Interviu cu scriitorul Evgheni Vodolazkin: Textele mele sunt uneori mai bine înţelese în alte ţări decât în Rusia | FOTO

Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin este unul dintre cei mai citiţi prozatori contemporani străini în România ultimului deceniu. Romanele sale, „Laur” şi „Aviatorul”, au cucerit rapid cititorii români. În luna octombrie a revenit la Bucureşti pentru a vorbi despre cea mai recentă carte a sa, „Brisbane”. Noul roman reia meditaţia lui Vodolazkin asupra timpului, memoriei şi iubirii. Are în centru un virtuoz al chitarei născut, ca şi autorul, la Kiev, dar recunoscut în toată lumea.

Vodolazkin a povestit ce legătură vede între religie, istorie şi muzică, şi în ce fel resimte, ca rus născut la Kiev, conflictul dintre Rusia şi Ucraina. „Lucrurile care ne-au unit vreme de secole sunt mai puternice decât lucrurile care tind acum să ne despartă”, a spus scriitorul pentru MEDIAFAX într-o discuţie tradusă din rusă de Anton Breiner.

Redăm în continuare interviul acordat de Evgheni Vodolazkin agenţiei MEDIAFAX.

Reporter: Aţi vorbit de multe ori despre faptul că un personaj trebuie să fie interesant şi să nu plictisească. În ce fel stabiliţi acest lucru?

Evgheni Vodolazkin: Mi se pare că viaţa este atât de interesantă încât, dacă o redai în mod autentic, o să-ţi iasă. Când te întâlneşti cu un roman plicticos, este clar doar vina autorului care nu e capabil sau nu vrea să vadă viaţa în deplinătatea ei. La noi se spune în rusă că ”adevărul e o minune mai mare decât orice îţi poţi imagina”. Important este să nu te jenezi să scrii totul.

Reporter: Cum faceţi trecerea de la religie, la istorie şi acum, în cel mai recent roman, la muzică?

Evgheni Vodolazkin: Toate sunt manifestări ale spiritului omenesc. Uneori îţi vine să filosofezi, alteori să cânţi. Cel mai important este că toate aceste sfere nu sunt, de fapt, separate. Toate se întâlnesc şi se întrepătrund în fiecare om.

Reporter: Ce v-a făcut să renunţaţi la descrierea evenimentelor contemporane care vă interesau în romanul dumneavoastră de debut, „Răpirea Europei”, şi să vă concentraţi mai mult spre evenimente care ţin de istorie?

Evgheni Vodolazkin: Ştiţi, uneori, contemporaneitatea se vede mai bine de la distanţă. Uneori doar ni se pare că ”Laur” ar fi un roman istoric. Are şi un subtitlu, ”roman neistoric”. Chestia e că oamenii nu prea sunt interesaţi de istorie. Îi interesează mai puţin decât evenimentele contemporane lor. Dacă îi interesează e numai ca o oglindă în care pot să vadă reflectat propriul lor timp. În Rusia a existat o perioadă în care s-a scris foarte mult pe teme istorice. Uneori simţi nevoia să îţi iei avânt ca să intri în contemporaneitate. Dacă nu ştii cum se întâmplau lucrurile în altă epocă, în ce fel poţi să descrii şi să înţelegi ce se întâmplă în epoca ta?! Contemporaneitatea poate fi abordată din două direcţii. Poţi să descrii ceea ce există acum sau să te concentrezi asupra a ceea ce acum lipseşte. Asta am încercat să fac în ”Laur”. Dacă ar fi să vorbim despre ceea ce lipseşte acum, pe primul loc ar fi relaţia cu Dumnezeu. Ar mai fi şi raportarea complet diferită la timp. În Evul Mediu, timpul era ”vâscos”, lent. Nimeni nu se grăbea nicăieri. Mult timp nici măcar nu existau ceasuri. Acum ne grăbim în permanenţă şi, apelând la exemplul Evului Mediu, omul are ocazia să înţeleagă că ar putea să trăiască altfel. Poţi să trăieşti cu un picior în eternitate. Ne lipseşte foarte mult acest timp al liniştii. Este interesant că, în ultimii cinci ani, romanele cu subiecte istorice au trecut în planul secund. Acum, după ce ne-am făcut această pregătire prin acea perioadă cu teme istorice, trecem, practic, la zilele noastre. O contemporaneitate care este văzută din puncte de vedere foarte diferite. Există romane ca ale mele, în care contemporaneitatea este un fundal pe care este proiectată devenirea unui om, dar şi cărţi care abordează subiecte foarte actuale, proteste, război. Un exemplu de roman foarte bun din această direcţie este cartea lui German Sadulaev, ”Ivan Auslender”. Sau romanul foarte recent al lui Sergei Samsonov, ”Să te ţii de pământ”, care descrie războiul din Donbas. Şi încearcă să o facă obiectiv, fără să adopte o poziţie partizană. Cu alte cuvinte a venit momentul să scriem nemijlocit despre contemporaneitate, fără acel avânt, fără elanul premergător.

Reporter: Ca o persoană născută în Ucraina, care ştie că viitorul ruşilor şi al ucraineenilor este împreună, cum resimţiţi acest lucru în prezent?

Evgheni Vodolazkin: Mă afectează foarte tare ce se întâmplă acum. Iubesc Ucraina, cunosc foarte bine ţara, chiar dacă sunt rus. Vorbesc limba ucraineană. Am fost unul dintre puţinii ruşi din Kiev care a fost dat la şcoala ucraineană. Tocmai ca să învăţ această limbă şi această literatură. Sigur că nu aş fi putut să anticipez nici în cel mai groaznic coşmar conflictul care s-a declanşat în 2014. E ca şi cum ai încerca să îţi imaginezi un război între Moscova şi Petersburg. În relaţiile dintre Rusia şi Ucraina s-a distrus foarte mult. Şi totuşi eu sper că noi şi ucraineenii vom depăşi acest conflict şi în realitate şi la nivelul conştiinţei. Trebuie spus că tot conflictul din Ucraina face parte dintr-un conflict mai mare. Îl putem numi conflictul dintre Rusia şi Occident. Conflictul din Ucraina e o confruntare particulară a acestui război mai mare. E războiul dintre Rusia şi America. Eu cred că noi vom reuşi împreună cu America şi cu Occidentul să ajungem la o stare de uniune. Avem nevoie unii de ceilalţi. Suntem reprezentanţii aceleiaşi civilizaţii europene. Ruşii nu au o atitudine agresivă faţă de Occident. Faptul că propaganda de ambele părţi are o retorică agresivă nu reflectă poziţia celor două popoare. Trebuie să ne gândim la fapul că însăşi civilizaţia europeană se îngustează. Trebuie să ţinem cont că se dezvoltă noi civilizaţii care nu sunt atât de apropiate de cea europeană. Eu preţuiesc şi simt foarte apropiată civilizaţia europeană. În ciuda relaţiilor încordate între Rusia şi America, eu nu am o atitudine negativă faţă de America. Eu nu simt nimic negativ faţă de America. Eu înţeleg că suntem de fapt aliaţi. Nu ţine doar de un interes imediat, utilitar, e vorba de o înrudire a civilizaţilor. Eu sunt convins că suntem condamnaţi să fim împreună. Nu avem altă cale. Ruşii, în opinia mea, nu au o alternativă la orientarea pro-europeană. Rusia, în principiu, vrea să fie unită cu Europa. Şi cu America. Eu văd Europa şi America drept un tot, Ocidentul. În cadrul acestei uniuni, de succesul căreia eu sunt convins, toate conflictele particulare se vor rezolva. În ce fel, nu aş putea să spun acum, dar vor fi găsite formulele necesare. Ştiţi, eu sunt de profesie istoric. Ai fi spus în multe momente despre două popoare că nu vor putea să refacă legăturile după lupte îngrozitoare. S-au luptat între ele vechile oraşe ruseşti. De exemplu, unii cneji ruşi apelau la tătari, la inamic, pentru a lupta cu alte oraşe ruseşti. Asta părea o trădare. Dar treceau nişte ani şi relaţiile se refăceau. Sau, în cazul Europei de Vest, ce războaie teribile au fost între Germania şi Franţa sau ce relaţie complicată a existat între Franţa şi Anglia, şi aşa mai departe. Acum vorbim despre aceste lucruri aproape miraţi. Cu greu ne mai putem putem imagina un război între ele, cu toate că nu au trecut 200 de ani de când aceste naţiuni au fost în război. Ca să nu mai vorbim de Cel De-al Doilea Război Mondial. Istoria e o doamnă foarte capricioasă. Ea procedează de fiecare dată în moduri surprinzătoare. De această dată, eu cred că ea va rămâne fidelă acestui principiu. Când mi se spune că e imposibil ce spun eu... eu întreb dacă puteam să visăm în anii ´70 că se va destrăma URSS. Orice om care ar fi spus aşa ceva ar fi fost luat în râs. Cu toate astea, Uniunea Sovietică s-a destrămat şi asta s-a întâmplat destul de simplu. Nu a explodat nimic, soarele a continuat să răsară, luna nu a căzut de pe cer. URSS s-a destrămat şi asta a fost.

Reporter: Ce influenţă a avut faptul că aţi călătorit mult în Europa, după cum începe să se vadă şi în scrisul dumneavoastă?

Evgheni Vodolazkin: E adevărat că am călătorit foarte mult şi încă mai călătoresc şi acum. Şi la fel de adevărat e că merg mai ales prin Europa. Iubesc mult Europa. Cultura ei îmi e la îndemână şi îmi place. Ca să îţi înţelegi propria cultură trebuie să priveşti spre ceilalţi. Dar ai nevoie de culturi care să aibă trăsături comune cu a ta. Aş fi putut să călătoresc în Oceania, acolo e o altă cultură, dar nu m-ar fi ajutat să îmi înţeleg propria cultură. Cultura europeană este aceeaşi, deşi îmbracă forme diferite. De exemplu, naraţiunea istorică rusească din Evul Mediu mi-a devenit cu adevărat accesibilă abia după ce am studiat scrierile europene din Evul Mediu. Şi asta nu e o întâmplare. Dacă vom privi cronicile lumii, apărute în Bizanţ, în Estul Europei. Istoria lui Eusebiu din Cezareea a fost tradusă în latină de Fericitul Ieronim. Asemănarea dintre cele două tipuri de texte e explicată de rădăcina comună. Există o asemănare incredibilă înte Europa Occidentală şi Rusia veche, două spaţii care nu comunicau în acea vreme. În secolele XI-XII constatăm că undeva, într-un colţ al Rusiei, apare un text similar unuia din Sudul Franţei. Asta a fost posibil datorită unei culturi creştine comune. Eu cred că unitatea culturii este mult prea puternică şi nu se poate destrăma din cauza unor interese tactice de moment ale unor ţări. Forţa de atracţie a acestei culturi comune este mai puternică decât forţa de respingere generată de aceste interese tactice. Acelaşi lucru se poate spune şi despre relaţia Rusia-Ucraina. Este aceeaşi cultură. Au foarte multe lucruri în comun. Desigur, Ucraina are propria sferă culturală, care e doar a lor. Şi e destul de mare. Lucrurile care ne-au unit vreme de secole sunt mai puternice decât lucrurile care tind acum să ne despartă.

Reporter: Ce diferenţă resimţiţi între reacţia cititorilor ruşi la romanele dumneavoastră şi cea a cititorilor din alte ţări?

Evgheni Vodolazkin: O să vă spun un lucru care poate să pară uimitor. Textele mele sunt uneori mai bine înţelese în alte ţări decât în Rusia. În Rusia, mulţi s-au obişnuit să vadă anumite lucruri în relaţii deja stabilite. În străinătate, lucrurile descrise de mine sunt percepute ca atare, fără alte referinţe. În Rusia, unele lucruri sunt mai uşor de înţeles pentru că uneori nu explic până la capăt anumite aspecte care ţin de realităţi ale vieţii ruseşti şi ele sunt accesibile cititorului de acolo. Ceea ce vreau să comunic cititorului uneori este deja cunoscut cititorului. În acelaşi timp, e important pentru mine să fie tratate împreună atât lucrurile cunoscute, cât şi cele necunoscute, pentru a putea descrie o problemă în integralitatea ei. Un cititor rus care dă peste un fragment de acest gen spune ”ştiam asta, cu asta vrea să ne surprindă cititorul?”. Nu, nu voiam să îl uimesc, voiam să descriu problema într-un mod complex. În străinătate, niciunul din aspectele scrisului meu nu trezeşte o asemenea reacţie. În Rusia, doar cititorii mai sofisticaţi înţeleg care este rostul lucrurilor deja ştiute. Mulţi cititori consideră că scriitorul trebuie să vină în permanenţă cu ceva nou, că romanul trebuie să fie un foc de artificii continuu. Asta este o greşeală profundă.

Reporter: Ce raport există între scrisul dumneavoastră ştiinţific şi literatura pe care o publicaţi?

Evgheni Vodolazkin: E o întrebare foarte bună. De regulă, scriitorii se documentează înainte să se apuce de un nou roman. În cazul meu este invers. Eu ştiam bine materialul documentar, poate chiar prea bine. Dacă alţi scriitori au nevoie să se mai documenteze, pentru mine se punea problema să mai uit din ce ştiu şi să am o perspectivă proaspătă. Editorul meu, atunci când i-am spus că vreau să public un roman pornind de la un subiect medieval, s-a îngrijorat. Mi-a spus că n-ar vrea să se ajungă într-o situaţie în care un profesor le povesteşte cititorilor ce ştie despre Rusia veche. Eu i-am spus ”o să mă asigur că nu o să fie plictisitor. Nu o să privesc această realitate prin ochii profesorului, ci prin cei ai cititorului. Eu iau cititorul de mână şi îi spun ”acum o să intrăm în Rusia de altădată. Amândoi suntem străini acolo, eu doar am mai auzit ceva despre locul ăsta şi noi doi... eu zic noi doi, dar cititorul e întotdeauna singur... amândoi pătrundem în această lume şi o descoperim împreună”.

Ediţia românească a celui mai recent roman semnat de Evgheni Vodolazkin, „Brisbane”, publicat la Humanitas în colecţia „Raftul Denisei“ va fi lansată duminică, de la ora 11.00, la Târgul Gaudeamus într-un eveniment la care vor participa Ioana Pârvulescu, Marian Voicu şi Denisa Comănescu.

Evgheni Vodolazkin s-a născut în 1964 la Kiev, unde şi-a făcut studiile universitare. Este doctor în ştiinţe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990, este cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. A semnat peste o sută de lucrări ştiinţifice. A contribuit la elaborarea enciclopediei ”Cântec despre oastea lui Igor” şi a ”Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi”, precum şi a lucrării ”Cuvioşii Kiril, Ferapont şi Martinian din Belozersk”. În 1992, la invitaţia Universităţii din München, şi-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ţinând şi cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferinţa internaţională ”Cultura mânăstirească: Orient şi Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfăşurând o activitate de cercetare şi publicând, în 2000, la München monografia ”Istoria universală a Rusiei Vechi”. Din anul 2012 este redactor-şef al revistei Text şi tradiţie. În paralel, începe să scrie literatură. A debutat în 2005 cu romanul ”Răpirea Europei”. În 2009 volumul său ”Soloviov şi Larionov” se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile ”Andrei Belîi” şi Bolşaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii şi eseuri ”Instrumentul limbii”. În 2012 publică romanul ”Laur” (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelaţia literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – şi câştigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naţionalnii Bestseller (Bestsellerul Naţional) şi Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, ”Aviatorul” (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câştigând un dublu Bolşaia Kniga - Premiul al doilea şi Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul ”Brisbane” (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) se află actualmente pe lista scurtă la Bolşaia Kniga. Cărţile lui Evgheni Vodolazkin sunt traduse în peste 30 de ţări.

”„vgheni Vodolazkin este creatorul unui univers literar unic în care teme precum timpul, iubirea, libertatea şi memoria sunt tratate în mod sclipitor, cu un registru stilistic al cărui ritm îşi păstrează intactă capacitatea de a suprinde mereu citirorul”, notează editorii. În România, romanele lui Evgheni Vodolazkin, publicate în colecţia „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, s-au vândut până în prezent în peste 60 000 de exemplare.