a face acest album şi asta ne-a unit ca un tot. Trupa asta a fost la atât de multe niveluri diferite, iar albumul ăsta a fost, cum zice şi titlul, o despărţire de trecut, un (semn de, n.r.) respect faţă de trecut, a însemnat să spunem "la revedere" trecutului. Dar asta a însemnat şi să mergem mai departe, ceea ce este înfricoşător pentru toată lumea. Ne întrebăm unde mergem de-aici. Este un moment de entuziasm pentru toată lumea, este ca sentimentul pe care îl ai când termini liceul - ai toată viaţa înainte şi te întrebi "ei bine, acum ce fac?". Este foarte captivant pentru noi.

Rep.: Şi de ce a trecut atât timp până la lansarea unui nou material discografic?

M. I.: A fost şi un proces de vindecare. L-am pierdut pe minunatul nostru Layne Staley... A trebuit să ne vindecăm fiecare şi nu ne gândeam că vom reuni trupa, dar apoi am descoperit că avem ceva ca echipă, colectiv, cu managerii şi cu toată lumea din jurul trupei. Suntem o mare familie. Şi apoi a trebuit să jelim ca familie. Acest întreg proces a fost unul de vindecare pentru noi şi ne bucurăm că suntem aici. Facem asta în fiecare zi şi avem sute de concerte, în sute de ţări.

Rep.: De ce aţi ales să lansaţi ca prim single "A Looking In View", care este o piesă atât de lungă?

W. D.: Pentru că astfel separăm grâul de neghină, cum se spune. Îţi dai seama cine rămâne cu tine când scoţi pe piaţă o melodie lungă de 7 minute, care este un coşmar al metalului. Ăsta este unul din motive: am vrut să punem la încercare publicul încă de la început. Este foarte tare, pentru că, cu toate astea, am fost în primele 10 locuri în topurile radiourilor de rock din Statele Unite ale Americii. Nu a fost un single propriu zis. Există o grămadă de discuţii despre ce înseamnă un single. Da, a apărut înainte de lansarea albumului, dar... Este bine că sunt cu noi (fanii, n.r.).

Rep.: Cum a fost să lucraţi cu Elton John?

W. D.: A fost nemaipomenit. El este extraordinar. E un muzician maestru. Poate să intre aproape în orice situaţie din punct de vedere muzical şi poate să fie el însuşi şi să contribuie la respectiva situaţie. A venit la studioul nostru de înregistrări pregătit să muncească, nu a venit acolo ca o divă care să spună "asta o să cânt eu pe albumul vostru, băieţi". El a venit acolo ca un muzician pus pe treabă şi a contribuit mult, a încercat mai multe abordări, era foarte deschis la sugestiile noastre. Aş spune că l-a adus pe Reginald (Reginald Kenneth Dwight - numele real al lui Elton John, n.r.) -tipul care, înainte să devină faimos, obişnuia să cânte în spatele altor oameni, în jam session-uri. Cu asta a venit la noi la studio pentru înregistrările la "Black Gives Way To Blue".

M. I.: Am fost foarte inspirat de el ca muzician, cu o carieră solo ca a lui, care, la vârsta lui, mai are plăcerea să facă muzică. A intrat şi s-a simţit bine cu noi. Numai cunoştinţele lui muzicale sunt excepţionale şi este minunat că cineva, la vârsta lui, se simte atât de bine cu el însuşi. Ne punea întrebări despre albumul Rihannei, dacă se vor reuni System of a Down, despre Queensryche. Muzical, el adună totul. Artiştii îşi lansează albumele în Statele Unite şi el le ia pe toate şi le ascultă pe toate. Iubeşte foarte tare muzica. Sper ca atunci când voi avea vârsta lui să iubesc şi eu muzica la fel de mult. Cred că o voi face. Dar el e o adevărată sursă de inspiraţie şi e minunat să lucrezi cu el.

Rep.: William, eşti în trupă de cinci ani. Cum ţi se pare că a evoluat?

W. D.: Este interesant cum a evoluat şi evoluează încă, din mers. Faptul că suntem o trupă cu două chitare înseamnă că suntem foarte deschişi la toate posibilităţile, nu doar pentru a avea o interpretare nouă pentru vechile melodii, ci şi pentru modul în care scriem muzica şi cum ajunge ea să fie. Încă de când am început în noua formulă de trupă, ne-am dat seama că există o anumită "chimie" între noi. Poate să necesite mult timp să explicăm ce înseamnă asta, dar avem un început bun, albumul ăsta este unul bun, avem unele dintre cele mai bune concerte ale noastre. În mod clar sunt foarte entuziasmat şi am văzut o evoluţie foarte clară, în special personală. Fiecare dintre noi a trebuit să crească mult ca om doar ca să poată să facă asta (noul album în noua formulă de trupă, n.r.).

M. I.: Şi nici nu a fost foarte confortabil. De-aia sunt atât de mândru de părţile grele pe care le-am construit şi este minunat că ne înţelegem şi ne potrivim bine împreună. Cred că sunt mândru de lucrurile bune prin care am trecut, că am intrat în studio şi am făcut un produs bun, iar feeling-ul acestui album este unul foarte, foarte bun pentru noi. Să fii în turneu este greu şi solicitant, dar când urcăm pe scenă împreună, ca echipă, în faţa a mii de oameni, nu pot să explic ce sentiment este. Este foarte, foarte, foarte distractiv. Şi încă ne simţim foarte bine.

Rep.: Sunteţi pentru prima dată în România. Cum vă simţiţi aici?

W. D.: Ne place, ne place oraşul, hotelul în care stăm. E un loc bun să îţi petreci câteva zile.

Rep.: Aveţi mulţi fani aici...

W.D.: Ah, bun, bine de ştiut. Sper să vină la concert. (râde)

M. I.: Practic, aici am luat o pauză. A plouat mult la Istanbul şi acolo a fost o chestie politică cu Rammstein şi proteste, securitate, câini de pază. Şi, după o chestie aşa stresantă şi după un drum cu autocarul de 16 ore, pe un drum foarte foarte prost, am trecut graniţa aici şi primul lucru pe care l-am văzut a fost un om de vreo 100 şi ceva de kilograme, care murise. Şi chiar nu ştiam la ce să ne aşteptăm de la ţara voastră. Despre ce e vorba aici? Am ajuns la hotel şi e minunat. Ne-am plimbat şi aseară ne-am uitat la Cupa Mondială cu localnicii. Şi, ca să fiu sincer, m-aş întoarce aici chiar dacă nu cu treabă, ci în vacanţă. Îmi place ţara asta mult! Pare că toată lumea aici e bună, până acum.

Rep.: Cum vi se par trupele cu care împărţiţi scena?

M. I.: Am mai fost în turneu în Europa cu ele, în 2006, şi suntem toţi prieteni. Este ca o reuniune a triburilor: diverse triburi se întâlnesc într-o petrecere imensă. Îi ştim pe Slayer, pe Metallica... ne cunoaştem de 20 de ani. Ştim şi trupele mai mici... Este foarte bine.

Rep.: Vă place să cântaţi în festivaluri sau în concerte, singuri?

W. D.: Fiecare are partea lui bună. Să ai mii de oameni în faţă, care să cânte cu tine... asta e minunat. Într-un loc mai mic deţii controlul, e ca la tine acasă, unde îţi inviţi prietenii. Dar sunt două lucruri fabuloase ambele.

M. I.: Pentru mine e minunat să cânt în festivaluri. Partea proastă este că nu putem să cântăm decât o oră, iar de obicei cântăm cam două ore - două ore şi jumătate şi e greu să alegi melodiile. E şi bine şi rău. Am fi vrut să cântăm vreo două ore. Poate la anul, când ne întoarcem în turneu, pentru că vreau să pun locul ăsta pe listă, pentru că îmi place foarte mult aici.

Rep.: Ce alte planuri de viitor legate de muzică aveţi?

M.I.: Avem acest turneu european şi avem şi un turneu în Statele Unite, în octombrie-noiembrie, după care o să luăm puţină pauză. După asta urmează America Latină, Australia şi Asia şi sperăm ca în primăvară să revenim în Statele Unite, să lucrăm la un nou album.

(Laura Mitran, Alexandra Buzas; laura.mitran@mediafax.ro; alexandra.buzas@mediafax.ro)