INTERVIU: Scriitorul suedez Stefan Ahnhem: Când scrii o carte e mai mult ca atunci când faci sex

Unul dintre scriitorii de roman poliţist cu cele mai bune vânzări, Stefan Ahnhem încearcă să citească, pe cât posibil, cât mai puţină proză poliţistă şi gustă din plin stupoarea cititorilor care rămân fixaţi pe câte un detaliu din cărţile sale. Despre volumul său ”Victimă fără chip”, Daily Mail scria că ”anunţă apariţia unui nou autor de succes în galaxia scriitorilor suedezi de romane poliţiste”.

În România, a avut surpriza să descopere că fanii romanelor sale sunt mult mai tineri decât în ţările scandinave. Ahnhem a vorbit pentru MEDIAFAX despre felul în care diferă reacţiile cititorilor la cărţile sale dintr-o ţară în alta şi a explicat în ce fel a evoluat scrisul său faţă de momentul în care activitatea sa principală era concentrată asupra scenariilor.

Redăm mai jos interviul pe care Stefan Ahnhem l-a acordat agenţiei MEDIAFAX.

Reporter: Cum vi se par întâlnirile cu cititori din afara Suediei?

Stefan Ahnhem: Sunt speciale. Ţin de culturi diferite. Îmi plac foarte mult. Felul în care reacţionează e foarte diferit. Îmi place să descopăr că o persoană a citit toate cărţile mele şi li s-au părut atât de bune încât să vină la o întâlnire în loc să stea acasă şi să se uite la televizor. Ieri i-am văzut stând la coadă timp de o oră pentru un autograf şi câte un schimb de replici de 20 de secunde. Nici măcar nu visam să se întâmple aşa ceva atunci când m-am apucat să scriu.

Reporter: În ce fel sunt diferite reacţiile cititorilor dumneavoastră de la o ţară la alta?

Stefan Ahnhem: De exemplu aici, în Bucureşti, cititorii mei erau mult mai tineri decât în Suedia. În ţările scandinave, cititorii mei sunt ceva mai în vârstă. Aceasta a fost principala diferenţă. Am văzut câteva sute de cititori aici şi toţi erau destul de tineri, ceea ce e uimitor. În plus, de fiecare dată cititorii reacţionează la alte lucruri. În Polonia, erau interesaţi de acest personaj pe care îl aveam în al doilea roman, ”Al nouălea mormânt”. Avea nume polonez. Am un prieten polonez care locuieşte în Suedia. Cântă la saxofon şi e un pic haotic. Ordinea nu e specialitatea lui. Într-un sens drăguţ e mai ameţit. Nu găseşte niciodată ce caută. Şi atunci am inventat personajul acesta pe care nu îl vedem, e doar la telefon cu poliţiştii. Şi totul e ordonat, pus la punct pentru el, e obsedat de ordine. Era o glumă pentru prietenul meu. Dar în Polonia au început să mă întrebe ce fel de relaţie am cu Polonia. Asta îi interesa, un personaj care nici măcar nu apare decât ca o voce la telefon. Nimeni nu mai vorbea despre Fabian Risk sau de Dunja. Apoi, în ţările scandinave avem o societate liberală, cu drepturile femeilor şi, uneori, Fabian poate să fie slab. În primele trei cărţi are nevoie de ajutor din partea unor femei ca să supravieţuiască. Fără ele ar fi murit. Asta ajunge să fie o chestie importantă atunci când ieşi din ţările nordice. Primesc întrebări ca "Vă scrieţi singur personajele feminine?" sau "De ce aveţi atâtea personaje feminine puternice?". În Germania au vorbit mult despre personajele mele feminine şi au zis că li se pare că soţia mea le-a scris. A trebuit să le explic că e doar imaginaţia mea. Când m-au întrebat cum de îmi ies aşa de bine a trebuit să îi liniştesc, "n-aş vrea să faceţi mare caz de asta, dar şi femeile sunt fiinţe umane şi eu despre fiinţe umane scriu şi personalităţi. Nu scriu despre femei sau bărbaţi. În San Francisco, la un festival în luna mai, am citit un fragment mai dur. Era o scenă cu sex. Era Prologul din ”Minus optsprezece grade”. E vorba de bărbatul ăsta care merge acasă cu o femeie. Se întâlnesc şi el are de gând să o violeze. Are mulţi bani şi nu prea îl interesează. Credem că ea e victima. Apoi, la final aflăm că el e victima. Când am citit, toată lumea a fost şocată. O femeie mai în vârstă a venit la mine după lectură şi mi-a spus "Ce aţi citit e interzis în unele State din America". Culturile sunt diferite şi, ca autor, nu ştii niciodată ce o să ţi se spună.

Reporter: A fost mereu o surpriză reacţia publicului pentru dumneavoastră? Aţi povestit că din copilărie aţi descoperit povestitul, dar construcţia personajelor când a început să vă intereseze?

Stefan Ahnhem: Doar uneori. Eu doar inventez lucruri cât pot eu de bine. Poţi să spui o poveste bună, dar dacă nu poţi să te raportezi la ea, nu contează. Pentru mine, ceea ce scrii trebuie să aibă legătură cu nişte persoane, cu nişte fiinţe care să îţi trezească reacţii, fiinţe umane. Nu prea mă interesează să am doar acţiune. Îmi place acţiunea, dar îmi doresc să fie prinsă în poveste persoana obişnuită. Abia atunci e interesant pentru mine. Multor scriitori interesaţi numai de personaje le lipseşte o intrigă interesantă, o poveste bună. Şi atunci iar mă plictisesc pentru că... despre ce e vorba, sunt doar nişte oameni care vorbesc. Bun, e vorba de viaţă, dar care e povestea. Eu am nevoie de amândouă ca să stabilesc o legătură cu cartea. Când am o idee, al doilea lucru la care mă gândesc este cum se raportează personajele mele la acest lucru. Ce crede Fabian, sau Dunja. De ce îi interesează, cum reacţionează la acest lucru într-un mod credibil. Trebuie să sune natural, n-are cum să funcţioneze dacă e forţat. O să se simtă că nu e în regulă şi o să fiu obligat să reiau. Povestea merge mână în mână cu personajele pentru mine. Cred că am început să gândesc aşa când am început să scriu cărţi. La câţiva ani după ce am renunţat la scenarii. Când intri în mintea cuiva şi ai punctul de vedere al persoanei respective eşti obligat să cunoşti acea persoană pentru că auzi tot ce gândeşte.

Reporter: Ce raport a rămas între activitatea dumneavoastră în calitate de scenarist şi munca de scriitor?

Stefan Ahnhem: E foarte diferit să scrii un scenariu faţă de cum e să scrii proză. Când scrii un scenariu nu eşti în mintea personajului. Eşti afară şi încerci să descrii cum arată, se i se întâmplă, ce spune. Când scrii proză, eu cel puţin sunt mereu în interiorul unui personaj. Aceasta e principala diferenţă. Cred că atunci când scrii un scenariu e ca atunci când te uiţi la un film porno, iar când scrii o carte e mai mult ca atunci când faci sex. Aş zice.

Reporter: Helsingborg, oraşul dumneavoastră natal, e promovat drept cel mai prietenos loc din lume...

Stefan Ahnhem: Nu ştiam. Dar chiar aşa este, e prietenos. Cred că eu nu fac o publicitate prea bună locului.

Reporter: Poate nu chiar dumneavoastră, dar poveştile pe care le scrieţi...

Stefan Ahnhem: Le plac poveştile mele celor de acolo. E un oraş prietenos. Dar au şi ei problemele lor. Acum un an a fost pusă o bombă la o secţie de poliţie. Intrarea a fost aruncată în aer şi încă o mai refac. Eu am ales oraşul ca loc în care să se întâmple poveştile mele pentru că dimensiunea oraşului era perfectă pentru mine. Are 150.000 de locuitori. Asta înseamnă că poţi să fii anonim, să nu te întâlneşti cu nimeni dacă vrei, dar poţi să dai peste vecinul tău din întâmplare. Conduci zece minute şi ajungi la ţară, unde eşti singur. Ai marea cu portul şi toate astea. La numai 20 de minute peste apă este Danemarca şi tot restul lumii. Pentru mine era perfect pentru un roman poliţist.

Reporter: Ce face un scriitor ca dumneavoastră în comitetul director al Uniunii Scriitorilor din Suedia?

Stefan Ahnhem: Am fost membru timp de şapte ani dar nu mai sunt. Era o asociaţie a scenariştilor. Era important pentru că scenariştii au nevoie de mai multă grijă. Sunt lupte de purtat mereu pentru scenarişti. În ce îi priveşte pe scriitori, nici măcar nu sunt membri acolo. Nu prea am nevoie. Am un agent care îmi negociază contractele. Ca scenarist eram în consiliu şi încercam să negociez.

Reporter: Cum resimţiţi diferenţele dintre tipurile de poveşti care sunt scrise în romanul nordic în diferite ţări scandinave?

Stefan Ahnhem: Nu ştiu dacă sunt mari diferenţe la nivel de ţară între Norvegia, Suedia şi Danemarca. Mai degrabă, cred că e o diferenţă foarte mare atunci când compari autorii. Nu sunt eu cea mai potrivită persoană care să facă o analiză de acest fel. Dar sunt sigur că s-a făcut şi se vorbeşte de curente. Eu nu citesc aşa multe romane poliţiste. Mi se pare că sunt prea aproape de fenomen. Sunt în propriul meu univers şi vreau să dezvolt acest univers. Aşa că atunci când citesc, aleg alte genuri. Uneori, în vacanţe mai citesc un roman poliţist. Colegii îmi trimit cărţi şi îmi cer să le citesc, dar nu am timp şi cred că sunt prea implicat în acest gen de roman. Citesc mai multe capitole de la fiecare, dar atât. Nu sunt un expert. Doar în Suedia, ai atâtea direcţii, de la mine, la Lars Kepler, până la Camilla Läckberg şi suntem complet diferiţi.

Reporter: Faptul că a crescut popularitatea genului e un avantaj pentru dumneavoastră sau domeniul a devenit foarte aglomerat?

Stefan Ahnhem: E un pic aglomerat. Dar apar multe cărţi bune. Nu pot să mă plâng. E o concurenţă intensă. Cum multe coperte arată cam la fel, nici prezentările nu te ajută de multe ori. Le citeşti şi par că ar putea să fie descrierile altor 50 de romane. Încerci să ieşi în evidenţă, să ai un stil ieşit din comun. Dar tot ce poţi să faci este să faci lucrurile cât poţi de bine. Cred că mi-am formulat un stil în anii în care am scris scenarii şi l-am rafinat în timp. Aşa că atunci când am început să scriu proză, prima carte am scris-o în patru ani. Mare parte din acest timp l-am petrecut căutându-mi o nouă voce, încercând să văd ce funcţionează.

Reporter: În ce măsură se schimbă cei care vă citesc romanele în contextul discuţiilor legate de diversitate din ultimii ani?

Stefan Ahnhem: Nu ştiu, în ţările scandinave avem o societate care a primit mulţi refugiaţi în aceşti ani şi, în acelaşi timp, avem un partid de dreapta ca democraţii suedezi care au ajuns spre 20%, ceea ce pentru mine e o problemă destul de mare. Poveştile mele sunt bazate pe realitate dar sunt ficţiune şi folosesc elemente din societatea în care trăim. Mari schimbări în cei care îmi citesc romanele nu am văzut. Uneori văd comentarii pe internet de la cei care îi susţin pe democraţii suedezi. Mie nu îmi plac şi nici unora dintre personajele mele. Mai văd comentarii în care se spune "a, nu-i plac democraţii suedezi, nu o să-i citesc romanele".

Stefan Ahnhem s-a născut în Helsingborg, Suedia, în 1966, şi în prezent locuieşte în Stockholm. Timp de mulţi ani a fost scenarist şi a lucrat, printre altele, la adaptarea pentru televiziune a seriei „Kurt Wallander“ a lui Henning Mankell. A debutat cu romanul ”Victimă fără chip” (Victim without a face) care este la momentul actual cel mai bine vândut thriller scandinav. Volumul a câştigat Premiul pentru cel mai bun roman poliţist al anului în Suedia şi care face parte dintr-o serie ce îl are ca protagonist pe detectivul inspector Fabian Risk. Acelaşi protagonist continuă în seria alcătuită din volumele ”Al nouălea mormânt” (The ninth grave), ”Minus optsprezece grade” (Eighteen Below Zero), ”Motiv X”, seria fiind prelungită recent la 6 cărţi în total. În România cărţile sunt traduse din limba engleză de Dana Ligia Ilin. Cărţile lui Stefan Ahnhem sunt publicate de edituri din 27 de ţări, ediţiile româneşti fiind lansate de editura Litera.