INTERVIU: Maria Dinulescu: Sunt într-o perioadă extrem de creativă

Reporter: Cât de greu a fost să te pregăteşti pentru rolul din "În derivă"?

Maria Dinulescu: A fost dificil. De ce? Pentru că ea este o persoană... asta e marea diferenţă dintre noi: felul în care iubeşte, nu cum percepe sentimentele, ci cum se instalează în ea, ce înţelege ea că e pentru ea iubirea şi cum ştie ea mai departe să iasă lucrurile din ea. Eu sunt mult mai sensibilă, mai naivă, sunt cu mult mai multă bucurie, sunt cu mai multă onestitate. Ea este foarte ascunsă, este foarte pragmatică, nu e inhibată deloc, este extrem de extrovertită, mai ales în ceea ce priveşte sexul, pentru că ea are o traumă foarte mare, în sensul că ea, la 15 ani, îşi pierde mama, rămâne cu un tată de care trebuie să aibă grijă şi tatăl ei nu ştie să aibă grijă de ea. El suferă atât de tare încât uită că mai are un copil pe care trebuie să îl crească. Şi-atunci, ea îşi caută această iubire şi o găseşte la un bărbat cu 30 de ani mai mare, care de fapt o manipulează sexual şi o foloseşte şi ea învaţă că iubirea înseamnă sex. Şi-atunci, orice apropiere a ei cu orice fel de bărbat înseamnă să-l atragă, să-l facă să se îndrăgostească de ea şi apoi să îl manipuleze sexual. Şi-atunci, ea are foarte multe probleme de comunicare cu bărbaţi şi acum, cu Andrei (Poenaru, psihoterapeutul, n.r.) este prima întâlnire pe care o are cu un psiholog bărbat. Ea merge de cinci ani la terapie. Are 29 de ani, dar merge de cinci ani. Fostul ei iubit este un psiholog. Şi,evident, primul bărbat creează proiecţii asupra lui şi începe o relaţie de iubire uşor obsesivă din partea ei. Mă rog, la un moment dat, şi el începe să intre în tot acest mare joc şi nu ştim deocamdată ce se întâmplă.

Reporter: Din punctul de vedere al faptului că psihoterapia nu este un lucru obişnuit în România...

Maria Dinulescu: Sora mea este doctor psiholog, cumnatul meu este psiholog, cunosc foarte mulţi oameni care merg la terapie în România, dar, în general, oamenii nu sunt obişnuiţi să considere a merge la terapeut un lucru absolut normal, de igienă personală, pe care trebuie să îl faci pentru a înţelege exact cine eşti şi unde eşti şi că tu trăieşti într-un sistem, într-un context, şi ce se întâmplă cu tine şi ce nevoi ai tu de fapt cu tine şi nu proiecţiile pe care ţi le faci sau, nu ştiu, poveştile, experienţele care s-au întâmplat în familia ta şi pe care tu acum încerci să ţi le asumi.

Dar eu nu am această problemă, sunt doar un pacient. Pe mine nu mă interesează foarte mult. Având această soră care este psiholog, citind foarte multă psihologie când eram foarte mică, cunosc foarte bine, dar eu, de fapt, nu trebuie să ştiu atât de multe, pentru că sunt doar un pacient şi-atunci eu trebuie doar să mă deschid aici şi trebuie să cunosc doar personajul. Iar personajul este un medic anestezist rezident, o persoană dură, o persoană foarte directă, deloc înhibată.

Şi-atunci, eu a trebuit să învăţ mai mult despre duritate. Bine, am fost în Spitalul Bagdasar, unde am stat la operaţii pe creier şi am văzut. La primele trei operaţii era să leşin şi am ieşit mai devreme ca să nu mă fac de râs. Dar am mers ca să văd, să întreb medicii ce înseamnă să fii medic, care este viaţa de spital. Şi, într-adevăr, la început intram într-o empatie cu pacientul şi de câte ori mă uitam cum se face anestezia, cum îl trezesc din anestezie, reacţionam foarte puternic şi mă puneam în situaţia lui, după care mi-am dat seama: stai puţin, eu trebuie să văd ce face medicul. Şi, după aceea, m-am surprins pe mine ca să îmi dau seama că eram mult mai rece cu pacientul şi mă interesa, de fapt, ok, acum, din această operaţie, el va trăi sau nu sau întrebam: "Ce şanse are de a trăi?". Şi e cumva aşa ca o poveste: parcă nu îţi vine să crezi că e adevărat.

A fost o experienţă puternică, de care aveam nevoie. Am înţeles de ce medicii sunt concentraţi doar pe a salva viaţa sau a face oricât de mult pot ei ca să te salveze. Şi dacă îţi curge sânge din mână foarte mult nu e important că eşti murdar de sânge, ci dacă a intrat acul unde trebuie. Şi atunci, într-adevăr, poţi să pari mai, nu ştiu, insensibil în anumite lucruri, dar un profesionist foarte bun eşti.

Reporter: Cât de greu şi solicitant este să lucrezi la un serial de televiziune?

Maria Dinulescu: Pentru mine, acest serial a fost o experienţă excelentă, pentru că am lucrat la proiecte de televiziune unde munceam şase zile din şapte, 12 ore pe zi, opt luni de zile, iar aici vin o dată la două săptămâni, două zile, 12 ore, am o echipă tehnică care este formată numai din oameni de film. Această criză a fost excelentă, pentru că s-au putut lua oamenii de film să lucreze în televiziune. Într-adevăr, este şi un proiect de o altă factură şi banii au fost alţii. Adică orice este nevoie s-a găsit, s-a rezolvat. Avem un producător foarte bun, Tino Furtună, este excelent. Şi el ne-a spus: o să aveţi asta, asta şi asta şi, îţi jur, tot ce ni s-a spus că o să avem există. Ceea ce e şi normal, dar când ai experienţa televiziunilor din România sau, în general, a produselor din România, unde nu există bani, aici nu a existat un lucru care să nu funcţioneze.

Banii nu vin din România şi asta este cea mai mare diferenţă. Pe ei îi interesează produsul de calitate. Toată lumea este interesată să iasă cât mai bine.

Reporter: Ce planuri mai ai?

Maria Dinulescu: Am foarte multe, foarte multe. Spre exemplu, merg la o şcoală din Prelungirea Ghencea. Este o şcoală unde se reintegrează copii în situaţii de abandon şcolar şi acolo fac, în fiecare vineri, cursuri de actorie. Acum o să plec la Londra ca să dau casting-uri să găsim un actor englez pentru un proiect care se va face trei sferturi în Suedia şi un sfert în România, asta în primăvară. Aştept alte două răspunsuri, care se vor face acum în România. Voi începe din septembrie un alt lungmetraj în România. Până una-alta, o să merg şi la festivalul făcut de Mircea Dinescu, Festivalul Filmului şi al Gastronomiei, şi de-abia aştept să ajung acolo, că ador să mănânc. De asemenea, încep un masterat de teatru şi cultură japoneză, care o să fie în limba engleză, cu profesori japonezi. Am foarte multe lucruri pe care vreau să le fac şi sunt într-o perioadă extrem-extrem de creativă.

Maria Dinulescu a jucat recent în "Pescuit sportiv", debutul în lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru. Pentru partitura din "Pescuit sportiv", Dinulescu a primit premiul pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Film Independent de la Buenos Aires, dar şi la Festivalul de Film de la Salonic, în 2008.

Actriţa a mai jucat în producţii precum "California Dreamin' (Nesfârşit)", de Cristian Nemescu (2007), recompensat cu premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, şi "Trafic", de Cătălin Mitulescu (2004), distins cu Palme d'Or pentru scurtmetraj.

(Interviu de Alexandra Buzas, alexandra.buzas@mediafax.ro)