Interviu | Liu Zhenyun: Citind literatură conducătorii statelor lumii poate şi-ar schimba viziunile

Liu Zhenyun este unul dintre scriitorii chinezi pomeniţi de fiecare dată când se iau în considerare favoriţii pentru premiul Nobel pentru Literatură. Romanul său ”Nu mi-am omorât bărbatul” a apărut în română la editura Humanitas Fiction şi este descris de platforma Buchkultur ca „un roman fabulos, cu accente kafkiene, despre politica şi birocraţia chineză“. Cine crede că ştie cum e cu comunismul merită să încerce să îşi imagineze dacă în România de dinainte de 1989 ar fi putut să apară într-un roman următoarele propoziţii: ”Le lipsesc multe chinezilor, dar nu le lipsesc cadrele de partid. Dacă sunt destituiţi unii, imediat se găsesc alţii să îi înlocuiască”, în vorbele unui personaj din romanul său. Scriitorul a vizitat şi Palatul Parlamentului de la Bucureşti şi a rămas impresionat într-un mod foarte potrivit pentru stilul său narativ: ”Aş putea să creez o poveste absurdă sau amuzantă scriind despre acea clădire ca un Cazino sau ca un club de noapte”, a povestit pentru MEDIAFAX Liu Zhenyun într-o discuţie tradusă din chineză de Luminiţa Bălan, care a tradus şi volumul apărut în România.

Reporter: Cum se face că poveştile plasate în zona rurală par să asigure succesul romancierilor contemporani din China?

Liu Zhenyun: Răspunsul la această întrebare este foarte simplu. Atât Mo Yan, cât şi Hua Yu şi eu provenim din lumea satului. Ne-am născut la ţară şi atunci sigur că noi cunoaştem cel mai bine lumea de acolo şi alegem să o prezentăm în romanele noastre. Sunt sigur că la fel se întâmplă şi cu scriitorii români. Cei născuţi în Bucureşti scriu despre oraş, despre Piaţa Victoriei, despre ce se întâmplă aici, pentru că este lumea lor. Aşa sunt toţi scriitorii din întreaga lume. Vor scrie despre lumea din care provin şi în care s-au format.

Reporter: Cum lucrurile care se întâmplă în ”Nu mi-am omorât bărbatul” nici nu ar mai fi posibil să se petreacă la fel într-o vreme dominată de Internet, trebuie să întreb ce fel schimbă lumea rurală chineză noile tehnologii?

Liu Zhenyun: Romanul meu care a apărut acum doi ani, ”Epoca mâncătorilor de pepeni”, vorbeşte despre o femeie de la ţară care ajunge la oraş şi nu reuşeşte să supravieţuiască decât devenind prostituată. Iar relaţia ei cu unul din clienţii ei este un prefect judeţean. Povestea lor e dezvăluită publicului prin intermediul internetului.

Reporter: Care e raportul dintre poveştile pe care le scrieţi şi variantele lor ecranizate?

Liu Zhenyun: Sunt două arte diferite. Romanul îţi dă posibilitatea să apelezi la cuvinte, să descrii sentimentele personajelor, să faci o analiză psihologică, să pui în cuvinte trăiri, simţiri. Filmul are alte mijloace de expresie. Personajele utilizează dialogurile dar gesturile, imaginile fac să fie vorba despre cu totul altceva. Utilizând nişte metafore, romanul ar fi ca o mare întinsă în care fiecare picătură de apă este importantă. Dar marea este mai domoală şi depinde de flux şi reflux. Pe când filmul este asemenea unui fluviu care poate să fie năvalnic şi să ajungă să formeze o cascadă. Ritmul are cu totul alt ritm. Filmul, dacă vreţi să încercăm altă comparaţie, aleargă ca un leopard în junglă, pe când romanul este ca un elefant. Se mişcă greoi, trebuie să îi urmăreşti înşiruirea paşilor ca să înţelegi ce vrea. Mulţi mă întreabă dacă nu cumva ecranizările îmi influenţează scrisul. Nici vorbă, sunt forme diferite de artă.

Reporter: Cum se păstrează intenţia dumneavoastră iniţială în condiţiile în care traducerile cărţilor pe care le scrieţi solicită referinţe culturale diferite de cele din China?

Liu Zhenyun: E adevărat că m-am confruntat cu modificări de titlu, cum s-a întâmplat atunci când a fost realizată ecranizarea romanului apărut acum în română şi s-a ales formula ”Nu sunt Doamna Bovary” sau atunci când am avut unele traduceri ale cărţilor în alte limbi. Putem spune că într-un fel ne îndepărtăm de intenţia mea. Dar modificările sunt doar în avantajul unei apropieri mai bune a cititorilor. Vorbim de diferenţe culturale. Chiar şi titlul în limba română, ”Mi-am omorât bărbatul”, este un pic mai departe de titlul original. În chineză titlul e ”Nu sunt Pan Jinlian”, dar acel nume nu înseamnă nimic pentru cititorul român. În Franţa s-a preferat formula ”Eu nu sunt o răufăcătoare”. În suedeză romanul a apărut cu titlul ”Procesul”. Ecranizarea s-a numit ”I'm not Madamme Bovary”. Sigur că ne îndepărtăm de ceea ce am vrut eu în primă instanţă. Dar înţelegerea a dost diferită. Cititorii din aceste ţări au răspuns mai bine la formulele alese decât s-ar fi întâmplat în cazul titlului care are sens numai în China.

Reporter: În ce fel este diferită imaginea Chinei pe care o descoperiţi în ochii celor din alte ţării faţă de ce ştiţi de acasă?

Liu Zhenyun: Întradevăr, am călătorit în întreaga lume cu cărţile mele. Romanele au fost traduse în 26 de limbi şi m-au dus la târguri de carte şi la diferite evenimente din toate colţurile globului pământesc. Înţelegerea Chinei şi imaginea pe care o au oamenii în legătură cu China sunt diferite dintr-o ţară în alta. Putem avea păreri diferite privind sistemul social sau ideile politice dar, aşa cum spuneam şi în întâlnirea cu studenţii de la secţia de limbă Chineză de la Universitatea Bucureşti, oamenii sunt la fel peste tot. Şi în America, şi în Europa, şi în Statele Arabe. Cu toţii mâncăm de trei ori pe zi, toţi ne îndrăgostim, trăim şi murim. Suntem fiinţe umane. Dacă vrei să înţelegi şi s-ţi formezi o idee, nu despre sistemul politic şi social ci despre poporul respectiv, cred că literatura este cel mai bun mijloc. Prin intermediul literaturii poţi înţelege sufletul unui popor. Dacă ar citi mai multă literatură conducătorii statelor lumii, poate şi-ar schimba viziunile şi ar înţelege altfel lumea de astăzi.

Reporter: Ce este cel mai greu de stabilit în raportul dintre umor şi situaţiile tragice în care ajung personajele dumneavoastră?

Liu Zhenyun: Dacă un scriitor şi-ar propune să scrie o operă care să fie amuzantă de la un capăt la altul, aş zice că nu e cine ştie ce scriitor. Pentru că în lumea în care trăim nu prea există umor 100%, ci tragi-comedie. În cărţile mele se găsteşte foarte mult umor. Şi este pe foarte multe paliere. Poate să fie un umor la nivelul limbajului, un umor la nivelul poveştii şi al întâmplărilor, un umor din caracteristicile şi comportamentul personajului. Pentru mine important este să descopăr resorturile interioare ale umorului, ce se află în spatele unei poveşti amuzante. Uneori constaţi că o tragedie ajunge să aibă efecte umoristice, şi la fel o situaţie nostimă poate ajunge să fie o tragedie. Umorul este ceva real, ce găsim la fiecare pas. Pe mine mă mai interesează şi absurdul lumii în care trăim. Între comedie şi tragedie se mai află şi absurdul. Am vizitat Palatul Parlamentului de la Bucureşti şi am ascultat explicaţiile ghidului, ce a vrut Ceauşescu să facă din această construcţie şi ce este acum clădirea. Astăzi este altceva decât se dorea iniţial. Aş putea să creez o poveste absurdă sau amuzantă scriind despre acea clădire ca un Cazino sau ca un club de noapte.

Reporter: Cât de important este premiul Nobel pentru literatură pentru un scriitor chinez de azi?

Liu Zhenyun: Sigur că e important. Să câştigi un asemenea premiu îţi schimbă statutul. Câştigând un asemenea premiu îţi dă ocazia să te bucuri de aprecierea venită din evaluarea unei instituţii compuse din specialişti. Mai puţin important este un premiu Nobel când te gândeşti că evaluarea ta va deveni brusc mult mai serioasă. Tu vei scrie la fel, dar vei fi privit cu un ochi mult mai critic. Am primit premii şi în China şi în străinătate. Dar mult mai important este să întâlneşti oameni care se bucură să te cunoască după ce ţi-au citit cărţile. Prietenia pe care mi-o arată oamenii este cel mai important premiu. Mă bucur să fiu oprit pe stradă sau în metrou sau în orice alt loc şi să mi se spună cum li s-au părut cărţile mele.

Reporter: Ce poate să schimbe literatura în vremuri marcate de proteste violente precum cele din Hong Kong?

Liu Zhenyun: În asemenea situaţii cu proteste violente literatura nu poate juca niciun rol. În aceste probleme este vorba de politică, de probleme sociale. Literatura poate influenţa sufletul oamenilor, starea lor de spirit, psihologia, le poate modela. Aici literatura poate să îi influenţeze pe oameni şi joacă un rol extrem de important, în probleme sociale nu poate literatura să stabilească ce este corect şi ce este incorect.

Liu Zhenyun este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori chinezi contemporani. S-a născut în 1958 în judeţul Yanjin, Provincia Henan. La 14 ani a intrat în armată, asemenea multor tineri din generaţia sa, care considerau că astfel se puteau rupe de lumea rurală. La 20 de ani, după încheierea Revoluţiei Culturale, a fost admis la Facultatea de Limba şi Literatura Chineză a prestigioasei Pekin University. Odată cu absolvirea facultăţii, a început să lucreze ca reporter. A debutat cu proză scurtă în revista Literatura Poporului, iar în 1989 a publicat primul volum de nuvele, Oraşul Tapu (Tapu), care s-a bucurat de succes. Au urmat 13 romane, dintre care cele mai cunoscute sunt: ”Satul natal şi lumea largă” (Guxiang tianxi huanghua, 1991), ”Pene de găină peste tot, pe pământ” (Yi di jimao, 1992), ”Telefonul mobil” (Shouji, 2003), ”O vorbă cât o mie de vorbe” (Yi ju ding yi wan ju, 2009), Amintirea anului 1942 (Wengu yi jiu si er, 2012), ”Nu mi-am omorât bărbatul” (Wo bu shi Pan Jinlian, 2013; Humanitas Fiction, 2019). Cel mai recent roman al său, ”Epoca mâncătorilor de pepeni” (Chi gua shidai de er nü men), a apărut în 2017. Multe dintre cărţile sale au stat la baza unor seriale TV sau au fost adaptate pentru marele ecran. Nu mi-am omorât bărbatul a fost ecranizat cu titlul I Am Not Pan Jinlian / I Am Not Madame Bovary, în regia celebrului Feng Xiaogang, şi a primit în 2017 Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastián. Romanele lui Liu Zhenyun sunt traduse în 30 de limbi şi însumează tiraje totale de peste cincisprezece milioane de exemplare; Nu mi-am omorât bărbatul a ajuns, numai în China, la aproape două milioane de exemplare tipărite. Scriitorul a fost răsplătit în 2011 cu Premiul Mao Dun, cel mai prestigios premiu literar chinez, iar în 2018 a primit distincţia franceză Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.