INTERVIU - Românul Bogdan Ota: La o săptămână după "Norvegienii au talent" am semnat cu Sony Music

În vârstă de 33 de ani, Bogdan Ota a avut o viaţă desprinsă parcă dintr-un film. A iubit de mic pianul, a urmat studii muzicale la Conservatorul din Iaşi, unde a rămas repetent însă în primul an, a încercat să îşi facă o carieră muzicală în România, însă nu a reuşit. Nemulţumit de mediul muzical românesc care nu i-a dat nicio şansă de afirmare, Bogdan Ota a plecat, anul trecut, în Norvegia, unde - după ce a practicat tot felul de meserii, printre care şi montatul copiatoarelor -, a fost înscris fără să ştie în competiţia "Norske talenter/ Norvegienii au talent" de şeful lui de la momentul respectiv.

Astfel, Bogdan Ota a devenit cunoscut pentru propriile lui compoziţii, datorită cărora a ajuns pe locul al doilea în finala concursului "Norvegienii au talent" (difuzată pe 27 mai pe postul norvegian de televiziune TV 2), fapt care i-a permis, de altfel, să îşi reia cariera muzicală.

La o săptămână după finala "Norvegienii au talent", Bogdan Ota a fost sunat de reprezentanţii Sony Music International, cu care a semnat un contract. În momentul de faţă, Bogdan Ota susţine concerte în toată lumea, a creat muzica unui scurtmetraj psihologic şi lucrează într-un studio din Norvegia pentru lansarea primului său album, care va apărea sub egida Sony Music International, după cum a declarat artistul în interviul acordat MEDIAFAX.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de compozitorul şi pianistul Bogdan Ota:

Reporter: Cum a început cariera dumneavoastră muzicală şi cât timp studiaţi în fiecare zi?

Bogdan Ota: Cred că am început să fac muzică la naştere, dar nu-mi ieşea foarte bine atunci, eram enervant pentru toată lumea (râde). Practic am pus mâna pe un instrument pentru prima dată în viaţă pe la trei, patru, cinci ani, ceva de genul ăsta, când am găsit în casă chitara tatălui meu. A avut-o pe când era student. A încercat şi el la un moment dat să se joace cu chestia asta. M-am îndrăgostit de pian în clasa întâi, când, la o serbare a abecedarului, o fostă elevă a învăţătoarei mele venise şi cântase celebra temă a lui Kirculescu care s-a folosit ca generic la "Teleenciclopedia". În momentul acela, m-am dus acasă, am început să mă dau cu capul de pereţi "Vreau pian, vreau pian, vreau pian". Ai mei şi-au imaginat că o să fiu probabil un doctor ca ei, dar un pic mai deştept, pentru că o să ştiu să cânt şi la pian şi o să vorbesc şi nişte limbi străine şi ar fi fost ok. N-a fost să fie aşa. Pentru că nu am mai vrut să mă desprind de instrumentul ăla. În realitate - foarte mulţi cunosc acest lucru - nu am fost cel mai studios elev sau student şi nu pentru că nu studiam la pian, ci pentru că nu studiam ce mi se dădea la şcoală. Eu am petrecut zi de zi foarte foarte multe ore în faţa pianului, dar studiam altceva.

Rep.: Aţi urmat o şcoală de specialitate?

B.O.: Am început cu ore în particular de pian, cum începe toată lumea. Să fiu sincer, profesoara pe care am avut-o atunci m-a dat afară de la clasă după două luni de zile, pentru că nu eram interesat de nimic din ce-mi dădea ea, mi se părea prea plictisitor. Eu, între timp, încercam să cânt acasă, pe pian, Europe, Metallica, Tina Turner, ce mai avea taică-miu pe benzi de magnetofon. Am început să fac serios pianul şi în mod profesionist când eram prin clasa a şaptea - a opta, nu-mi amintesc exact ce vârstă aveam atunci. Am avut parte de un profesor excelent, doamna Silvia Munteanu din Botoşani. Dumneaei, practic, mi-a aşezat mâna exact cum trebuie pe pian şi împreună cu dumneaei au urmat patru ani grei de liceu, în care a trebuit să repar ce învăţasem eu amatoriceşte acasă. Dumneaei m-a pregătit pentru admiterea la facultate. Am intrat primul la Conservator la Iaşi, apoi am rămas repetent după anul întâi, cu nota 1 la pian.

Rep.: Ce s-a întâmplat?

B.O.: Într-un mod politicos de a spune lucrurile, domnul profesor pe care l-am avut atunci a considerat că nu sunt suficient de bine pregătit, deşi eram studentul dumnealui. În acea perioadă, întâmplarea şi coincidenţa oribilă face că eu încercam să mă transfer la Conservatorul din Bucureşti. Condiţia necesară şi suficientă era să nu am nicio restanţă, să nu am note slabe şi să fiu cât mai pregătit pentru aşa ceva. În momentul în care ai (nota, n.r.) 1, eşti repetent, nu ai nicio şansă să pleci la Bucureşti.

Rep.: Cum aţi ajuns să fiţi dezamăgit de mediul muzical românesc şi să plecaţi în Norvegia?

B.O.: Asta este o poveste, din nefericire, foarte tristă. Am luat o pauză în 2003, după ce am avut licenţa la pian, de vreo doi - trei ani, şi am făcut diverse chestii prin România, am lucrat în diverse medii, am vândut şi medicamente, am păzit şi restaurante, chestii de genul ăsta. Mi-am dat seama că nu pot să trăiesc din aşa ceva, că nu trăiesc viaţa mea, nu e filmul meu, e al altcuiva şi în momentul ăla am vândut tot ce aveam ca afaceri şi am investit puţin în nişte instrumente muzicale şi am început cu un proiect de rock simfonic. Pata cu muzica simfonică o am de mic şi am încercat să fac rock simfonic, pop simfonic, orice simfonic să fie, dar cu acea formaţie peste tot pe unde am fost în România - cu înregistrări de calitate făcute în studiouri din Germania, cu fostul producător al lui Sarah Brightman, noi aveam reţeta perfectă în mână, pusă pe un CD pe masă -, lumea de la casele de discuri de aici nu a fost interesată. Radiourile motivau că "Domn'e, avem grila de la Bucureşti, nu putem să dăm ce vrem noi, asta e!". Mai eram şi din fundul Moldovei, pe unde se agăţa harta în cui şi am zis "Asta e". Ne-am străduit un an şi jumătate, nici măcar concerte nu puteam găsi.

Rep.: Când aţi plecat în Norvegia şi ce a urmat acolo?

B.O.: Am plecat în Norvegia anul trecut, în luna august. Am trimis vreo 200 de CV-uri, timp de o lună - o lună şi ceva până mi s-au terminat toţi banii cu care venisem de acasă. Iniţial aş fi dorit să intru ca profesor de muzică la o şcoală internaţională, în Tromso, în nordul Norvegiei, pentru că acolo aş fi putut vorbi în limba engleză. Întâmplarea face că nu am fost ales eu pentru jobul ăla, moment în care am început să trimit şi mai multe CV-uri. Am aplicat pentru tot felul de joburi, inclusiv mecanic auto.

Rep.: Aţi ajuns la "Norvegienii au talent", unde v-am descoperit şi noi şi unde aţi fost foarte bine primit. Aţi ajuns pe locul al doilea în concurs. Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră de atunci?

B.O.: Din momentul ăla fac ce am visat de mic să fac, ce am visat o viaţă întreagă. Îmi cânt compoziţiile peste tot prin lume. Până acum am apucat să cânt în Norvegia, în Franţa, puţin în Spania şi în România.

Rep.: Aţi semnat cu vreo casă de producţie până în momentul de faţă? Aveţi un manager?

B.O.: Da, am un manager de la Sony Music.

Rep.: Este vorba despre Sony Music International? Aţi semnat contractul cu ei după "Norvegienii au talent"?

B.O.: Da. La o săptămână după terminarea concursului, dumnealor m-au contactat. Finala a fost pe 27 mai, ei m-au sunat pe 7-8 iunie.

Rep.: Contractul cu Sony Music vă duce la un prim album al dumneavoastră? Când o să lansaţi primul album muzical?

B.O.: Când o să termin de compus materialul pentru primul album. În momentul în care eu o să fiu fericit, vor fi şi ei fericiţi. Depinde de volumul de concerte şi implicit de volumul de muncă, pentru că nu vreau să scot un album de dragul de a-l scoate. Până nu sunt mulţumit 100% de absolut orice milisecundă din piesele respective, nu-l public.

Rep.: La ce să ne aşteptăm de la primul dumneavoastră album muzical?

B.O.: La compoziţiile mele proprii. Nu ştiu dacă am inventat eu vreun gen muzical, este un fel de muzică de film, un fel de pop simfonic.

Rep.: Am remarcat că cei din juriul de la "Norvegienii au talent" v-au sfătuit să aveţi o carieră în domeniul muzicii de film. Aţi compus muzică de film?

B.O.: Da, am făcut muzică pentru un thriller psihologic de scurtmetraj din Norvegia.

Rep.: Mare parte a carierei dumneavoastră se desfăşoară acum în Norvegia?

B.O.: În Norvegia este studioul în care lucrez, în care compun. Am absolut toate condiţiile acolo şi acolo sunt managerul meu şi birourile Sony Music.

Rep.: Am remarcat în piesele dumneavoastră uneori şi accente orientale. Aveţi un compozitor de care vă simţiţi apropiat ca stil? Care sunt sursele dumneavoastră de inspiraţie pentru muzica pe care o creaţi?

B.O.: Sursele mele de inspiraţie sunt experienţele proprii, ce văd, ce simt, ce trăiesc, călătoriile. Influenţele orientale au venit, cred, în urma unor vizite în Orientul Mijlociu, în ţările de acolo.

Rep.: În momentul de faţă aveţi vreun fel de relaţie cu piaţa muzicală românească, cu mediul muzical românesc?

B.O.: Singura legătură pe care o am cu showbiz-ul românesc este doamna Liliana Levinţa. Dumneaei este reprezentantul meu pe România, este desemnată de Sony Music. Dumneaei se ocupă de mine şi de promovarea mea în România.

Bogdan Ota a susţinut, pe 18 septembrie, primul lui concert de anvergură, cu orchestră, în România, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în cadrul Zilelor Bucureştiului, fiind aplaudat de circa 3.000 de oameni. În România, el a mai susţinut două microrecitaluri, în deschiderea Festivalului Mangalia şi într-o emisiune la postul TV Antena 3. Pe 6 octombrie, Bogdan Ota a mai avut un concert la Suceava.

(Material realizat de Mădălina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro).