INTERVIU | Sjón, poetul ale cărui versuri au ajuns la Oscaruri: Miturile au fost sechestrate de nazişti

Poetul şi romancierul islandez Sjón a fost unul dintre invitaţii principali ai ediţiei 2019 a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi- FILIT. Scriitorul cunoscut pentru colaborarea de durată cu Björk şi cu alţi muzicieni islandezi a dezvăluit în ce fel un grup de prieteni dintr-o ţară de numai 300.000 de locuitori a ajuns la celebritate mondială şi cum poezia suprarealistă l-a făcut să redescopere muzica islandeză. Sjón a povestit şi cum schimbă percepţia mitologiei nordice abuzul la care a fost supus foloclorul de extremişti: "în Islanda era greu să vorbeşti despre aceste elemente după ce multe simboluri şi nume tocmai fuseseră folosite în mod abuziv de Al Treilea Reich", a spus Sjón pentru MEDIAFAX.

Prezentăm mai jos interviul acordat de Sjón agenţiei MEDIAFAX.

Reporter: Scriaţi deja poezie atunci când aţi început să colaboraţi cu muzicienii din Islanda?

Sjón: Da, am început să scriu poezie foarte devreme. Aveam 15 ani. Am publicat prima carte în vala lui 1978, la 16 ani. Dar am fost mereu un fan al muzicii. Îmi plăcea mult David Bowie şi versurile lui m-au influenţat serios. Când am descoperit poezia modernistă islandeză eram deja pregătit datorită ciudăţeniei versurilor lui Bowie şi ale lui Lou Reed. Muzica a avut un rol important în faptul că am ajuns poet. Apoi am scris şi am publicat alte cărţi. În acea perioadă am întâlnit un grup de tineri poeţi şi am format un grup suprarealist care se numea Medusa. O parte din acel grup a înfiinţat o trupă. Acea trupă a ajuns să cânte pe scenă cu muzicienii islandezi din noul val al anului 1981. Atunci s-au întâlnit pentru mine ceea ce scriam şi muzica pe care o ascultam. Eu nu vedeam nicio diferenţă între mine care scriam poezie şi prietenii mei care erau într-o trupă muzicală. Mă gândeam că, dacă ei se urcă pe scenă ca să îşi prezinte muzica, şi eu pot să fac asta cu poezie. În primii ani îmi prezentam poezia mai mult la concerte rock. Între trupe aveai poezie suprarealistă. Venea de la sine. Aşa ne-am cunoscut între noi şi am început să lucrăm împreună. Dacă avea cineva nevoie de versuri pentru o piesă le scriam, dacă eu aveam nevoie de muzică pe scenă puteam să îl rog pe bateristul oricărei trupe să mă acompanieze. A fost ceva natural.

Reporter: Unii dintre cei cu care aţi lucrat au ajuns celebri. S-a schimbat în timp modul în care aţi lucrat cu muzicienii?

Sjón: Eram toţi la început în acel moment. Eram foarte tineri. Nu exista niciun fel de ierarhie între poezie şi muzica rock. Eram doar nişte copii care se exprimau şi se luptau cu plictiseala din Reykjavik, la finalul anilor '70 şi începutul anilor '80. Treptat felurile în care ne distram s-au transformat în relaţii de lucru. Nu cred că am scris versuri pentru mai mult de două sau trei piese în primii ani. Mă concentram asupra poeziei mele. Dar atunci când s-a produs marea schimbare, în 1986 şi aşa numitul „val" a trecut şi s-a înfiinţat trupa The Sugarcubes şi a iniţiat un curent care se numea "Bad Taste", un termen care a acoperit mai multe genuri de artă. Apoi trupa a ajuns cunoscută în lume şi au cântat peste tot. Poate şi pentru că o aveau o solistă ieşită din comun, Björk. Totul a decurs de la sine. O cunoşteam pe Björk de când ea avea 16 ani, iar eu aveam 19. Când şi-a început cariera solo şi-a adus aminte discuţiile noastre interminabile despre suprarealism şi artă japoneză şi muzică trance din nordul Africii. M-a rugat să vin şi să o ajut. Aşa că am scris o piesă, "Isobel", pentru al doilea album al său. De atunci am lucrat împreună pentru multe piese.

Reporter: Aţi scris versurile câtorva dintre cele mai cunoscute piese interpretate de Björk. Printre ele şi "I've Seen It All", melodia din "Dancer in the Dark", nominalizată pentru Oscar...

Sjón: Da, s-a dezvoltat ca o relaţie profesională foarte bună foarte bună, dincolo de prietenie. Mereu m-am simţit bine să lucrez cu alte persoane. Când nu îmi scriu romanele sau poezia, îmi place să lucrez cu alţii. Am lucrat în teatru, în muzică, pentru operă, scenarii şi cărţi pentru copii, cu ilustratori. Sunt un creator social. Poate pentru că aşa am început. În momentul exploziei de creativitate din Islanda toţi lucram împreună.

Reporter: Aţi vorbit la un moment dat despre faptul că artiştii islandezi au fost nevoiţi să compenseze problemele create de oamenii de afaceri care au profitat de bunul renume oferit de arte ţării dumneavoastră. În ce raporturi sunt cele două domenii?

Sjón: În niciun fel de raporturi. Mă bucur să spun asta. Au fost oameni de afaceri care s-au prezentat în ţările din jur ca fiind acelaşi tip de oameni ca şi artiştii islandezi, au pretins că sunt originali, curajoşi, isteţi, că ştiu ce e mai nou în lume, toate lucrurile pentru care eram noi cunoscuţi. Au pretins că sunt braţul financiar al creativităţii islandeze. Dar erau lacomi, imprudenţi, erau nişte bandiţi. Au profitat şi ne-au lăsat să refacem renumele ţării după criza financiară. Sunt opusul a ceea ce reprezintă artiştii.

Reporter: Cât de important este faptul că se vorbeşte atât de mult despre creativitatea islandeză?

Sjón: Pentru noi este o ocazie uimitoare. Venim din această insulă minusculă cu 300.000 de locuitori. Pentru noi e foarte important să ajungem la un public mai larg decât poate oferi mica noastră societate. Cred că suntem recunoscători pentru acest lucru, dar e ceva ce s-a construit de-a lungul anilor. În literatură, folosim istoria textelor medievale. În Germania secolului XVIII, Goethe şi alţii le citau ca exemple de literatură universală. E o întreagă tradiţie a lecturii Eddelor ca texte exemplare şi miraculoase provenite din această mică insulă nordică. În secolul XX, atât de mulţi scriitori au fost influenţaţi de literatura islandeză... Unul dintre cei mai cunoscuţi e Jorge Luis Borges, care era un admirator al textelor medievale islandeze şi a scris despre ele. Dar sunt şi autori ca americanul Dashiell Hammett, care a scris "Şoimul maltez". El iubea poveştile islandeze şi îi plăcea cât de puţin vorbeau personajele şi poveştile de răzbunare. Cumva aceste elemente din legendele islandeze au influenţat imaginea detectivului american din perioada filmului noir. Avem toate aceste legături şi cred că le folosim. Apoi, cu explozia muzicii, cu Sugar Cubes, cu Bjork, cu Sigur Ros, cu perspectiva lor specială asupra muzicii rock, acum e artistul acesta, Ragnar Kjartansson, care a intrat în muzeele din toată lumea. El ţine de generaţia de după mine, dar foloseşte aceeaşi formulă, a colaborărilor. Cred că ne pregătim pe noi şi pe ceilalţi înainte să mergem în lume.

Reporter: În ce fel s-a schimbat rolul mitologiei în timp, pentru că motivele au ajuns să fie folosite şi în discursurile extremiste?

Sjón: Cred că mitologia şi folclorul sunt mereu o sursă fertilă pentru scriitori. Sunt poveşti străvechi, istorii care aparţin omenirii, chiar dacă ţin de anumite momente şi locuri. Le putem folosi oricând. Pentru mine povestea este că am descoperit folclorul islandez când eram copil. Am citit cărţile cu poveşti islandeze pe care le avea bunica mea. Şi mi s-a părut că mă uit la un film de groază sau la un fantasy. Tot ce se întâmpla, bântuirile, monştrii ciudaţi din lacuri, morţii care ieşeau din morminte... personaje care trăiau în munţi sau în interiorul stâncilor, unii buni, alţii foarte periculoşi şi cu porniri spre canibalism. Toată această lume era uimitoare pentru mine. Aveam 8 ani. Dar înainte de asta descoperisem mitologia greacă şi romană. Când eram mic, mitologia nordică nu era ceva ce ai fi putut învăţa la şcoală. După al Doilea Război Mondial, în toate ţările nordice şi, mai ales, în Islanda era greu să vorbeşti despre aceste elemente după ce multe simboluri şi nume tocmai fuseseră folosite în mod abuziv de Al Treilea Reich. Naziştii erau obsedaţi de Islanda. Şi a fost un drum lung până artiştii nordici au putut vorbi din nou despre mitologia nordică şi de a folosi din nou aceste elemente după ce miturile au fost sechestrate de nazişti. A trebuit să trec prin mitologia romană ca să ajung la tradiţiile islandeze. Dar în tot ce fac încerc să pun la îndoială aceste lucruri. În "Vulpea albastră", pe care o numesc poveste populară, folosesc multe elemente din mitologie. Dar pun un semn de întrebare după conceptul de identitate naţională. Personajul negativ din carte este la mila poveştilor. Adevăratul personaj islandez e, pentru mine, personajul care se duce în Danemarca, fumează opium şi citeşte poezie prietenilor revenind în Islanda cu idei ciudate. El e personajul meu. Ele e cel care testează lumea miturilor. Îmi place să folosesc aceste lucruri în mod creativ şi critic. Folclorul şi mitologia pot fi deformate atât de uşor în scopuri naţionaliste. Dar sunt acolo şi putem să ne bucurăm de bogăţia pe care o oferă. Ideea metamorfozei, metafora devenirii continue, e ceva ce putem folosi oricând.

Reporter: Cum resimte un autor ca dumneavoastră, provenit dintr-o ţară care depinde foarte tare de măsura în care reuşeşte să se deschidă faţă de restul lumii, tendinţa care se manifestă astăzi de izolare şi închidere a societăţilor?

Sjón: Cred că e vorba doar despre o tendinţă reacţionară într-o lume aflată mereu în schimbare. Mulţi dintre cei care sprijină această tendinţă sunt din generaţiile în vârstă. Se tem că lumea pe care o cunoşteau se încheie şi încearcă să se agaţe de ce se poate, de amintirea unei lumi pe care o credeau în ordine. Toţi am trecut prin momente în care lumea era mai mult sau mai puţin în ordine, şi e faya pe care o parcurgem de obicei înainte să înţelegem că lumea nu va fi niciodată în ordine. Cred şi că lucrurile acestea sunt sprijinite de elementele din societate care încearcă să obţină controlul resurselor într-o societate. E un lucru care e pus în practică din motive greşite şi de persoane nepotrivite. Atâta doar că sunt şi persoane bine intenţionate care susţin aceste tendinţe pentru că nu se simt în siguranţă. Aceştia ar trebui să primească ocazii noi, speranţă. Noi, în Islanda am supravieţuit tocmai datorită circulaţiei ideilor. În acelaşi timp ne place independenţa. Îi vom susţine mereu pe cei mici. Dacă o minoritate vrea să câştige independenţa, noi îi vom susţine mereu. Vrem să fie independentă Scoţia, vrem independenţa Ţării Galilor. Oriunde e o ţară care vrea să fie independentă, noi o susţinem. Şi Groenlanda ne dorim să fie independentă. Cred că tendinţele naţionaliste apar şi pentru că oamenii nu se simt în siguranţă după ce graniţele au început să dispară datorită internetului şi pe fondul liberei circulaţii a persoanelor. Dar de această nesiguranţă profită persoane care au interese financiare şi politice.

Reporter: Ce rol pot să aibă scriitorii în acest context?

Sjón: E foarte simplu. Rolul scriitorului este să păstreze cultura vie. Nu îmi place să vorbesc despre datorii când vine vorba de artişti. Unul dintre lucrurile care ţin de ceea ce facem noi este să păstrăm literatura vie şi să o protejăm de orice tendinţă de manipulare şi control. Chiar şi de cea a autorităţilor literare. Literatura a fost cu noi de când ne ştim. E unul dintre cele mai importante instrumente de supravieţuire. Trebuie să ne asugurăm că nu e simplificată. În vremurile de criză oamenii încep să le spună scriitorilor despre ce trebuie să scrie şi ce trebuie să spună. Când aud aşa ceva spun întotdeauna: "sigur, pune mâna şi scrie tu, eu o să scriu un poem neimportant despre un om care taie un măr şi în miezul mărului recunoaşte ochii iubitei". Aceasta va fi contribuţia mea în condiţii de criză.

Sjón (Sigurjón Birgir Sigurðsson) s-a născut la Reykjavik, în Islanda, în 1962. Este romancier, dramaturg, poet şi textier. Romanele sale, printre care se numără „Vulpea albastră" (2003, Polirom, 2014), distins cu Nordic Council Literature Prize, „Muza Şoptitoare" (2005) sau „Din pîntecul balenei" (2008), au fost traduse în peste douăzeci şi cinci de limbi. Este autorul multora dintre textele cântecelor celebrei Björk. A fost nominalizat la Premiul Oscar pentru versurile din coloana sonoră a filmului „Dansând cu noaptea" (2000) de Lars von Trier.